Cind principalul star al unui film este chiar regizorul, el nu va fi in veci concediat de cei ce finanteaza pelicula. De asta Basescu va schimba distributia unei parodii de prost gust.

Oare ce nevoie are o domnisoara pogorita din anonimatul unei trupe de muzica mai mult decit indoielnice sa fluture un ou rosu prin fata camerelor de televiziune atunci cind vorbeste despre Paste? Oare acel ou are darul de a suplini o oarecare saracie de vocabular si lipsa de idei coerente? Sau poate ca, in absenta oului, nu o crede nimeni ca se apropie Pastele? Dar, totusi, greu imi vine sa cred ca exista vreo persoana care afla de la televizor despre duminica Invierii. Si gestul se repeta. Vedeta dupa vedeta, televiziune dupa televiziune, la cite oua rosii s-au fluturat pe micul ecran, mai ca nu s-a intoxicat cineva. Ca sa nu mai vorbesc de cei care chiar ciocnesc ouale pe platoul de filmare. Ce-or fi dorind sa arate, nu stiu. Din doua, una. Ori doresc sa simuleze realitatea si sa faca dovada faptului ca ei lucreaza numai cu produse naturale, ori chiar le era foame si, dupa ce se termina filmarea, incingeau un picnic strasnic printre camere si reflectoare.

Trecind cu privirea mai departe, putem insa observa urmatorul paradox. Fara sa vrea si mai sincere ca oricind, televiziunile au reusit sa prinda, in stupidele reprize de promovare, esenta unei crucificari politice. Purtindu-si coroana de spini, institutia Parlamentului ales prin vot democratic devine protagonista unei parodii de prost gust. Si pentru a arata celor ce vizioneaza acest film ca faptele sint reale, diverse personaje incep sa fluture prin fata noastra un intreg arsenal de obiecte cu implicatii mitologice. Constitutia si prevederile ei sint fierte si incondeiate. Apoi mai apare unul care vrea sa o decojeasca dupa ce, in prealabil, a ciocanit-o strengareste de coltul mesei la care se infrupta. Avem soldati care biciuiesc cu sirg trupul sleit de singe al Parlamentului, invocind o logica asemanatoare cu cea care a dus la uciderea pruncilor din porunca lui Irod. Falsi profeti ne prevestesc apocalipsa. Tradatori si turnatori stau pe ulitele ce urmeaza a se transforma in drumul supliciului. Prinsa la mijloc intre niscaiva tilhari, institutia Parlamentului isi va da duhul si va trece in lumea celor ce s-au lepadat de increderea unei populatii ce nu mai crede in minuni.

Numele personajelor devin irelevante atunci cind vezi povestea in ansamblu. Pentru cine doreste insa, ele pot fi usor intuite. Precum ciocanitul oualor la televizor, calvarul prin care trece tocmai acea emanatie a democratiei menite sa tina aprinsa speranta unei echitati politice este incarcat de lipsuri. Lipseste sensul. Lipseste finalitatea. Lipseste miracolul. Dovedindu-si esecul, acest film mai poate scapa de la faliment in doua feluri: ori se schimba regizorul, ori distributia. Doar ca in acest caz cei ce finanteaza pelicula sint mai apropiati de regizor.