Președintele suspendat Traian Băsescu a anunțat astăzi că a ajuns la concluzia că cea mai bună soluție pentru Romania este participarea sa la referendumul care va fi organizat ca urmare a suspendării sale din funcție.

"Ne vedem la vot peste 30 de zile", a spus Traian Băsescu. El a precizat că va rezerva perioada următoare contactului "strans" cu populația, intalnirilor cu oameni din mediul rural și urban, gandirii unui mod de abordare a rolului de președinte, conform Constituției și interesului național.

Vă prezentăm declarația integrala a lui Traian Băsescu

Citeste si:

"Curtea Constituțională a validat hotărarea parlamentului, așa că tot astăzi incepe și interimatul domnului Văcăroiu. În ceea ce mă privește, după cum știți, la un moment dat, am anunțat că voi demisiona, dacă se produce suspendarea in parlament. Speram că acest lucru va antrena o competiție electorală cinstită intre liderii partidelor și in același timp speram că ar fi fost posibil ca un astfel de gest să antreneze și alegeri anticipate pentru parlament. Din păcate, ceea ce am văzut ieri in Parlamentul Romaniei m-a convins că in nici un caz larga majoritate antiprezidențială nu ar fi acceptat alegerile anticipate. Mai mult decat atat, probabil, intr-o scăpare generată de emoție și tensiune, primul ministru a afirmat ieri că demisia președintelui ar fi proba că președintele și-a pierdut dreptul moral de a mai candida. Mai mult decat atat, astăzi, președintele Camerei Deputaților, domnul Bogdan Olteanu, a declarat fără ezitare că se prefigurează schimbarea Legii electorale. Toate acestea mă indreaptă către o concluzie, și anume aceea că suspendarea era doar un punct in programul de eliminare a politicianului Traian Băsescu din competiția politică. În cursul zilei de ieri și de astăzi, am primit foarte multe semnale externe care reclamă o rapidă restabilire a stabilității politice in Romania. Pe fondul intențiilor pe care le pot anticipa, exprimate deja de foarte mulți politicieni, este clar că o demisie ar fi accentuat criza politică și ar fi prelungit-o probabil pană in iulie, august, septembrie chiar, cand s-ar fi putut organiza alegeri prezidențiale ca efect al demisiei. Din acest motiv și considerand că un gest de fair-play nu ar fi primit din partea majorității antiprezidențiale un răspuns similar, am luat decizia că cea mai bună soluție pentru Romania in momentul de față, soluție care să pună capăt cel mai rapid crizei politice, este participarea mea la referendum, deci urmarea căii constituționale, aceea de a mă prezenta intr-un referendum pentru menținere in funcția de președinte sau pentru revocare din funcție./lc/ Sper ca acest referendum să fie organizat de guvern in termenii constituționali, adică 30 de zile de acum inainte. Decizia pe care am luat-o este generată, probabil, și de experiența de viață pe care o am și anume, aceea că atunci cand trebuie să optezi pentru o soluție sigură pentru țară este corect să pui inaintea intereselor politice, legate de eventuale alegeri, interesul național, care reclamă imediat trecerea la un regim de stabilitate. Știu că anunțul meu va genera pentru unii regrete, pentru alții dezamăgire și pentru cei care doreau eliminarea mea din viața politică o enormă supărare și necesitatea schimbării strategiilor. Dar viața nu este intotdeauna așa cum o planifici. Altfel spus, ne vedem la vot peste 30 de zile. Faptul că am renunțat la demisie nu mă ferește de confruntarea cu electoratul. Perioada următoare este o perioadă pe care o voi rezerva atat unui contact strans cu populația, o voi rezerva intalnirilor cu oameni din mediul rural și din mediul urban, o voi rezerva gandirii unui mod de abordare a funcției de președinte al Romaniei in baza prevederilor avizului Curții Constituționale și in baza interesului național și al poporului roman. Vă mulțumesc mult. Ne revedem peste 30 de zile la Cotroceni”

Gaspar: Văcăroiu, confirmat presedinte interimar