Mai vazusem cativa straini si inainte, insa atat de multi, venind cu grupurile in autocare, am vazut numai la mare. Romanii de pe litoral discutau in vara aceea invazia de nemti si de finlandezi ca pe un noroc: plaja era plina de straini, pe strada
Mai vazusem cativa straini si inainte, insa atat de multi, venind cu grupurile in autocare, am vazut numai la mare. Romanii de pe litoral discutau in vara aceea invazia de nemti si de finlandezi ca pe un noroc: plaja era plina de straini, pe strada se vorbeau limbi straine, copiii strainilor se balaceau in apa. Erau oameni la fel ca noi, totusi erau straini. Aveam ce povesti acasa! Nu erau ei extraterestri, dar fiindca era pentru prima oara cand puteam sa ma intind pe nisip alaturi de niste nordici si sa beau o bere langa o masa cu straini adevarati, nu rusi sau polonezi, aveam sentimentul ca eu sunt extraterestru, ca am in sfarsit acces la o lume care imi fusese interzisa. Daca in Bucuresti te intalneai si discutai cu un strain, trebuia sa dai o declaratie. In vara aceea, strainii umplusera Litoralul. Vorbeai cu ei, te salutai la venire si la plecare, erau zile cand stateai de dimineata pana seara cu ei. Si nu mai trebuia sa dai declaratii. Ce-ti puteai dori mai mult? Norocul ce daduse peste noi, cei care ne aflam in vacanta la mare, era unul incomplet, deoarece strainii umblau goi si pe multi nu-i deosebeai de ai nostri. Doar ca erau mai grasi si femeile lor mai albe si mai pistruiate. A fi fost strain echivala pentru mine cu a fi cetateanul unor lumi care aveau sa ne ramana pe vecie straine. Eu nu aveam sa devin niciodata un strain. Eu eram vesnic romanul care se uita plin de curiozitate si de o admiratie nedisimulata la straini. Ii definea pana si faptul ca pogorau doar doua saptamani printre noi, apoi urcau in autobuze si se duceau definitiv in strainatatea lor. Strainul era cometa careia puteai sa-i adulmeci o clipa pulberea din coada. Erau multi straini la mare?, ma intrebau ai mei, la sfarsitul vacantei. Oho!, raspundeam, cu mandria celui caruia i se intamplase pe neasteptate lucrul dupa care jinduiam toti. La fabrica unde lucram, specialistii straini castigau zilnic salariul meu pe doua luni. Strainii din fabrica spuneau "Plec maine la Munchen si s-ar putea sa ma intorc tot maine". Desi ii invidiam, nu credeam tot ce ziceau. Cum sa pleci la Munchen, la New York si la Singapore ca si cum te-ai duce la Buzau? Veneau ei, strainii, de pe alta planeta, e drept, dar nici chiar asa. Si la Buzau, ca sa mergi, trebuia sa te pregatesti, sa ai delegatie si sa ti se aprobe o diurna. Oare cine le dadea lor aprobarile? De la 1 ianuarie 2007 am devenit si noi, romanii, straini. Daca ai bani, pleci dimineata la Munchen si seara esti inapoi. Mergi pe strazile nemtilor si ei zic "asta precis e strain". La Munchen, nemtii beau bere bavareza, dar tu poti sa cumperi o bere si mai straina, daneza sau filipineza. Cui ii pasa ca esti roman? Esti un strain ca toti strainii. In nici un caz o persoana la care autohtonii sa se uite cu admiratie si cu jind. Pe litoralul nostru vin strainii saraci, dar noi mergem la bulgari, unde suntem strainii dupa care bulgarii se uita cu admiratie si cu jind. Nu suntem niste parliti de romani. Ah, ce mi-ar placea sa ma duc in Kirkizihstan sau in Cazahstan, imbracat in ahine second hand din Anglia si sa se uite kirkizihstanezii si cazahstanezii dupa mine ca dupa un strain care-si poate permite tot ce ei nu-si permit!
Despre autor:
