Motivele pentru care ieri nu am putut spune numele marii retele de retail de la care mi-am cumparat televizorul sint evidente: undeva, cindva, va exista un contract de publicitate cu ziarul la care scriu si marii capitalisti se feresc ca dracu’ de tamiie sa se spuna un adevar negativ despre ei. Tot ce doresc sa se stie e ca sint minunati, ca ne indeplinesc visele si promisiunile, ca produsele lor sint cele mai bune din Univers si ca, pe scurt, ei sint reprezentantii Paradisului pe Pamint. Dumnezeu ar fi murit pentru a le lasa locul liber, iar sfintii au fost dati uitarii pentru cei din topul „Forbes". Stiu, nu-mi spuneti, sint un las care merita ars pe tubul catodic! Dumneavoastra ati fi facut altfel, sint convins! Acum, ca fapt divers, aflati ca, desi televizorul era in garantie, am renuntat la ea pentru a-mi proteja nervii, timpul si banii de benzina si m-am adresat unui depanator la domiciliu, dl Dan, care mi l-a reparat intr-o jumatate de ora. Mi-a spus sa nu mai cred in garantii; ele sint o foaie de hirtie fara valoare. In orice caz, patania asta mi-a scos in lumina si mai clar un adevar banal: o parte considerabila a capitalismului romanesc arata fix la fel ca politica autohtona. E un compus de marketing agresiv, dispret nelimitat si incalcare a oricaror garantii contractuale. Un produs cumparat si un vot obtinut au aceeasi perioada de garantie: pina ai iesit din magazin, respectiv din cabina de vot. Fireste, in continuare ne vom delecta cu spoturi nesfirsite la produsele lor sau cu discursuri despre viata imbelsugata pe care o vom trai daca ii vom vota si de data asta. Poate n-ar fi rau ca la iesirea de la urne sa obtinem un banal certificat de garantie: daca nu traim bine, macar sa mergem si sa-i reclamam pe Base&Tari la OPC.