Sir George Pinker, cel care a fost zeci de ani ginecologul personal al Reginei Elizabeta a II-a a Marii Britanii (foto), s-a stins din viata la varsta de 82 de ani, a precizat familia acestuia, citata de CNN. Pinker, care a asistat noua nasteri in familia regala, printre care si pe cea a printilor William si Harry, a murit duminica trecuta. El a devenit medic regal in 1973 iar primul dintre copiii cu sange regal veniti pe lume sub supravegherea sa a fost Earl de Ulster, fiul Ducelui de Gloucester, varul Reginei. Pinker a fost numit cavaler in 1990, cand "misiunea" sa la Palat a luat sfarsit. El isi sfatuia adesea pacientele insarcinate sa duca o viata moderata pentru a avea o sarcina usoara. "Duceti o viata normala pe cat posibil, fara excese, nu mancati pentru doi, dar nici nu mergeti trei kilometri zilnic pe jos daca nu ati facut asta si inainte de a ramane insarcinate", le spunea adesea "gravidelor sale" fostul ginecolog al Reginei. (D.M.V.)
A murit ginecologul Reginei
Sir George Pinker, cel care a fost zeci de ani ginecologul personal al Reginei Elizabeta a II-a a Marii Britanii (foto), s-a stins din viata la varsta de 82 de ani, a precizat familia acestuia, citata de CNN. Pinker, care a asistat noua nasteri in fa
Sursa: Ziua
Ziua - alte stiri si articole preluate pe 9AM
Discutii asupra articolului "A murit ginecologul Reginei":
Opinia cititorilor nostri este importanta pentru noi, 9AM incurajand publicarea comentariilor voastre. Pe site urmeaza sa isi gaseasca locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate intr-un limbaj civilizat, fara atacuri la persoane / institutii. Ne rezervam dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum si de a restrictiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.
