Electoratul francez a fost asteptat, ieri, la urne, in cadrul primului tur de scrutin al alegerilor prezidentiale. Peste 65.000 de birouri de votare au fost deschise pentru ca cei aproximativ 44,5 milioane de cetateni francezi cu drept de vot sa se pronunte asupra succesorului lui Jacques Chirac. Desi a adus fata in fata nu mai putin de 12 candidati, in prim-planul acestei prime runde s-au aflat doar patru dintre aspirantii la fotoliul de la Palatul Elysée. Potrivit unor ultime sondaje de opinie, realizate in ajunul alegerilor de ieri si tinute departe de ochii publicului din Hexagon, conform presei britanice, conservatorul Nicolas Sarkozy conducea in preferintele electoratului cu 27% din intentiile de vot, urmat la doar un punct distanta de socialista Ségolène Royal. Diferenta se pastra si cazul ocupantilor locurilor trei si patru, reprezentantul Frontului National, Jean-Marie Le Pen, si centristul Francois Bayrou fiind creditati cu 17%, respectiv 16% din preferintele electoratului. Aceasta in conditiile in care patru din 10 alegatori se prezentau drept indecisi, iar analistii prevedeau ca nici unul dintre candidati nu va obtine procentajul de 50% necesar incheierii cursei prezidentiale in primul tur. Astfel, in pofida ratei-record de participare de 73,87%, anuntata de Ministerul de Interne parizian, problema succesoratului la Élysée ar urma sa fie transata abia in turul al doilea, programat pentru 6 mai, sondajele de opinie anticipand o confruntare Sarkozy-Royal. Ipoteza pare sa fie confirmata de sondajele realizate la iesirea de la urne. (A.M.L.)
Ultimele sondaje de opinie inaintea primului tur al alegerilor prezidentiale anuntau o reducere a distantei intre primii doi clasati, Nicolas Sarkozy si Ségolène Royal, care ar putea chiar, in turul doi, face un scor egal. Si totusi, Informatiile Generale sustineau ca e foarte posibil ca Sarkozy sa faca al doilea tur de scrutin cu Francois Bayrou sau Jean Marie Le Pen. Le Pen, la randul lui, spunea ca surpriza ar fi si mai mare, adica nici macar Sarkozy sa nu treaca de primul tur!
In mod obiectiv, totul este posibil, pentru ca niciodata in istoria celei de-a cincea Republici, indecisii n-au fost atat de numerosi inaintea unui vot - aproape jumatate dintre cetatenii inscrisi pe listele electorale! Toata aceasta majoritate fluctuanta poate rasturna complet situatii aproape jucate.
Ultima suta de metri de campanie
De aceea Sarkozy, decis sa smulga victoria cu orice pret, si-a trimis oamenii in campanie fortata: 72 de ore de galop, in care militantii au batut strazile marilor si micilor orase. Nici adversarii sai nu au stat degeaba, dar probabil ca lovitura cea mai grea a venit din acea parte a presei pe care fostul ministru de Interne nu reuseste sa o controleze. Revista Marianne, anti-sarkozysta de felul ei, s-a epuizat in timp record, ca si cele doua tiraje suplimentare pe care le-a tras. Coperta revistei ne promitea adevarul despre Sarkozy ñ cel pe care marile cotidiane nu au curajul sa il spuna. In orice caz, e celebra criza de furie a candidatului UMP, care ameninta sa dea afara pe toata lumea de la France3 imediat ce va fi ales presedinte. E celebra, de asemenea, prietenia sa cu Arnaud Lagardere, patronul unei importante parti din presa privata franceza.
In aceste conditii, era de presupus ca lupta avea sa fie ceva mai dificila pe partea contracandidatilor sai. Francois Bayrou, omul surpriza al campaniei care se defineste drept "anti-sistem", a dus un razboi continuu cu partialitatea principalelor canale de televiziune. "Bearnezul" (cum ii place sa se defineasca, in raport cu provincia sa natala, dar si de dragul unei paralele cu Henric al IV-lea, cel mai iubit dintre regii Frantei) a urcat astfel spectaculos in sondaje.
