Derby-ul din etapa a 25-a a Ligii I, programat sambata, 7 aprilie, de la ora 19, in Ghencea, va fi condus de o brigada de arbitri din Slovacia. La centru a fost delegat Vladimir Hrinak, care va fi ajutat de asistentii Milan Palusak si Radislav Kubica. Nicolae Grigorescu, vicepresedintele CCA, a declarat ca meciul Steaua - Dinamo va fi condus tot de o brigada din Slovacia, la fel ca si in cazul partidei Rapid - Steaua, pentru ca aceasta tara a fost singura care si-a dat pana acum acceptul de a trimite arbitri in Romania. "Slovacia este singura tara din cele cinci - sase cu care am luat legatura, care si-a dat acceptul. Doi arbitri romani vor merge peste doua si patru saptamani sa conduca meciuri in campionatul lor. Am luat legatura si cu foruri din tari ca Italia, Spania sau Turcia, iar cand colaborarea va fi acceptata vom avea brigazi si din aceste tari. Nu e asa usor sa aduci intr-o saptamana doi arbitri de Top Class. Cel tarziu la finalul anului sper sa avem si noi arbitri acolo", a spus Grigorescu. (MIG)