Interagro a anuntat ca sisteaza activitatea a trei combinate chimice pina cind acestea vor achita facturile restante catre furnizorul de gaze naturale.

Amurco Bacau, Donau Chem Turnu Magurele si Viromet Bacau, trei dintre producatorii de ingrasaminte chimice aflati in proprietatea grupului Interagro, isi vor sista temporar activitatea. Decizia vine ca urmare a restantelor semnificative pe care cele trei combinate chimice le-au acumulat fata de furnizorul de gaze naturale Romgaz. Presedintele grupului Interagro, Ioan Niculae (foto), a declarat, pentru MEDIAFAX, ca datoria va fi platita pina la finele lunii aprilie, urmind ca, dupa analiza ofertei Romgaz, grupul sa decida daca mai reia sau nu activitatea celor trei combinate chimice. „Asteptam sa incheiem contractele cu Romgaz, care ar fi trebuit sa fie incheiate de fapt pina pe 31 martie. Vrem sa vedem cu ce pret vom cumpara pe anul asta, si, in functie de piata externa, vom decide daca mai mergem inainte cu fabricile sau nu", a afirmat Ioan Niculae.

Sub amenintarea ministerului

Decizia de a inchide cele trei fabrici de ingrasaminte chimice vine dupa ce, in urma cu trei saptamini, ministrul Economiei si Finantelor, Varujan Vosganian, a spus ca ar putea trece la oprirea furnizarii de gaze catre Interagro in cazul in care nu se vor plati datoriile. Oficialul guvernamental amintea atunci ca datoriile companiei catre Romgaz se ridica la aproximativ 27-28 de milioane de euro.