Celalalt "om surpriza", Jean Marie Le Pen, a incercat sa taie net din felia prea mare a lui Sarkozy: intr-o conferinta de presa sustinuta pentru presa straina, liderul Frontului National a reafirmat ca toate functiile din stat pot fi la dispozitia oricarui cetatean francez, mai putin cea de presedinte, care din minim bun simt ar trebui sa fie rezervataÖ francezilor. Caci Sarkozy are doar un bunic din patru de aceasta nobila origine, restul numarandu-se printre unguri sau evrei.
Cat despre Ségolène Royal, ea a fost in principal tradata de propria tabara. "Elefantii", raniti in orgoliul lor misogin, nu s-au obosit prea tare in campanie - cu exceptia lui DSK, pe care si Bayrou si l-ar dori prim-ministru. Rocard si Kuchner au sfatuit-o sa se alieze cu candidatul centrist inaintea primului tur - un sfat care echivaleaza cu un cutit in spate, iar Fabius a fost ca si invizibil. Daca va obtine o victorie, Royale se va putea intr-adevar lauda ca a facut-o de una singura.
Finala mare: parlamentarele
Daca optiunile par sa se concentreze pe acesti patru candidati, macar de aceasta data francezii sunt mai putin dispusi sa se distreze votand tot felul de ciudati: comunistii, trotkistii, antiliberalii ca Marie George Buffet, Olivier Besancenot, Arlette Laguillet, Jose Bove (dupa cum se vede, legiuni) nu vor atinge cota de 5% care sa le permita rambursarea cheltuielilor de campanie. Pentru candidatul formatiunii "Pescuit, vanatoare, natura si traditie", Frederic Nihous, problema poate sa fie mai putin grava, caci sustinatorii sai au chiar fonduri sa plateasca un lobby parlamentar, dupa cum s-a vazut intr-un reportaj difuzat recent. La Élysée se fac bagajele. Astazi vom sti care sunt finalistii. Batalia nu va fi insa complet jucata nici macar dupa turul doi, caci in iunie urmeaza parlamentarele, si un presedinte fara majoritate parlamentara, se stie, nu valoreaza mare lucru. (Marcela FERARU, Paris)
Drum bun, Domnule Presedinte!
Nimeni nu e profet in tara lui. Un reportaj realizat de jurnalistii francezi in strainatate arata ca in ochii multora, Jacques Chirac este imaginea insasi a Frantei.
Pe de o parte, este un lucru normal. Jacques Chirac si-a petrecut toata viata de adult in Palatele Republicii, ca a fost vorba de ministere, de primaria Capitalei, de Matignon sau Élysée, prin urmare, macar din greseala, orice persoana de pe planeta care asculta stirile trebuie sa fi auzit de el. Exista insa lideri care trec prin lume in obscuritate, fara sa faca istorie. Jacques Chirac nu este dintre acestia. El a fost nu doar spectator, ci un actor activ in constructia lumii moderne, de la extinderea NATO si UE, la schimbarea profunda a mentalitatilor in ceea ce priveste relatiile Occidentului cu alte culturi. Valorile umaniste care l-au condus de-a lungul impresionantei sale cariere politice au marcat angajamentul in lupta pentru salvarea mediului, a culturilor primare sau minoritare, in ajutorul pentru tarile sarace. Un angajament care vine din convingere si nu din calcule meschine.
Desigur ca a stiut sa fie si egoist - chiar feroce - atunci cand interesele Frantei au cerut-o, altfel n-am vorbi de un om politic. Agricultorii francezi stiu cate ceva in acest sens. Putine lucruri i se pot insa reprosa in politica internationala.
