Foarte citat, poate ceva mai putin citit, unul dintre reprezentantii structuralismului in antropologia culturala, Claude Levi-Strauss, sustinea ca diferenta dintre crud si gatit constituie originea reala a culturii, motorul progresului uman. A
Foarte citat, poate ceva mai putin citit, unul dintre reprezentantii structuralismului in antropologia culturala, Claude Levi-Strauss, sustinea ca diferenta dintre crud si gatit constituie originea reala a culturii, motorul progresului uman. Asa se numea cartea: "Le cru et le cuit", mai putin romantic decat faimosul sau volum "Tristes tropiques", dar parca mai convingator decat "Importanta cinei", cartea Margaretei Vissner care incearca sa ne introduca in complexul univers antropologic al mesei luate in comun. Mai de curand, arheologul Martin Jones se ocupa de evolutia din ultima jumatate de milion de ani a unei situatii cu sanse mari de a deveni conflict intr-o pasnica interactiune de grup. Sa nu uitam, in multe limbi "comesean" este sinonim cu "conviv", cel cu care traim impreuna. Jones a fost impresionat de descrierea unui grup de maimute antropoide observate in Tanzania de-a lungul a noua ore de ospat, cel mai lung episod de impartire a hranei observat vreodata in lumea animala. El a studiat resturile din apropierea surselor de foc utilizate de oamenii "primitivi", continutul stomacului mumiilor descoperite in depozite de turba, semnele de prelucrare ramase pe oasele mari ale animalelor, totul pentru a incerca sa inteleaga ce si cum mancau inaintasii nostri. Omul de Neanderthal invatase sa stapaneasca focul si sa "gateasca", alimentele erau mai gustoase, mai usor de digerat, plantele deveneau mai putin toxice. Desi unele alimente sunt mai hranitoare in starea cruda, scoicile, de exemplu, gatitul devenea o activitate creativa care cerea aparatului digestiv sa lucreze mai putin, favorizand o dezvoltare mai rapida a creierului si implicit a limbajului. Mai apoi, la Homo Sapiens, care impletea cosuri, ceea ce usura mult munca de recoltare, arheologii nu mai gasesc resturi animale sau urme de dejectii in apropierea focului. Asta inseamna, cred ei, un mai mare respect al conventiilor si al ordinii in legatura cu mancarea. Asistam la nasterea manierelor, poate ca inca nu elegante. In primele "bucatarii" care isi meritau numele, cele vechi de peste 11 milenii, descoperite pe valea Eufratului, sunt descoperite rasnite de macinat grauntele din care se preparau un fel pite, condimentate din belsug cu seminte de mustar. Aici se naste painea, cu toate rezonantele ei religioase, culturale si sociale. Vanatorii si culegatorii deveneau agricultori si fermieri. Uneori, vanatorii o duceau ceva mai bine, pe scheletele lor apar mai rar urme de boli legate de alimentatie. Agricultorii mai treceau prin perioade de saracie, foamete si subnutritie, dar ei aveau sa fie cei care isi fac rezerve, cei care organizeaza ospete, activitate cat se poate de competitiva, cei ce stabilesc regulile si interdictiile legate de alimentatie. Gatitul devine o adevarata expresie artistica a unor membri ai comunitatii, ajungand la un adevarat apogeu in Roma antica. Cine ar pute uita ospetele descrise de Suetoniu sau de Petronius, in cel mai rau caz de Robert Graves? Si daca tot i-am pomenit pe clasicii latini, alaturi de autorul modern care s-a ocupat de subiectele lor, poate ca merita o mentiune si mancarea din literatura contemporana. Am putea incepe cu cinele solitare ale eroului lui Iris Murdoch din "Marea, marea", mici giuvaieruri culinare si continua cu ospatul din "Ghepardul" lui Lampedusa. Ar urma poate scena culinar-erotica din "Apa si ciocolata" Laurei Esquivel, momentul salvarii de la moartea prin infometare din "Cold Mountain", elogiul painii prajite unsa cu unt din "Vantul prin salcii" a lui Kenneth Grahame. Sau poate ca vom gasi legaturi mai subtile intre hrana si civilizatie in aluziile culinare ale lui Proust, in masa rece a doamnei T. din "Patul lui Procust". Sa nu uitam ospetele de un infinit rafinament pe care ni le ofera Trevanian in "Shibumi" si in "Eiger Sanction" sau fanteziile gurmande din croaziera cu care incepe "Tremor of Intent" a lui Burgess, ospetele pantagruelice ale firavului mafiot Don Corrado Prizzi din romanele lui Richard Condon. Am putea maltrata cu buna stiinta un citat din Brillat-Savarin si spune ca nu conteaza doar ce mancam ci cum mancam si mai ales cu cine impartim mancarea. E un lucru mult mai revelator decat artefactele, fie ele arheologice sau de alta natura. Am putea insista asupra semnificatiei mesei luate in comun in toate culturile. Mult, mult mai aproape ne este insa multora dintre noi cina de la birtul din Covaci din "Craii de Curte Veche" a lui Mateiu Caragiale.
Despre autor:
