Cand a devenit presedinte, dl. Basescu a constatat ca puterea pe care o credea macar superioara tuturor celorlalte, daca nu absoluta, trebuie sa fie negociata si impartita. Nu poate da chiar toate afacerile banoase doar apropiatilor sai, Casuneni, Anghelesti, Umbraresti sau Cocosi, trebuie sa lase ceva si pentru ceilalti; nu poate folosi discretionar parghiile puterii, trebuie sa le negocieze - ba cu Guvernul, ba cu Parlamentul, ba cu ziaristii, cand isi exerseaza incontestabilul talent de comunicator. Asa se explica de ce principalii sai dusmani sunt, din ianuarie 2005 incoace, nu PSD sau PRM, ci, dimpotriva, exact partenerii de coalitie ai PD, in frunte cu PNL.
Asa a ajuns sa indemne poporul la ura contra concurentilor, "oligarhi si moguli" - cuvinte incarcate de mister, care mascheaza mult prea bine prin demonizare lupta pentru monopolizarea capitalului real si, in subsidiar, a capitalului simbolic - pentru controlul finantarilor, al justitiei, al serviciilor de informatii si chiar al liderilor de opinie.
Inca de la inceputul anilor '90, FSN si Ion Iliescu au stiut sa foloseasca din plin temele luptei de clasa si aversiunea populara fata de intelectuali, ca nu cumva sa permita opozitiei sa participe la putere. PRM a instrumentalizat toate pulsiunile anti-sistem, de la sovinism la discursul obscen de ura; pentru a deveni parte a sistemului; sub ochii nostri, cu acelasi scop, dl. Becali profita de violenta galeriilor de fotbal si de mitul Omului Providential. Dl. Basescu aplica acum de-a valma toate aceste retete, intr-o tornada de populism spectaculos care fanatizeaza nu numai masele, ci si o parte a elitelor, caci d-sa a adaugat tacticilor feseniste si imaginarul uzurpat al Aliantei Civice, de la steagul gaurit la condamnarea comunismului, si a izbutit astfel sa para ceea ce nimeni n-ar fi crezut odinioara ca este.
Asa ca, in lupta cu trupul invizibil al Statului (sau, mai rau, cu presedintele impaiat Vacaroiu), dl. Basescu are drept aliat o combinatie folclorica intre teoria conspiratiei, sentimentul romanesc al caprei vecinului si enorma frustrare suscitata de ostentatia parvenitilor tranzitiei. Iar faptul ca el insusi dispretuieste institutiile - ati remarcat ca se adreseaza poporului, niciodata cetatenilor, ca se defineste obsesiv drept "presedintele romanilor", niciodata "al Romaniei", afirmand astfel ca detine o putere personala si concreta, nu una institutionalizata si abstracta? - il face sa fie spontan, popular si convingator.
Dincolo de iluzia unui Fat Frumos in lupta cu balaurii, ar trebui sa se vada mai limpede ca dl. Basescu repeta mereu aceeasi reteta. Asa cum a izbutit, in mic, si dupa criza de guvern din 1998, el spera sa-si aroge prin referendum toate beneficiile sistemului, asa ticalosit cum e. El nu cere altceva azi ca presedinte decat cerea in 2001-2004 ca primar: o majoritate zdrobitoare, ca sa nu mai imparta cu nimeni nimic. Iar faptul ca in aceasta confruntare parte din concurentii dlui Basescu au participat cu spor la ticalosirea sistemului nu-l preface pe dl. Basescu insusi intr-un disident eroic si fara prihana. Tot concurent ramane.