Trecerea presedintelui din pozitia demisionarului in-tr-o pozitie de „suspendat" a schimbat brusc si optica sa asupra Constitutiei, adaugindu-i dioptrii si valente de mahmureala.

Nastase, Oprescu, Geoana, Vanghelie.

Ei au fost victimele lui Traian Basescu in campaniile electorale de pina acum. Dar, precum o echipa de fotbal, care matura cu adversarii prin cupele europene, se poate impiedica de niste amatori veniti din liga a treia valorica, Basescu se trezeste acum fata in fata cu un adversar, teoretic extrem de abordabil pentru el si care nu ar trebui sa ii ridice probleme pe parcursul jocului. Ii cunoaste trucurile, ii stie stilul de atac, ii cunoaste tactica de aparare. Basescu alearga dupa voturi de unul singur, dar in acelasi timp se lupta cu el insusi. Pentru ca exista doua componente ale presedintelui. Revin. Teoretic, cistigatorul nici nu ar trebui sa fie pus in discutie. Dar daca totusi singurul care ar putea sa il rapuna pe Basescu este tocmai Basescu? Si iata de ce.

Exista un Basescu adept al Constitutiei, citita si interpretata la virgula. Este cel care in campanie miza totul pe o singura carte: Constitutia. Este cel care s-a folosit de aceasta carte pentru a conduce sedinte de guvern, pentru a-l numi pe Tariceanu prim-ministru, pentru a refuza numirea unor ministri si, nu in ultimul rind, cel care, vazind ca mecanismul intern al jocului politic descris de Constitutie a fost pus in miscare pentru suspendarea sa, a acceptat pozitia de suspendat in locul celei de demisionar. Al doilea Basescu este unul situat in afara regulilor. Este omul care se intreaba filosofic de ce anume parlamentarii au dreptul de a interpreta Constitutia la virgula, de a-i folosi resorturile perverse si de a-l suspenda, chiar daca instanta constitutionala suprema a spus ca n-are nici o vina. Acest Basescu face paralele iesite din sfera logicii, comparind institutii cu persoane. In loc sa puna in balanta autoritatea Parlamentului cu cea a presedintelui, el alege sa puna alaturi numarul de voturi primite de presedinte si sufragiile adunate de un parlamentar, ca si cum forul legislativ ar fi parlamentarul in sine. La nivelul excitarii maselor, comparatia lui Basescu este nimicitoare. Are forta cifrelor, pentru ca cifrele dau senzatia concretului. Numai ca acest al doilea Basescu, care triseaza pentru a obtine o metafora puternica, este cel care ii poate indeparta de la referendum tocmai pe intelectualii care il sustineau pina acum. Pe acei oameni capabili sa faca diferenta dintre nuante. Este o pierdere asumata, la fel ca mahmureala care urmeaza dupa o betie. Desi nu va fi demis prin referendum, Basescu va fi totusi invins. Prin duplicitatea sa de acum, va crea senzatia vederii duble. Vedere care da dureri de cap celor ce-l privesc si il pun in tagma celor care au mai stat la baza unor asemenea simptome in trecut. Si de care li s-a acrit.