Purtatorul de cuvant Adriana Saftoiu, "cel mai longeviv si mai tanar purtator de cuvant din Romania ultimilor ani ne ofera o proba redutabila de istorie prezenta vorbita" - astfel califica Emil Hurezeanu, in prefata, Vocile puterii.  Excelenta si foarte bine venita ideea de a-i aduna (separat) la dialog pe toti purtatorii de cuvant, prezidentiali sau guvernamentali, ai Romaniei postceausiste. 16 personaje (dintre care nu mai putin de 11 proveneau din mass-media!) de toate calibrele, varstele si culorile politice: Bogdan Bagdasar, Alexandru Mironov, Mihnea Constantinescu, Iolanda Staniloiu, Traian Chebeleu, Virginia Gheorghiu, Doina Jalea, Ioan Mihai Rosca, Eugen Serbanescu, Rasvan Popescu, Radu Vasile, Ionut Popescu, Gabriela Vranceanu Firea, Corina Cretu, Claudiu Lucaci, Despina Neagoe, plus, desigur, liantul tuturor, Adriana Saftoiu, cea care a realizat intre 2003 si 2006 aceste interviuri, publicandu-le la doua saptamani dupa ce a demisionat de la Palatul Cotroceni. Si unde? La Editura Trei, specializata in psihanaliza! Nu este puterea psihanalizabila pana la esenta? Iar in relatia cu ea cine pe cine domina, cine pe cine exprima, explica, ascunde, trucheaza, minte, strica si repara? Cine da foc din greseala sau cu intentie si cine-i pompierul? in vechime, marile adevaruri, adesea oribile si chiar ucigase, le spunea intotdeauna piezis, giumbuslucar, bufonul regelui. Acum, cum observa Despina Neagoe, "purtatorul de cuvant nu s-a inventat in lume pentru cresterea transparentei. Purtatorul de cuvant este un fel de sac de box al comunicarii".  Cartea Adrianei Saftoiu este nu doar un spectacol uman - de psihologii, convingeri, ambitii, versatilitate, umori, ranchiune, regrete sau mici razbunari tardive - ci si o incercare de demontare a scenografiei si descoasere a costumelor, de nu chiar, uneori, de dezvaluire a culiselor. Postfactum, oamenii se relaxeaza, devin concesivi, isi relativizeaza opiniile, se "demarionetizeaza", sunt mult mai dispusi la ezitari, nuante, edulcorari doctrinare, inclusiv "pocainta", decat erau (daca erau) in exercitiul functiunii. "Buldozerul" Bogdan Baltazar, virilitatea hartuitoare, omul care-l impacheta, parca, pe Petre Roman jucandu-se uneori cu el si cu gazetarii precum bila cu popicele, spune acum deschis ce se presupunea atunci, cum ca greva feroviarilor din februarie 1991 "a fost instrumentata de KGB". Alexandru Mironov spune ca Roman a cazut fiindca nu l-au mai vrut consilierii prezidentiali Iosif Boda si Ioan Talpes, dupa cum marea greseala a lui Ion Iliescu a fost "cand a pariat pe Adrian Nastase". Mihnea Constantinescu spune un adevar usturator: ca patronii mediilor romanesti supraliciteaza deliberat analitismul politic ultrasubiectiv, in defavoarea informatiei strict obiective. Surpriza Virginiei Gheorghiu in fata coalitiei beton dintre Putere-Opozitie, cand venea vorba de dezgroparea trecutului via CNSAS. Observatia intru-amara a Adrianei Saftoiu: "Daca nu ploua la Helsinki, poate ca debarcarea lui Radu Vasile ar fi fost amanata" (v. contextul la p.276). Ionut Popescu: "Eu cred si acum ca Lucian Croitoru este prototipul de prim-ministru de care are nevoie Romania" (iar ca purtator de cuvant: Bogdan Gamalet). In fine, cel mai bine iese de aici Mugur Isarescu, cele mai nimerite prezente ca purtator de cuvant rezulta ca ar fi cele feminin-gazetaresti, iar cel mai rau incondeiat este Rasvan Popescu, omul care a innegrit postfestum tot ceea ce anterior s-a muncit sa albeasca (oportunist, delator si fara caracter, il califica Eugen Serbanescu, intr-o actiune "de total prost-gust si in afara meseriei", adauga Gabriela Vranceanu Firea).  Intre ciocan si nicovala - asa rezuma Adriana Saftoiu conditia purtatorului de cuvant. Iar cand fieraria mai si arata ca la noi...