In politica interna, lucrurile stau putin diferit. Luptele pentru putere au macinat majoritatea sa prezidentiala in ultimul mandat. Si mai ales, francezii se plang tot timpul dintr-un motiv sau altul, face parte din natura lor. Natiunea cu cele mai multe vacante din lume considera ca traieste prost si ca responsabilitatea este intotdeauna a altora. Acum insa, cand se stie sigur ca Jacques Chirac va parasi Élysée pentru totdeauna, privirile sunt ceva mai obiective. Franta intra intr-o noua era, atat de diferita de cea prezenta incat e ca si cum ar traversa o revolutie. Cum se va pozitiona in lume un presedinte - indiferent care va fi acesta - care nu are amintiri despre ultimul razboi mondial, care n-a fost niciodata pe un front, care nu are angajamente morale fata de o ordine mondiala si aliante care s-au stabilit in contexte complet diferite? Desi atributiile presedintelui se refera mai degraba la politica externa, candidatii se prezinta cu programe de prim-ministri, concentrate pe viata interna, iar pozitionarea lor internationala ramane vaga.
Pentru Jacques Chirac, deposedat nu doar de Élysée, ci si de partidul pe care Nicolas Sarkozy i l-a luat cu forta, drumurile par sa se inchida. Si totusi, in cercurile de initiati se vorbeste de o posibila relansare intr-o institutie internationala... Ar fi un castig pentru toata lumea. Daca este asa, va doresc drum bun, Domnule Presedinte! (Marcela FERARU, Paris)
Promisiunile Dreptei
Fostul ministru de Interne francez, Nicolas Sarkozy, in varsta de 52 de ani, este considerat de presa franceza drept o personalitate proeminenta in tabara dreptei guvernamentale, care doreste o "detasare pasnica" de politica actuala a Frantei, pentru "schimbarea profunda" a tarii, relateaza Mediafax. Intrat in politica in urma cu 30 de ani si fiu al unui emigrant ungur, Sarkozy a devenit, in 2004, presedintele partidului de guvernamant Uniunea pentru o Miscare Populara. "Candidez la presedintia Republicii nu pentru a incununa o cariera politica", ci "pentru a actiona" si pentru a "schimba profund" Franta, declara el recent, potrivit Mediafax. Favorit in sondajele de opinie, Nicolas Sarkozy mizeaza pe dorinta sa de a "spune adevarul" si de a aborda direct problemele concrete ale francezilor, asumandu-si riscul de a alimenta acuzatiile de "populism". Admirator al societatii americane, fostul ministru de Interne vrea sa "inventeze un nou model francez", bazat pe "valoarea muncii" si "reinventarea Republicii", militand pentru o "revolutie economica", insotita de o scadere puternica a taxelor obligatorii, si promitand scaderea ratei somajului la 5% in urmatorii cinci ani. (D.E.)
Deziteratele Stangii
La 53 de ani, socialista Ségolène Royal doreste sa intruchipeze reinnoirea fortelor de stanga printr-un dozaj inteligent de sarm, curaj si conservatorism, noteaza presa franceza, citata de Mediafax. Fosta consiliera a presedintelui FranIois Mitterrand, membra a Partidului Socialist din 1978, insista cu precadere asupra moralei si valorilor familiei, domenii rezervate in general fortelor de dreapta. Mama a patru copii cu varste cuprinse intre 14 si 22 de ani (Flora, Julien, Clémence si Thomas), Ségolène Royal s-a impus drept candidata socialista la alegerile prezidentiale, depasind "baronii" partidului sau, prin faptul ca a luat pozitie fata de o serie de probleme legate de societate deseori neglijate de politicieni, de la copii maltratati, la violenta si programele de televiziune. Dezideratul lui Royal este crearea unei "democratii participative" in care accentul ar fi pus in mod special pe educatie. In ceea ce priveste Europa, ea doreste "reconstruire prin probe", cu "proiecte care ating viata cotidiana a francezilor". Campania sa a fost marcata de mai multe "gafe" in ceea ce priveste politica externa, care au alimentat acuzatiile privind lipsa de experienta sau de "credibilitate". (D.E.)