Giuleștenii și timișorenii vor disputa finala Cupei Romaniei după ce in semifinale s-au susținut reciproc in disputele cu Pandurii, respectiv Steaua.

Miercuri, Poli și Rapid
s-au iubit la infinit in partida bănățenilor cu Steaua, din Giulești, scor 1-0. Aseară s-au iubit din nou, la disputa "vișiniilor" impotriva revelației Pandurii Tg. Jiu, disputată pe Bega. Tot la Timișoara se va juca și finala, insă atunci frații nu se vor mai cunoaște, cel puțin pentru două ore, plus eventualele prelungiri și penaly-uri. Pană atunci insă, Zicu a inventat un număr personal și a marcat repede pentru 1-0 (’10), după care rapidiștii nu au mai dorit să forțeze, mai ales că duminică vine derby-ul cu Dinamo. De partea cealaltă, gorjenii nu au lăsat impresia că poate produce surpriza, nereușind să pună in pericol poarta lui Edel. "Pentru noi oricum este o mare performanță faptul că am ajuns pană in semifinale", spunea președintele Pandurilor, Marin Condescu. În partea secundă, Rapid a mai punctat o dată, prin Viorel Moldovan (’79), iar trupa lui Răzvan Lucescu ajunge in ultimul act fără a primi gol.