Estul castiga teren important in fotbalul mare din Europa, dupa ce ieri, la Cardiff, Comitetul Executiv al UEFA a incredintat organizarea Campionatului European din 2012 "duetului" format din Polonia si Ucraina, care era creditat cu sansa a treia
Estul castiga teren important in fotbalul mare din Europa, dupa ce ieri, la Cardiff, Comitetul Executiv al UEFA a incredintat organizarea Campionatului European din 2012 "duetului" format din Polonia si Ucraina, care era creditat cu sansa a treia fata de Italia si cealalta asociere, dintre Croatia si Ungaria. Presa internationala sustine ca una dintre cheile votului secret a stat in mana lui Mircea Sandu, ales in luna ianuarie in Executivul UEFA. "Gazzetta dello Sport" a lansat ipoteza ca seful FRF le-a platit datoria liderilor din est, pe care i-a adunat la Bucuresti anul trecut si le-a cerut unitatea la vot. Cum Nasul a avut ieri la Cardiff un singur buletin, este cam grea acuzatia, insa este clar ca Sandu a reusit sa formeze, impreuna cu Igor Surkis, presedintele federatiei ucrainene, un pol puternic in sanul UEFA, din care a iesit deja prima victorie de prestigiu, iar pe agenda lor se afla, tot cu mari sanse de reusita, reformarea Ligii Campionilor, in ideea cresterii numarului de echipe din aceasta parte a continentului.
Decizia Comitetului Executiv al UEFA a venit ieri la pranz, de la Cardiff, acolo unde a avut loc votul final. Michel Platini, presedintele forului european, a anuntat victoria outsiderilor Polonia si Ucraina, determinand-o pe Giovanna Melandri, ministrul Sportului din Italia, sa izbucneasca in lacrimi. "Vom castiga pe teren aceasta competitie", a spus una dintre cele mai inflacarate sustinatoare ale proiectului italian. Vestea a luat pe nepregatite intreaga comunitate a fotbalului european, fiindca Polonia si Ucraina aveau cel mai slab dosar dintre cele trei candidaturi, cu lipsuri majore la capitolul transport, cazare si alte dotari de infrastructura necesare pentru o asemenea competitie. In plus, Ucraina nu face parte din UE, insa asta nu i-a impiedicat pe membrii Comitetului Executiv sa creada in acest proiect. Dezamagirea a fost uriasa si in tabara Croatia/Ungaria, pentru ca cele doua tari stau oricum mult mai bine la capitolul organizare. Cert este ca globalizarea fotbalului inceputa de Blatter prin trimiterea CM 2010 in Africa de Sud a continuat si la UEFA, care a mers la extrem cu spargerea barierei fostei "Cortine de fier". Iugoslavia este singura tara care a organizat o competitie de asemenea anvergura, Euro 1976, insa atunci erau doar opt echipe, prin urmare doua orase mai "spalate" erau suficiente.
Croatia/Ungaria - zero voturi!
Istoria votului de ieri nu este inca deloc clara. UEFA a anuntat oficial ca scrutinul secret a fost intr-un singur tur, fara sa dea publicitatii rezultatele oficiale, in timp ce presa din tarile implicate a dat informatii contradictorii, in functie de declaratiile obtinute la cald. Astfel, o agentie maghiara de presa a notat ca au fost doua tururi de scrutin, precizand ca Mircea Sandu ar fi votat in primul tur pentru Croatia/Ungaria, eliminate in aceasta faza, iar in turul doi a mers pe echipa care a castigat. "Gazzetta dello Sport" a sustinut si ea ca a fost vorba de doua tururi, dar a prezentat rezultate exacte: in turul intai scorul a fost 8-4 pentru Polonia/Ucraina in fata Italiei, in timp ce Croatia/Ungaria nu a luat nici un vot, acest scor repetandu-se si in "finala". Italienii se credeau castigatori inca dinainte de vot, fiindca, in afara problemelor din ultimul an din campionat, cu politistul ucis la Catania si cu greutati mari in potolirea huliganilor, aveau infrastructura si capacitatea organizatorica superioara celorlalte dosare. Mai ales ca probleme de rasism destul de mari au fost semnalate in ultimii ani in Croatia si Ungaria, in timp ce Polonia se confrunta cu probleme foarte mari la conducerea fotbalului. Asa cum se stie, Guvernul de la Varsovia a decapitat in luna ianuarie federatia, a operat arestari masive printre arbitri si conducatori, iar presedintele Michal Listkiewicz a fost repus in functie doar la presiunea UEFA, iar activitatea fotbalistica se desfasoara in prezent sub strict control al autoritatilor. In plus, in Ucraina sunt mari framantari politice, ceea ce italienii credeau ca este suficient pentru ca scandalul "Calciopoli" si incidentele cu fanii sa treaca mai usor. Totusi, presa italiana de ieri afirma ca este vorba de o scadere semnificativa a influentei sefilor Federcalcio la UEFA si o evidenta ascensiune a lui Igor Surkis, care si-a construit cu migala o retea de lobby, culminand ieri cu aducerea port-drapelului Ucrainei, Andrei Sevcenko, la Cardiff, acolo unde starul lui Chelsea a facut propaganda pentru tara sa pana in ultima secunda.


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.