Castigarea alegerilor prezidentiale din Franta de catre candidatul dreptei democratice Uniunea pentru o Miscare Populara (UMP), Nicolas Sarkozy, anunta o schimbare majora in modul de a face politica in Franta atat pe plan intern cat si extern. In Uniunea Europeana, in relatiile Frantei cu Statele Unite, in relatiile cu tarile din zona mediteraneana si in general cu statele de pe continentul african. In conformitate cu politica sa, proclamata inca in timpul campaniei electorale, de a introduce mai multa urbanitate si respect reciproc intre competitorii din viata politica, Nicolas Sarkozy a exprimat aprecieri elogioase despre concurent sau dupa ce Ségolène Royal si-a felicitat adversarul pentru victoria neta si indiscutabila.
Candidata socialista a tinut sa-si revalorizeze infrangerea afirmand ca, desi a pierdut campania, s-a nascut o "noua speranta in innoirea Partidului Socialist (PS)". E drept ca ea nu stia ce avea sa spuna ulterior in cadrul principalei dezbateri televizate aliatul de circumstanta in campania electorala, fostul ministru socialist Dominique Strauss-Kahn ca rezultatul acestor alegeri reprezinta o grava infrangere pentru PS, o infirmare categorica a pretentiei lui Royal ca s-ar fi inceput reinnoirea PS si de stanga, ci tocmai lipsa reinnoirii a fost cauza adevarata a esecului inregistrat de PS si stangii in ultimile trei consultari electorale. In fata acestui verdict de necontestat apare drept electoralism ieftin incercarea de a acredita ideea ca pe asa-zisul val de speranta se naste posibilitatea unei revanse socialiste la alegerile legislative din iunie. Ceea ce inseamna ca actuala conducere a PS spera sa obtina o majoritate parlamentara care sa-i permita sa coabiteze cu presedintele Sarkozy sub forma impunerii unui guvern de stanga prin rezultatul alegerilor legislative. Acest conflict de anvergura intre doi lideri socialisti prevesteste mai degraba o acutizare a conflictelor interne din sanul PS, previzibila inca inainte de a fi cunoscut rezultatul alegerilor prezidentiale.
Socialul si Externele, prioritatile noului presedinte
Participarea masiva la scrutin - 85% din electorat - a demonstrat nu numai activizarea politica a populatiei, dar si incapacitatea unor oameni politici, ca liderul extremist, Jean-Marie Le Pen, si cel centrist, Francois Bayrou, de a aprecia corect capacitatea lor de influentare a meritelor acestor partide. Consemnul de absenteism sau de respingere a candidaturii nu a fost urmat de majoritatea celor vizati de apelurile acestora, care a preferat sa voteze pentru candidatul Sarkozy. Dincolo de esecul strategiei socialiste, semnalat de Strauss Kahn, aceasta defectiune in partidele lui Le Pen si Bayrou explica victoria lui Sarkozy cu peste 53% din totalul voturilor.
Un ziarist de stanga l-a intrebat pe Sarkozy, in ultimile zile ale campaniei electorale, cum isi va folosi prima saptamana, daca va fi ales. Aceasta se va intampla dupa 16 mai, cand va fi instalat la Presedintie. Sarkozy a raspuns ca se va ocupa, in primul rand, de negocierile cu partenerii sociali, respectiv sindicatele si patronatul, in problema capitala a puterii de cumparare. Apoi va vizita Germania si alte tari europene pentru a lansa o noua dinamica a Uniunii Europene, pornind de la considerentul ca faimoasa Constitutie Europeana, respinsa de Franta si Olanda, este moarta si trebuie inlocuita cu mecanisme institutionale menite sa faca Uniunea functionala. Nu trebuie exclus faptul ca, din primele zile, Sarkozy se va ocupa si de asigurarea unei majoritati parlamentare in alegerile din iunie, stiind ca puterile presedintelui se vor reduce, dupa calculele specialistilor, cu circa 40%, daca nu va avea o majoritate confortabila in Parlament. In aceasta perspectiva este de asteptat accelerarea procesului reconfigurarii vietii politice franceze in directia formarii unor noi partide si unor noi coalizari.