Din 1945 si pana in 1989, 1 Mai a fost sarbatorit oficial, cu mare fast, in cinstea "celor ce muncesc". In "fabrici si uzine" se organizau "intreceri socialiste", se acordau medalii si ordine ale muncii. Astazi, 1 Mai este prilej de "week-end" prelungit, cu dispozitie de la Guvern.  Despre 1 Mai, romanii au in minte defilarile, discursurile patriotice si fastul ceremoniilor organizate de autoritati inainte de 1989. Insa "ziua muncii" nu era o sarbatoare "inventata" de regimul comunist, fiind la fel de importanta si in "tarile capitaliste", unde insisi muncitorii organizau si ieseau la manifestatii.  MADE IN USA. La sfarsitul secolului al XIX-lea, miscarea pentru drepturile muncitorilor si pentru constituirea de sindicate era foarte activa in tarile Europei vestice si Americii de Nord. Principala revendicare era ziua de lucru de opt ore, dar si o lege a repausului duminical. In octombrie 1884, la Chicago, s-a desfasurat a patra Conventie a Federatiei organizatiilor profesionale si a uniunilor muncitoresti din Statele Unite si Canada, unde sindicalistii au decis sa le acorde patronilor un termen-limita, pentru introducerea zilei de lucru de opt ore, pana la 1 Mai 1886. Nu le-a fost simplu nici muncitorilor americani sa se infrunte cu patronii lor, multi dintre liderii sindicali sfarsind-o rau. Prin presiuni de strada, mai rar benevol, proprietarii intreprinderilor au onorat cererile salariatilor, in mare parte. In centrul industrial Chicago, unii patroni au refuzat revendicarile muncitorilor, iar acestia au anuntat greva generala pentru data de 1 Mai 1886, asa cum se stabilise cu doi ani inainte. In fata uzinelor McCormick se adunasera circa 10.000 de protestatari, iar patronii au decis sa aduca muncitori din alte zone pentru a-i inlocui pe grevisti. Acestia ar fi fost "spargatorii de greva". Gestul i-a iritat pe lucratorii aflati in greva, care s-au indarjit violent in protestul lor. Politia a intervenit in forta, in urma ciocnirilor cativa muncitori fiind ucisi si alte cateva sute ranite. A doua zi, "proletarii" din Chicago s-au solidarizat cu "tovarasii" de la uzinele McCormick, din ciocnirile ulterioare rezultand noi victime. Astfel, data de 1 mai 1886 a intrat in istoria miscarii muncitoresti ca o zi a comemorarii sacrificiului pentru drepturile salariatilor si totodata una sarbatoririi victoriei obtinerii lor.  IMPORT SPRE LUMEA VECHE. In iulie 1889, la Paris s-a organizat primul Congres al Internationalei a II-a Muncitoresti, cu ocazia centenarului revolutiei franceze din 1789. La propunerea unui anume Raymond Lovigne, delegatul Federatiei sindicatelor franceze, congresul a decis sa se organizeze simultan in tarile industrializate o actiune de protest in favoarea zilei de lucru de opt ore. A fost aleasa data de 1 Mai 1890, in amintirea evenimentelor de la Chicago, din anul 1886. Actiunea a avut succes, iar congresul al doilea al Internationalei, tinut la Bruxelles, in august 1891, a decis ca in fiecare an, de 1 mai, salariatii sa organizeze proteste de strada pentru a-si revendica drepturile.  