De simbata seara, inamicul public numarul unu este Tweety, ratusca ucigasa din Ghencea.

Nu stiu daca presiunea opiniei publice a fost motorul care a fortat Politia romana sa-l gaseasca rapid pe agresorul cameramanului de la stirile TVR. Dar stiu ca mediatizarea excesiva a acestui caz nu se bazeaza neaparat pe solidaritatea de breasla, ci pe convingerea ca huliganii trebuie sa inteleaga ca uneori bratul lung al legii chiar functioneaza! Mi-e teama insa si de reversul medaliei. Cei putini care mai mergeau pe stadion doar de dragul fotbalului se vor inspaiminta inca si mai mult de acum incolo. Nu toti ne putem pregati de meci cu camere de luat vederi in mina, asa pentru orice eventualitate ca vreun derbedeu vrea sa ne incerce taria oaselor cu vreun drug! Asta daca nu cumva, cind esti prins ca te duci cu copilul de mina la meci, nu risti sa fii arestat ca stresezi caii Jandarmeriei, neobisnuiti acum decit cu indivizi cu gluga trasa peste ochi si fulare care ascund obrazul. Nu pot sa nu-mi aduc aminte de o secventa personala petrecuta in anul de gratie 1983. Am fost cu taica-meu la un meci in Stefan cel Mare contra Sportului. Purtam cu nonsalanta o camasa in patratele alb-negre, nu la sfidarea gazdelor, ci pur si simplu pentru ca se intimpla ca acesta sa fie unul dintre cele patru-cinci modele pe care industria textila a cirmaciului le avea programate in anii aia pentru pustii de 13-14 ani. Ne-am asezat undeva aproape de marginea galeriei dinamoviste - acolo mai erau locuri! - si am sarit in sus la fiecare dintre cele trei goluri cu care Sportul a cistigat in Groapa. La ultimul a venit spre noi un comando alb-rosu, care a dat verdictul prin vocea sparta a unui tuciuriu: „Unchiule, daca iti mai faci nevoile in gradina noastra, ti-l bagam pe git pe asta micu". Atit! Apoi au plecat inapoi sa-l implore pe Oneata sa indrazneasca sa alerge un pic. Acum teleportati scena de mai sus douazeci si cinci de ani mai tirziu pe orice stadion din Bucurestii de astazi si spuneti-mi daca mai dati vreo sansa copilului sa scape cu viata, pentru ca tatal ar fi fost „achitat" oricum la prima banuiala de grimasa de simpatie la adresa adversarilor! E adevarat, Postelnicu Amfostundobitoc nu citea tratate despre psihologia cailor, si pe vremea aia militienii nu ezitau sa coboare de pe cal chiar daca anarhia nu-l viza pe dictator! Acum, seful Jandarmeriei scuza pasivitatea subordonatului sau (aflat in imediata apropiere a acestui incident!) printr-un ordin stupid care interzice in orice situatie descalecarea bidiviilor. De altfel, proliferarea violentei pe stadioane a inflorit la umbra atitudinii oscilante a Jandarmeriei, care a avut raspunsuri cind prea tolerante, cind prea salbatice la violentele fanilor. Sigur ca prevenirea este mult mai costisitoare si ofera oarecum mai putina vizibilitate, dar este ultima solutie care mai poate tine lucrurile in friu. Acum exista suport legal si suficienti derbedei „acceptati" deja in clubul celor care trebuie sa „vada" meciul in sectiile de politie. Poate ca usor-usor se mai face loc in tribuna sa mergem din nou de mina cu copiii, nu cu lantul si ghioaga.