Desfasurarea de forte la care asistam, ciudata campanie electorala pentru referendumul din 19 mai, care si-a propus drept tinta demiterea sefului statului, ne arata ca doar Traian Basescu, secondat de PD, a fost capabil sa-si picteze cateva obiective de etapa, eficace pentru obtinerea rezultatului dorit. Care sunt tintele, din aceasta perspectiva? Adversarii sai sunt definiti drept membri ai unui complot mafiot, mason si pro-moscovit. Din ce in ce mai pregnant, el acrediteaza ideea, care treptat se transfera populatiei sub forma de convingere si chiar tabu-uri, ca in batalia impotriva coruptiei pe care seful statului a initiat-o si in fruntea careia s-a pus, asa cum era si firesc, s-au coalizat de cealalta parte a baricadei toti cei vizati. Cu alte cuvinte, exponentii partidelor care, in Parlament, s-au pronuntat pentru suspendarea presedintelui sunt, in acelasi timp, capi ai unei uriase conspiratii menite sa arunce in aer statul de drept. Saracind astfel populatia. Blocand dezvoltarea Romaniei. Punand in pericol procesul de integrare in Uniunea Europeana. Mai mult chiar, in ultimele zile a fost acreditata, destul de convingator, si ideea ca Moscova si masoneria nu ar fi straine de o asemenea operatie primejdioasa pentru Romania. Efectele la nivelul subconstientului colectiv sunt extrem de eficiente. Populatia este oricand dispusa sa gaseasca vinovati, interni si externi, pentru dezamagirile cotidiene. Al doilea obiectiv, decurgand din primul, al strategiei urmarite perseverent de Basescu, este demontarea celei mai importante institutii democratice, Parlamentul Romaniei, prin decredibilizarea acestuia. Parlamentarii sunt fie ei insisi membri ai unor clanuri de tip mafiot, fie instrumente ale acestora. Parlamentul in sine a devenit, conform mesajului presedintelui suspendat, o institutie greoaie, ineficienta, o frana chiar a dezvoltarii Romaniei. Intrucat nu poate fi desfiintat, el trebuie reformat din temelii. Cum? Prin "aruncarea peste bord" a celor care au votat suspendarea. Prin scurtarea forumului legislativ, Parlamentul unicameral, ales printr-un procedeu astazi popular, usor de enuntat, dar greu de definit, cel al votului uninominal.
In cealalta tabara, cea a adversarilor lui Basescu, domnesc dezorganizarea si deruta. Unii o tin gaia-matu, enumerand cazuri de incalcare a Constitutiei care intereseaza prea putin populatia. Mai ales ca cele mai multe explicatii sunt greu de inteles. Partidele din asa-numita coalitie anti-Basescu actioneaza inegal si dezorganizat. Liderii de partide nu au fost in stare sa identifice cateva obiective comune - sau macar unul singur - ale strategiei vizand demiterea presedintelui prin referendum. Pe termen lung, populatiei nu i se arata care ar putea fi beneficiul schimbarii de stafeta de la Cotroceni. Nici macar daca exista o alternativa, sub aspectul preluarii sefiei statului. Desi dispun de doua treimi din electorat, partidele care doresc demiterea lui Basescu sunt incapabile sa le explice propriilor sustinatori ce ar avea acestia de castigat daca la Cotroceni ar fi instalat un alt lider.
Daca si in urmatoarele doua-trei zile in razboiul referendumului vom asista, in continuare, la o ofensiva doar din directia lui Basescu, rezultatul devine previzibil. Si vom putea paria linistiti pentru victoria suspendatului. La capatul acestui traumatizant exercitiu democratic, Parlamentul va putea fi taxat daca nu drept nelegitim, in orice caz, ca fiind nereprezentativ.
Despre autor:
Sursa: Ziua
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Cine sunt speakerii Green Forum 2026: Cum finanțăm?
Sursa: green.start-up.ro
-
Victor Rebengiuc, omagiat de 4.000 de oameni pe scena Sălii Palatului: Unele...
Sursa: kudika.ro
-
Copilul îți spune nu mă iubești: ce înseamnă cu adevărat și cum răspunzi ca...
Sursa: garbo.ro