Grupul canadian Thomson negociaza preluarea Reuters pentru circa 8,8 miliarde lire sterline (17,6 miliarde dolari), tranzactie care ar conduce la formarea celei mai mari companii de informatii si date la nivel mondial, transmite Reuters, preluata de Mediafax.
Potrivit acordului propus, prin care directorul general al Reuters, Tom Glocer, ar deveni director general al grupului rezultat in urma tranzactiei, actionarii Reuters vor primi 352,5 pence pentru un titlu in numerar si 0,16 actiuni Thomson.
Pretul oferit de Thomson este cu 42% peste cotatia actiunilor Reuters de joi, 3 mai, cu o zi inainte de anuntarea ofertei. Unificarea celor doua companii ar crea un grup care ar controla circa 34% din piata mondiala a datelor de piata, peste cota de 33% detinuta de Bloomberg, potrivit Inside Market Data. "Desi nu poate fi exclusa aparitia unei propuneri rivale, Thomson este cea mai bine plasata pentru preluarea Reuters", potrivit analistilor de la Numis Securities. Thomson si Reuters anticipeaza ca, in decurs de trei ani de la finalizarea tranzactiei, vor obtine economii anuale de peste 500 milioane dolari. "Discutiile se afla intr-un stadiu care nu garanteaza finalizarea acordului. Tranzactia nu va fi anuntata fara sprijinul Reuters Founders Share Company", conform companiilor.
Familia Woodbridge, care controleaza Thomson, va detine circa 53% din grupul nou format. Alti actionari ai Thomson vor detine 23% din grup, iar actionarii Reuters o cota de 24%.
Acordul ar putea fi incheiat in acest an, dar tranzactia nu va fi finalizata pana in anul 2008.
Thomson negociaza preluarea Reuters pentru 17,6 mld. dolari
Grupul canadian Thomson negociaza preluarea Reuters pentru circa 8,8 miliarde lire sterline (17,6 miliarde dolari), tranzactie care ar conduce la formarea celei mai mari companii de informatii si date la nivel mondial, transmite Reuters, preluata de
Sursa: Curierul National
Curierul National - alte stiri si articole preluate pe 9AM
Discutii asupra articolului "Thomson negociaza preluarea Reuters pentru 17,6 mld. dolari":
Opinia cititorilor nostri este importanta pentru noi, 9AM incurajand publicarea comentariilor voastre. Pe site urmeaza sa isi gaseasca locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate intr-un limbaj civilizat, fara atacuri la persoane / institutii. Ne rezervam dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum si de a restrictiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.
