Concret, Avadani apreciaza ca, din forma modificata a Legii rezulta ca numai demiterea se aproba cu majoritatea voturilor exprimate, intrucat numai aici opereaza derogarea de la conditia de valabilitate.
Iata rationamentul sau: "In cazul in care se voteaza majoritar pentru demitere, referendumul este valabil indiferent de prezenta la vot. In schimb, daca se voteaza impotriva demiterii si nu se prezinta peste 50% la vot, referendumul nu mai e valabil".
Aceasta ipoteza a constatarii ne-valabilitatii referendumului - in cazul in care voturile impotriva demiterii lui Basescu sunt mai numeroase decat cele exprimate in favoarea debarcarii, insa pragul necesar validarii nu este atins - pare demontata chiar de judecatorii Curtii.
Astfel, in decizia emisa, Curtea constata ca "referendumul organizat pentru demiterea Presedintelui Romaniei reprezinta un act unic de manifestare a vointei populare, care nu poate fi repetat in cadrul aceleiasi proceduri, indiferent de rezultatul sau".
Precizarea, menita sa risipeasca scenariile gen "suspendat la nesfarsit", "repetarea referendumului", este considerata utila inclusiv de judecatorul Gabor Kozsokar - singurul care a exprimat opinie concurenta.
In plus, tot in decizia Curtii, scrie negru pe alb: "In conditiile noii reglementari privitoare la demiterea presedintelui Romaniei, valabilitatea referendumului nu mai este conditionata de participarea majoritatii persoanelor inscrise pe listele electorale".
Despre autor:
Sursa: Ziua
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Cine sunt speakerii Green Forum 2026: Cum finanțăm?
Sursa: green.start-up.ro
-
Victor Rebengiuc, omagiat de 4.000 de oameni pe scena Sălii Palatului: Unele...
Sursa: kudika.ro
-
Copilul îți spune nu mă iubești: ce înseamnă cu adevărat și cum răspunzi ca...
Sursa: garbo.ro