Ce mai inseamna azi „Memorialul Durerii"? Ar putea fi o proba ca ne acceptam trecutul, ca sa ne putem vedea, liberi, de ziua de miine.

Cel mai important documentar in serial realizat de TVR s-a transformat in carte. De obicei, se intimpla invers. Despre autoarea lui, Lucia Hossu Longin, nu se mai vorbeste decit rareori. Perioada de glorie a „Memorialului" s-a consumat in anii nouazeci. Atunci Lucia Hossu Longin era pentru multi cel mai important om de televiziune din Romania. Documentarele ei au deschis marile dosare ale istoriei noastre recente. In atmosfera unui postcomunism privit cu o complice intelegere de Marinesti, Becleance, Serafimi si Starci recuperati, serialul Luciei Hossu dadea peste cap, o data pe saptamina, toata regia fabricii de pe Dorobanti, de reciclare a adevaratului comunism autohton. In timp ce diversi Barladeni evocau cu nostalgie perioada dejista, Lucia Hossu Longin dezvaluia faptele apostolilor secreti ai regimului. N-o sa uit cit voi trai dialogul ei cu unul dintre marii criminali ai Securitatii, Nicolski, in usa vilei in care locuia personajul. Batrin si blajin, fostul securist o asculta cum ii enumera faptele - omoruri, torturari, vieti distruse. Inainte de a-i inchide usa in nas, Nicolski se scuza: „Cine ar fi crezut, duduie, ca vor veni vremurile astea?". La putin timp dupa aceea, Nicolski moare de batrinete si e incinerat cu discretie. Pe cind la TVR spiritul revolutionar era intretinut cu dezvaluiri in serial despre Ceausescu si despre faptele disidentilor autoproclamati ca atare, Lucia Hossu Longin mina legendele comunismului care acaparase puterea dupa razboi.

Pornita pe urmele victimelor comunismului, autoarea documentarului are curajul sa mearga pina la capat, desi i se sugereaza si uneori i se spune explicit ca a luat-o intr-o directie gresita.

Se duce la Petre Tutea, aflat in spital si il intervieveaza. Ii cere sa povesteasca ce i s-a intimplat la inchisoare. Batrinul ginditor o refuza categoric: nu se cade sa ne vorbim de rau, noi, romanii, unii pe altii. Tutea moare la citeva saptamini dupa aceea.

Disparitia victimelor si a calailor o va face sa se grabeasca, intr-o cursa cu moartea. Ii convinge sa vorbeasca pe fosti tortionari, invinge rezervele fostilor detinuti politici. Alearga prin toata tara, pe vremea cind telefoanele mobile de-abia aparusera. I se intimpla sa fie refuzata, in ultima clipa, de cei cu care discutase inainte, iar autoritatile locale ii pun tot soiul de bariere birocratice. Sau, inainte de venirea ei, varuiesc celulele, incercind sa acopere urmele pe care ea le cauta. Asa ca ea face munca de arheolog al trecutului apropiat, de istoric si de jurnalist de investigatie. A fost ajutata de fosti detinuti politici, dar numai dupa ce acestia s-au convins ca era o persoana de incredere. „Memorialul Durerii" a devenit astfel mai mult decit o incursiune in trecut, e la fel de important ca marturie a incercarilor contemporane de a ascunde trecutul.