Catalin Mitulescu relateaza pentru „Cotidianul" cum a luat forma coloana sonora din „Cum mi-am petrecut sfirsitul lumii", cum a decurs colaborarea cu Alexander Balanescu si despre ce fundal muzical merita adolescenta din perioada comunista.

Ce credeti ca l-a facut pe Balanescu sa se implice in acest proiect?

A existat o propunere din partea mea, desigur. L-am sunat si i-am propus sa lucram. Ascultasem muzica lui si l-am vazut intr-un concert cu „Maria T". Imi doream foarte mult sa-l am in echipa. Aveam nevoie de muzica lui, pentru ce era mai delicat, mai greu de exprimat in filmul meu. Trebuia sa ne intoarcem in timp impreuna, sa facem o calatorie. A inteles provocarea si i-a placut, l-am intilnit de fapt pe un drum pe care el era deja. Avea un proiect de muzica pentru copii si tot ce scria era o incercare de a se regasi, de a se intoarce acasa.

Apropiere pe note

Cind scriati la scenariu au existat parti ale povestii pe care le-ati asociat mental cu o anume muzica? Daca da, cu ce gen muzical anume?

Cind scriam am avut in cap muzica perioadei. Ce ascultam eu atunci, la sfirsitul anilor ’80. Deep Purple, AC/DC, Phoenix. Nu a ramas nimic din asta. M-am gindit la inceput ca discul pe care Andrei il face cadou Evei trebuie sa fie Phoenix. O trupa care se asculta mult in liceu. Lucrurile s-au schimbat. La Balanescu am inceput sa ma gindesc mai tirziu, atunci cind imi alegeam actorii si principalii colaboratori, operatorul, scenograful. Adica atunci cind te gindesti cum vrei sa fie filmul si iti alegi oamenii care, prin creatia lor, te ajuta sa ajungi unde iti doresti. Balanescu mi-a fost aproape si sint fericit ca am lucrat cu el.

Cum a functionat colaborarea cu compozitorul?

Prima data cind l-am invitat la Bucuresti pentru film eram in repetitii. L-am asteptat pe hol la Liceul Sava, cu Dorotheea si Ionut (Eva si Vomica) imbracati in uniforme de liceu din ’89. Nu am vorbit prea mult. L-am lasat sa parcurga tot culoarul acela foarte lung impreuna cu cei doi liceeni din ’89. El a facut liceul de muzica si mi-a povestit cit de mult ura uniformele acelea aspre, care pe vremea lui erau facute dintr-un fel de doc industrial.

L-am intrebat daca ii este dor de uniformele alea aspre. Nu a raspuns imediat, apoi a spus: „Da, foarte tare, dar le uram". L-am intrebat daca poate sa compuna muzica despre asta. Mi-a spus ca isi doreste foarte mult.

Iluzii optice

Ceva peripetii de la inregistrarile din Londra?

Am inregistrat de fapt intr-un loc la 100 de kilometri de Londra, in sud, East Sussex. Studioul era intr-o cabana inconjurata de iarba si padure. Sincer, dupa trei saptamini de montaj sunet in studio, cind am ajuns acolo ma gindeam ca o sa ma plimb mult prin padure.

Trei zile nu am iesit din casa deloc. Peripetiile au fost toate in interior si sint greu de povestit. Studioul avea doua ferestre mari prin care se vedea gradina: o curte mare acoperita cu gazon si in mijloc un stejar foarte frumos. Uitindu-ne pe ferestre, la sfirsit, cind am terminat, aveam toti senzatia stranie ca e un decor. La plecare, senzatia era atit de pu-ternica incit am vrut sa iesim pe fereastra si chiar asa am facut.

V-ati bizuit mult pe coloana sonora in cazul tranzitiei de la secventele realiste la cele onirice?

Toate visele au constituit teme aparte pentru Alexander: submarinul, balonul... si nu numai ca m-am sprijinit pe muzica, muzica face parte din substanta acelor secvente.

Cinema direct

La concert se vor auzi si piese care nu au intrat in coloana sonora. De ce nu au facut-o?

Da, si este o mare bucurie pentru mine ca exista acest concert. Multe dintre ele imi plac foarte mult si sint curios cum vor fi acum, cintate pe scena. Mi-e greu sa va explic de ce nu au intrat, pentru ca la fiecare este o poveste diferita. Pot sa va spun ca in general mi-am dorit un film direct. De multe ori, muzica, desi buna, adauga ceva care nu ma interesa.

Care este secventa din film in care muzica si imaginea se suprapun perfect, dupa parerea dvs.?

Perfect? Nu stiu, muzica trebuie sa traiasca in interiorul secventei, nu sa acompanieze niste imagini. Nici una dintre secventele care au muzica nu mi le pot inchipui fara. Cu muzica, ele devin altceva. Intr-un film, muzica te ajuta uneori sa dai senzatia ca a trecut timpul, te ajuta sa te indragostesti de un personaj sau pur si simplu iti trece usor prin fata niste imagini care devin frumoase.

In „Cum mi-am petrecut sfirsitul lumii", muzica e parte din corpul filmului. A iesit din dorinta mea si a lui Alexander de a povesti o lume, de a ne povesti pe noi cum sintem, cum am fost, si de a transmite asta cu dragoste spectatorului.

Viitorul suna melodios

Credeti ca regizorii romani de azi acorda suficienta atentie coloanei sonore?

Daca vorbim despre coloana sonora, da, sunetul in Romania a facut progrese mari si cred ca am depasit un handicap mai vechi al filmului romanesc. Ma refer aici la cele citeva filme bune despre care s-a tot vorbit. Sigur, fiecare isi urmeaza calea lui. Daca ne referim la muzica compusa pentru film, acum se vorbeste mult de „neinterventionismul" regizorului, asta nu lasa prea multe sanse muzicii de film, care este prin esenta un mijloc de a fi „interventionist".

Coloana sonora de la „Cum mi-am petrecut sfirsitul lumii" are sanse sa fie disponibila pe CD?

Mi-as dori lucrul acesta. E important cum iese concertul. Sper ca fratele meu (Daniel Mitulescu - n.red.), asa cum a avut energie sa faca acest concert, sa scoata si un CD cu toata coloana sonora, inclusiv „Tara Noastra" sau celelalte cintecele din film.

Pe ce muzica v-ati petrece sfirsitul lumii?

Imi place foarte mult muzica compusa de Alexander pentru secventa atelierului.

Veti colabora cu Balanescu si la „Un balon in forma de inima"?

Cred ca da.