Exceleaza in efecte speciale, dar sufera de o dezlinare congenitala a scenariului.

Numai capitalul simbolic detinut de seria de pelicule "Spider-Man" poate explica succesul ultimei productii: a avut incasari consistente, de peste 29 de milioane de dolari in Asia si Europa in prima zi in care a rulat, mai mult decit cele doua filme anterioare, cu toate ca, cel putin in ceea ce priveste scenariul, e cu mult sub ele.

Nu te astepti la fragmentarea cronologiei incidentelor sau la crearea unor personaje complexe de la un film cu supereroi. Dar speri macar sa isi tina in friu firul narativ, complicindu-l eventual, dar nu cu mai mult de doua planuri. Si gresesti, in ceea ce il priveste pe "Omul-Paianjen 3". Ce poti deduce este ca supraaglomerarea de scenaristi (cinci, inclusiv regizorul Sam Raimi) duce si la supraaglomerarea oponentilor personajului principal: noul goblin (adica un Harry, pe care il stim deja), Omul de Nisip (Thomas Haden Church) si Venom (Topher Grace), o creatura neagra cu dinti ascutiti si rival in ale fotografiei al lui Peter Parker. Pe linga acestia, Omul-Paianjen capata tendinte auto-distructive din cauza unei substante negre precum smoala, agresive, simbiotice, extraterestre si... tematoare de sunetele clopotelor! Necazul e ca numerosii rivali ai lui Parker creeaza si o degringolada in scenariu: Harry e cind prieten (prima data, din cauza unei amnezii), cind dusman, Omul de Nisip e dusman din prima, dar ii trece, iar Venom devine dusman treptat, de-a lungul peliculei. Care dureaza 140 de minute si trece spectatorul prin furcile caudine ale suprasaturarii, esuind in plictiseala. Ceea ce tinzi sa crezi ca Raimi a intuit: aproape de final, un personaj e ranit in ultimul hal, dar nimeni nu se mai chinuieste sa il duca la un spital sau sa cheme un doctor.

Atentia pentru detalii e un alt domeniu in care filmul pacatuieste masiv. Efectele speciale sint cvasi-imposibil de criticat, dar la nivelul mizanscenei, regizorul a acumulat citeva optiuni rizibile: cind Omul-Paianjen devine "rau", parul ii este pieptanat in asa fel incit sa ii acopere fruntea (in contrast cu pieptanatura cu carare conotata pozitiv!), iar ochii ii sint conturati cu negru. Un astfel de "literalism" contrasteaza dureros cu rafinarea CGI a luptelor Omului-Paianjen, care deja au fost comparate cu rafale de blitz-krieg. Pe scurt, incongruentele filmului sint prea numeroase pentru ca experienta vizionarii sa fie placuta. Cu exceptia situatiei in care reusiti sa motaiti intre secventele de cafteala supereroica.