Doi alpinisti romani infrunta pericolele salbaticiei in mijlocul civilizatiei. Cocotati de Discovery pe platforma din fata unui mall bucurestean, cei doi sint urmariti non-stop de o camera de filmat intr-un experiment care testeaza efectele izolarii. Alti patru montagniarzi isi incearca limitele singuratatii in Ungaria si Polonia.

Alpinistii Teofil Vlad si Catalin Onceanu promoveazalupta cu inaltimile direct de pe schela. Dupa cinci zile de sihastrie pe platforma de 100 mp din fata complexului, alpinistii Teofil Vlad si Catalin Onceanu convietuiesc neprihanit. Se spala si maninca la comun, isi impartasesc experienta montana si alunga monotonia cu lucruri facute impreuna, fara sa dea atentie camerei de filmat care ii urmareste. Promotorii documentarului „Everest: Dincolo de limite", marca Discovery Channel, testeaza efectele izolarii dintr-o tabara de baza pentru a-si masura limitele si pentru a promova alpinismul la romani. Martori la bataia galeriilor

In urmatoarea saptamina, viata celor doi romani nu va depasi constructia metalica. O viata pina acum tihnita, ca in pustietatea muntelui. Zi de zi, alpinistii fac ochi in jur de ora 7.00 si pornesc camera de filmat. Servesc masa pe la 9.00 si se lupta toata ziulica pentru a elimina timpii morti. Citesc un jurnal de expeditie si isi mai clatesc ochii cu un film pe laptop. „Ne mai uitam deseori inspre mall. Am asistat si la o bataie in parcare, intre suporterii rapidisti si jandarmi", descrie Catalin Onceanu, tinarul inginer de 25 de ani. Schimba laptopul intre ei, vorbesc cu familia pe mess sau posteaza pe blog si isi astern capul pe izopren pe la ora 22.30. Toate nevoile lor trebuie sa ramina insa in incinta. Pot cobori scara doar pentru toaleta ecologica de la baza platformei si pentru a se spala din doua butoaie reciclate zilnic. Toate sub vegherea unui serviciu de paza. Nu si-au adus mincare de acasa, pentru ca nu au cum sa o conserve. „Sintem aprovizionati. E ca intr-o tabara de baza in care platesti serviciile unui bucatar. Am mincat o omleta de dimineata, o ciorba la prinz, o pizza seara, mincare obisnuita", spune pitesteanul Teofil Vlad, amintind ca, la altitudine mare, este bine sa-ti hranesti organismul cu ceea ce este el obisnuit.

Butoiul cu pulbere

Desi au parte doar de blindetea climei din Bucuresti, alpinistii s-au echipat ca pentru o tabara de baza. In rest, saci de dormit, saltele de izopren, haine speciale pentru caldura, vint si ploaie. Pitesteanul explica insa ca echipamentul, pe timp de izolare, rapeste din spatiul psihologic al alpinistului. „Tabara de baza este locul de la poalele muntelui unde ai tot confortul posibil de pe un munte: o sala de mese, un grup sanitar, corturi mai mari. E un loc destul de plat, de unde incep ascensiunile", descrie Vlad.

Tot de aici porneste si aclimatizarea, inchegata de repetate suisuri si coborisuri pentru obisnuirea organismului. Relaxarea dintr-o tabara de baza este spulberata insa de vremea proasta, care face sentimentul de izolare mai pregnant.

„Daca te blocheaza pentru o saptamina, doua, tot stind si asteptind, motivatia incepe sa scada. Nu te mai gindesti la virf", arata Catalin Onceanu.

Experienta salbaticiei inmijlocul civilizatiei.Tabara de baza la citiva metrideasupra parcarii. Prietenia alunga frustrarea

Treptat, treptat, tensiunea isi arata coada din nimicuri. „De ce ai pus aia acolo? De ce nu iti cureti bocancii inainte sa ii bagi in cort? De ce nu urcam azi si mai asteptam zece zile?", exemplifica alpinistii. Intoleranta si presiunea psihologica cresc intre semenii care impart izolarea. „Sint o gramada de griji care se aduna. Pentru ca investesti mult. Dureaza doua luni intregi sa escaladezi Everestul si este si o investitie financiara", explica Teofil Vlad, adaugind ca o incursiune pe celebrul virf consuma pina la 70.000 de dolari. „Un participant la expeditia de anul trecut de pe Everest si-a ipo-tecat casa. Omul investeste timp si bani si ajunge sa stea in cort blocat de vreme. Nu stie daca se va mai face frumos, daca vor mai fi conditii de ascensiune", continua pitesteanul.

Cei doi alpinisti care s-au cunoscut inainte doar ocazional, pe munte, nu exclud aparitia conflictelor pe parcursul sederii. Stiindu-se insa temperati, cred totusi ca prietenia le va alunga. „Pina acum, nu am avut nici o problema. Am incercat sa invatam unul din experienta celuilalt. Nu trebuie sa te impui in fata unui om, ci sa incerci sa inveti ceva de la el", spune Catalin Onceanu.

Cei doi romani uita citeodata ca sint filmati. „Poate ca nici noi nu sintem prea pretentiosi la felul in care sintem perceputi", povesteste Onceanu, amuzat de un episod recent. „Prietena mea m-a vazut, de exemplu, cind umblam in portofel. M-a sunat si m-a intrebat ce am de gind sa fac cu banii", demonstreaza alpinistul nepasarea fata de camera. Cei doi sint strajuiti si de proiectoare, pentru a spori impresia de reality show, si spun ca au ales provocarea pentru a promova imaginea alpinismului in tara. „Au fost masini care ne-au claxonat, trecatori care ne-au facut cu mina, dar nu foarte multi. Tocmai de aceea incercam sa popularizam acest sport. In Romania, se stiu foarte putine despre el", arata Teofil Vlad. Alpinistii asteapta cu sufletul la gura documentarul pe care il promoveaza si care va rula in sase episoade incepind de astazi, rememorind expeditia organizata anul trecut de renumitul alpinist Russel Brice pe Everest, prima filmata integral, de jos pina la virf.

Portofoliu cu pioleti Catalin Onceanu se impaca cu alpinismul din 2001. In 2003 a mers in Caucaz, cu inca doi prieteni. Au urmat Peru, cu o ascensiune pe virful Tocllaraju, de 6.035 m, si o incursiune in Bolivia, in 2005. Aici a incercat virful Huayana Potosi, de 6.088 m, dar a fost doborit pe la cota de 5.800 de varsat de vint. Colegul sau, Teofil Vlad, salvamontist de profesie, a inceput alpinismul in ‘99, iar doi ani mai tirziu a cucerit virful Kaçkar Dag, de peste 3.900 m. Anul urmator s-a suit pe Mont Blanc, in Alpi, iar in 2003 pe mai multe virfuri din Caucaz, printre care Djan Tugan, de aproape 4.000 m. „In 2004, am fost in muntii Tian Shan si am urcat pe virful Khan Tengri, de 7.000 m, cel mai spectaculos pe care am urcat". In 2005 si 2006 a fost in Anzi, la peste 6.000 de metri, apoi in Pamir, pe virful Lenin, de 7.100 m. „Vreau, in urmatorii doi ani, sa urc pe un munte de 8.000 de metri. O destinatie posibila ar fi virful Hidden Peak din Pakistan", se destainuie Vlad, in timp ce colegul sau aspira la ceva mai usurel, in Alpi, avind un an de inactivitate.

Urmareste transmisia live prin webcam

Urmareste transmisia live prin webcam (link direct)