Oameni buni, stimati concetateni, in cochetul parc din fata Primariei Sectorului 2, zi de zi multi dintre dumneavoastra iau o gura de aer: mame care-si plimba copiii, bunici care sporovaiesc, pensionari care joaca sah, tineri care-si marturisesc sentimentele de dragoste si, bineinteles, cei care trec intamplator, grabiti spre alte destinatii. Daca va aruncati privirea fie si numai o clipa catre fatada institutiei, veti vedea un afis mare care anunta luna de luna o expozitie de arte vizuale. Ce va opreste sa va dedicati cateva minute pentru a privi opere care tin de patrimoniul artistic romanesc si european? Va asigur, ca veti reveni de fiecare data cu disponibilitate si curiozitate. Va fi un castig personal in lupta cu cenusiul cotidian si, o mica victorie a imaginarului asupra plictisului si necunoasterii. Una peste alta, veti vedea o fata nu indeajuns de cunoscuta, aceea a artei adevarate.
Trecand peste aceasta introducere cu mici accente patetice, ma opresc astazi asupra ultimei expozitii de pictura si sculptura semnata Alexandru Tipoia. In complicitate cu pictorul Georges Tzipoia, fiul artistului, Ruxandra Garofeanu a reusit si de data asta sa adune pentru peretii Galeriei žDialogi parte din opera unui artist de exceptie, al carui limbaj pregnant, singular fascineaza in primul rand prin rostirea ferma, autoritara si conectarea la universal. Alexandru Tipoia este un constructor temeinic si inventiv, care-si depoziteaza pe panze gesturile, prin forme ce se abstrag amanuntelor stilistice. Imaginile vorbesc raspicat despre asimilarea curajoasa, pana la obsesie a materiei ca spectacol, dobandind linisti geometrice si motivatii cromatice care duc la proportii si decupaje limpezi. Atasat instrumentelor muzicale, in special viorii, in forma careia citim si misterul nudului feminin, pictorul nascoceste cu infinita voluptate interpretari volumetrice, asocieri transante de spatii si culori, solicitate
Cateodata, Alexandru Tipoia se cerceteaza pe sine cu multa "cruzime" picturala, realizand autoportrete interiorizate, in tuse post-impresioniste. Alteori, un peisaj mut, incremenit si o natura statica amintesc de metafizica unui Chirico, niste brunuri asezate cu virtuozitate pot duce cu gandul la Braque, dar niciodata nu-l pot indeparta pe acest artist cu totul special, de propriile lui himere. Dependenta de umbrele si luminile ei, cat si de cromatica ce o reda spatiului, forma este pentru Alexandru Tipoia pretextul absolutului, e muzica prin care se experimenteaza cunoasterea. Sculpturile din lemn, admirabil finisate si traind intr-un echilibru si un dialog moral cu pictura, sunt si ele efectul aceleiasi griji pentru spatiu. Ele fascineaza prin inteligenta responsabila, si nu se sustrag ochiului prin intortocheli si dilatari stilistice, ci comunica imperativ, si delicat, nevoia de exprimare.
In lucrarile expuse acum, se simte o singuratate dureroasa pe care Alexandru Tipoia nu si-a refuzat-o, facand din ea o bresa in complicatele si asprele legi ale artelor vizuale. Opera lui, cu siguranta, e una cu care se poate colinda lumea.
Expozant in zeci de galerii nationale si internationale, detinator al catorva premii si distinctii onorifice, Alexandru Tipoia (n. 1924), se stinge din viata in 1983, in Elvetia, pe cand se afla la fiul sau, pictorul Georges Tzipoia.
Se cuvine si de data asta un cuvant de admiratie, vizavi de alegerea Galeriei "Dialog", care este bransata de aproape doi ani, la operele unor artisti de mare valoare.
Se cuvine, de asemenea, o plecaciune celor doi artisti Carla Duschka si Gabriel Isac, care trudesc, luna de luna, la realizarea cataloagelor de expozitie.