Miercuri seara, in timp ce tara astepta cu sufletul la gura declaratia lui Basescu din prime-time, eu eram in casa unui prieten pentru care stirile din viata politica nu prezinta mare interes. Dat fiind ca eram musafir, mi-a facut hatirul si a cautat un post de stiri pentru a-mi pune la dispozitie discursul prezidential. A scormonit cu telecomanda prin maldarul de programe din televizor si, intr-un tirziu, a gasit Realitatea TV pe undeva pe la pozitia 37. Am zabovit impreuna pe canapea ascultind vorbele presedintelui. La putin timp dupa secventa in care Basescu a evitat la mustata, dupa trei secunde de suspans, sa spuna ceva de genul: Din punctul de vedere al Constitutiei exista un punct de vedere...", prietenul meu a zimbit si mi-a spus: Eu m-am plictisit". Evident, ca fost combatant pe frontul Pietei Universitatii, ca fost zornaitor de chei in aerul plin de miresme democratice de sub balconul Facultatii de Geografie, m-am simtit dator sa-l combat cu indignare. Sa-l pun la zid si sa-i arunc in fata reprosul ca a tradat nobilul ideal al luptei anticomuniste, ca ce face e lasitate curata, ca nu cu oameni ca el, dezinteresati de viata cetatii, o sa scapam de coruptie si de plaga pe care o reprezinta batrina alianta securisto-cripto-comunista. N-am facut-o. Oricum, nu s-ar fi dezvinovatit si nici nu mi-ar fi replicat cu argumentul satietatii fata de circul ieftin al politicii, ci pur si simplu ar fi zimbit. Omul acesta tinar, care cistiga suficient pentru a-si plati chiria undeva in centrul Bucurestiului si pentru a pleca din cind in cind la Berlin, are pur si simplu alte interese. Basescu si Vacaroiu sint pentru el niste nume de actori plictisitori, care-si fac veacul intr-un show expirat. Cred ca viitorul e-n cei ca el, nu in cei ca mine.