LA LUPTA, NU LA ODIHNA! Sarbatoarea zilei de 1 mai, cu aceeasi semnificatie, a fost preluata si in Romania, insa numai de cercurile intelectuale socialiste. Putini erau acolo, iar evenimentul se reducea la intalniri destul de restranse. La noi, miscarea muncitoreasca era slab dezvoltata, in conditiile in care majoritatea populatiei era taraneasca. Datorita integrarii Transilvaniei si Banatului in Romania, dupa unirea din 1918, numarul lucratorilor industriali a mai crescut. Astfel ca si in perioada interbelica 1 Mai s-a sarbatorit doar in cercurile sindicale, fara manifestatii de strada sau evenimente asemanatoare Europei vestice. Dupa scoaterea Partidului comunist in afara legii, in 1924, organizatiile profesionale s-au scindat, prin aparitia Sindicatelor Unitare, apropiate Cominternului. Mesajul acestora era radical, incurajandu-i pe muncitori sa priveasca ziua de 1 Mai ca una a "luptei contra asupririi", si nu o sarbatoare. Iata cum era elaborata o brosura a Sindicatelor Unitare, editata cu ocazia datei de 1 mai 1926: "Ziua de 1 Mai nu este si nu trebuie sa fie o zi de sarbatoare, asa cum este orice zi de sarbatoare burgheza, ci o zi de lupta, asa cum ea a fost de la inceputurile ei. La lupta, nu la odihna, va cheama ziua de 1 Mai. Muncitorimea din Romania va face in acelasi timp ca revendicarile ei, ca protestul ei, sa fie auzite de clasa stapanitoare". Insa acest segment sindical era minoritar si Romania nu a cunoscut "tulburari muncitoresti" insemnate.  "SCOSI" LA DEFILARE. Dupa 23 august 1944, prin ascensiunea PCR, sarbatoarea de 1 Mai a devenit prilej de venerare a partidului si a liderilor comunisti, ca si cum acestia ar fi fost initiatorii evenimentelor de origine. In 1945, Guvernul Groza a organizat "Primul 1 Mai liber", iar muncitorii nu au lucrat in acea zi. Cu aceasta ocazie s-au inaugurat insa si "intrecerile socialiste", lucratorii din industria aeronautica raportand ca "sarbatoresc prin munca". A fost organizata o mare manifestatie si o parada in Piata Victoriei, iar Gheorghiu-Dej a tinut un discurs radiofonic. Dupa preluarea totala a puterii de comunisti, la 30 decembrie 1947, ziua de 1 Mai a fost organizata si cu mai mare fast. In 1948, au fost "scosi" la defilare muncitorii de pe "santierele nationale" Bumbesti-Livezeni, Agnita-Botorca, Salva-Viseu, Ceanu Mare-Cluj. Lozincile acestora erau: "Hei rup, hei-rup, sparg munti de fier, in munca de brigadier"; "Cu partidul nostru-n frunte, spargem munte dupa munte"; "Cu sapa si lopata, vom da santierul gata" etc. Alt moment festiv al noului obicei erau decorarile cu "Ordinul Muncii" in industrie, agricultura, arte, stiinta. Printre "laureatii" anului 1949 au fost: actorul Grigore Vasiliu-Birlic, poetii Nina Cassian si Dan Desliu, naistul Fanica Luca, activistul Paul Niculescu-Mizil, criticul literar Ovid Crohmalniceanu.  In "epoca Ceausescu", sarbatoarea de 1 Mai devine prilej de afisare a politicii "comunismului national", prin grandioase defilari in uniforme, cantece patriotice si lozinci scrise cu trupuri umane, dupa model nord-corean, pregatite cu costisitoare eforturi umane si financiare. Muncitorii erau scosi din uzine, li se puneau pancarte in brate si "bateau cadenta" pe strazile marilor orase, pentru a-l slavi pe "conducatorul iubit". Sarbatoarea isi pierduse sensul initial, fiind parte a cultului personalitatii lui Nicolae Ceausescu.  Unde-s muncitorii? Cum era si firesc, 1 Mai se sarbatoreste si in prezent. In Occidentinsa, muncitorii organizeaza si in zilele noastre ample proteste cu aceasta ocazie, in care cer sa le fie sporite salariile si drepturile sindicale. Cele mai violente actiuni au avut loc zeci de ani la Berlin, coordonate de organizatiile de extrema stanga, insa in ultimii ani situatia s-a mai linistit.  In Romania a ramas "sarbatoare legala" si dupa decembrie 1989. Insa romanii, desi se declara de toate nemultumiti, prefera sa iasa la iarba verde, profitand de ziua libera data de stat, decat sa participe la vreo manifestatie.   LA CONCURENTA