Procurorul sef serviciu, Alina Bica, de la Directia de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism (DIICOT - Structura Centrala), a reusit performanta unica de a-i determina pe colegii judecatori de la Curtea de Apel Bucuresti sa mentina valabil un rechizitoriu care fusese initial anulat de Tribunalul Bucuresti, pentru ca nu fusese verificat sub aspectul temeiniciei si legalitatii. Persoana care trebuia sa confirme, conform legii, acest rechizitoriu era Alina Bica, magistrat care, din neglijenta sau interese numai de ea stiute, nu si-a exercitat atributiile profesionale astfel incat pe masa judecatorilor sa nu ajunga un rechizitoriu neverificat de un sef ierarhic. Acesta a si fost temeiul legal in baza caruia, Tribunalul Bucuresti a anulat rechizitoriul, dispunand refacerea lui. Desi nici un magistrat nu are voie sa intre intr-un complet in care se judeca o cauza in care are interese de orice natura, Alina Bica nu s-a abtinut si a intrat ca procuror de sedinta la termenul la care s-a judecat recursul DIICOT impotriva sentintei Tribunalului Bucuresti de anulare a rechizitoriului. Bica a pretins ca s-ar fi semnat pentru verificarea rechizitoriului. Dar nu pe originalul trimis la instanta, ci pe o copie arhivata la dosarul de urma (din arhiva Parchetului), pe care se putea mazgali oricand o semnatura. Ca un facut, in pofida legii si practicii in materie, judecatorii Curtii de Apel Bucuresti au admis recursul lui Bica, considerand fireasca absenta semnaturii de verificare si legalitate a rechizitoriului. Astfel, s-a creat un precedent periculos, care face ca obligatia legala de verificare a unui rechizitoriu sa devina un simplu moft.
Anularea rechizitoriului
Un caz de grava neglijenta, care poate ascunde si un anume interes, il reprezinta Rechizitoriul nr. 27/D/P din 22.11.2006 al DIICOT - Strucutra centrala, prin care doi turci si doi romani au fost trimisi in judecata pentru constituirea unui grup infractional organizat, "specializat" in fraude economico-financiare. Din start, un mare semn ce intrebare, care a alimentat suspiciunea ca in dosar exista anumite interese, l-a constituit cercetarea turcilor in stare de arest, in vreme de romanii (de etnie roma) se aflau in libertate, desi faptele imputate erau comune. In pofida prevederilor legale - art. 264 Cod procedura penala - care impun verificarea actului de sesizare al instantei sub aspectul legalitatii si temeiniciei de catre procurorul ierarhic superior, rechizitoriul intocmit de procurorul Nicoleta Niculae a fost inaintat instantei de judecata fara a avea pe partea din dreapta sus a primei pagini, semnatura de confirmare a sefului ierarhic. Speculand aceasta gafa impardonabila, lasata parca dinadins, si care in alte spete a generat anularea unor rechizitorii de catre instantele de judecata, inculpatii din dosar au ridicat in fata Tribunalului Bucuresti exceptia lipsei confirmarii rechizitoriului, cerand anularea acestuia si refacerea lui.
Ca in orice situatie de acest gen, Tribunalul Bucuresti, prin sentinta penala nr. 244 din 15.02.2007 (dosar 40.639/3/2006) a admis exceptia si a dispus restituirea cauzei la DIICOT, in vederea refacerii urmaririi penale si a actului de sesizare, constatand ca "rechizitoriul nu a fost verificat sub aspectul legalitatii si temeiniciei de procurorul ierarhic superior, respectiv procurorul sef al serviciului, fiind astfel incalcate dispozitiile art. 264 c.p.p. si dispozitiile Legii nr. 508/2004 referitoare la sesizarea instantei".
CAB a creat un precedent periculos
DIICOT a atacat cu recurs sentinta Tribunalului Bucuresti. La termenul din 16 martie 2007 de la Curtea de Apel Bucuresti (CAB), in care s-a solutionat recursul Parchetului, procurorul de sedinta care a intrat in completul de judecata a fost chiar Alina Bica.
Adica sefa de serviciu care avea obligatia verificarii rechizitoriului, dar nu a facut-o. In mod firesc, Alina Bica ar fi avut obligatia sa se abtina, intrucat era vorba de culpa sa profesionala, iar interesul ei era clar ca lumina zilei: sa nu se mentina sentinta de la tribunal, care ar fi putut genera o eventuala sanctionare a sa disciplinara pentru incalcarea normelor de procedura. In fata judecatorilor CAB, Alina Bica a pretins ca s-ar fi verificat rechizitoriul, invocand in sprijinul acestei afirmatii faptul ca in arhiva DIICOT, la dosarul de urma al cazului, ar exista o copie a rechizitoriului, pe care ar exista semnatura de confirmare. O semnatura care, chiar daca ar exista, nu poate fi nimanui opozabila intrucat ea putea fi pusa ulterior in scop de acoperire a culpei profesionale. Este imposibila verificarea unei astfel de semnaturi sub aspectul realitatii datei calendaristice. In toate cazurile de acest gen, rechizitoriile neconfirmate au fost returnate spre refacere. Cel mai celebru caz este cel privind "Dosarul Flota", care in decembrie 2005 a fost returnat de Inalta Curte la DNA pentru o culpa mult mai mica. Aceea ca semnatura de confirmare a rechizitoriului "Flota" nu a apartinut fostului sef al DNA, ci unui adjunct al acestuia, actul fiind astfel lovit de nulitate.
Incredibil, dar adevarat, prin decizia penala nr. 436 din 16 martie 2007, judecatorii CAB au "cazut pe spate" in fata pretextelor lui Bica si au admis recursul DIICOT cu motivatia: "din inscrisul depus la instanta de recurs se constata ca aceasta verificare s-a si materializat prin mentiunile aflate pe prima fila a rechizitoriului ramas in arhiva Parchetului". Astfel, cauza a fost trimisa spre continuarea judecatii la Tribunalul Bucuresti.
Dincolo de salvarea procuroarei Bica de la o eventuala sanctiune profesionala, in situatia anularii rechizitoriului, gestul Curtii de Apel Bucuresti a deschis o cale de abuz pentru procurorii inclinati sa insceneze dosare. Decizia CAB, mai denota un fapt reprobabil. Si anume ca legea a devenit un moft, fiind doar pentru cetatenii de rand si mai putin pentru magistrati, care se apara intre ei prin orice mijloace. Fapt care demonstreaza ca cetatenilor nu li se garanteaza o judecata obiectiva si impartiala.
Justificari penibile
ZIUA a sesizat Parchetul Inaltei Curti despre acest caz si a cerut explicatii despre faptele Alinei Bica.
De la biroul de presa al institutiei ni s-a oferit o interpretare originala a legii, justificandu-ni-se ca "daca nu a fost infirmat rechizitoriul, si a fost trimis la instanta, inseamna ca el a fost validat". Rationamentul "de gradinita" care ne-a fost servit ar fi putut sta cat de cat in picioare, daca s-ar putea raspunde credibil la urmatoarea intrebare: daca nu mai era nevoie sa fie semnat originalul trimis la instanta, pe simplul motiv ca rechizitoriul n-a fost infirmat, de ce s-a mai semnat atunci copia ramasa in arhiva DIICOT?