Desi Romania ar putea adopta moneda unica europeana in 2012-2014, romanii sint cei mai ferventi sustinatori ai acestei devize.

Romania, Danemarca si Malta sint singurele state membre UE care ar adopta euro in cazul in care autoritatile ar organiza un referendum la momentul actual, potrivit sondajului privind viitorul Europei, publicat de institutul independent Open Europe, pe baza unei cercetari realizate de agentia TNS.

Astfel, aproximativ 45% dintre romani ar vota pentru adoptarea euro si doar 36% s-ar pronunta impotriva trecerii la moneda europeana. Romania inregistreaza astfel cel mai mic procentaj de opozanti ai monedei unice. Diferenta pozitiva de 9% este cea mai mare la nivelul celor 14 state din afara uniunii monetare.

Primeaza euroscepticii

In restul de tari membre UE din afara zonei euro, procentajul populatiei care s-ar opune renuntarii la moneda nationala depaseste sustinatorii euro. Cea mai puternica opozitie se inregistreaza in Marea Britanie, de 77%, urmata de Letonia si Lituania, cu 64%, respectiv 62%.

La nivelul tarilor care utilizeaza euro, 49% dintre cetateni ar prefera sa revina la vechile monede nationale, in timp ce 47% dintre locuitori vor sa pastreze euro. Moneda unica este sustinuta de majoritatea populatiei in doar sase dintre cele 13 state, respectiv Irlanda, Slovenia, Luxemburg, Finlanda, Fran-ta si Belgia. Potrivit BNR, Romania ar putea adopta moneda euro in orizontul de timp 2012-2014.

Pe cine reprezinta UE?

Intrebati daca sint de acord cu afirmatia „UE nu reprezinta oamenii obisnuiti din tara dumneavoastra", romanii au raspuns favorabil in proportie de 47%, al cincilea cel mai redus procentaj la nivelul UE. Media europeana este de 56%. Letonia a inregistrat o cota de 74%, iar in Ungaria si Suedia 70% dintre raspunsuri au fost pozitive.

In privinta modului in care UE ar putea fi modificata, romanii apreciaza ca fiind prioritare reducerea barierelor comerciale fata de statele sarace - 33%, transformarea UE intr-o zona de comert liber, fara tinte politice - 24%, stabilirea unor limite clare privind puterea UE, precum si acceptarea mai multor state in blocul comunitar - 19%.

La nivelul UE, respondentii considera ca principalele prioritati sint limitarea puterii UE - 28%, reducerea barierelor comerciale - 27% si transformarea UE intr-o zona de comert liber, fara obiective politice - 25%.

Sondajul a fost realizat in rindul a 17.443 de persoane din cele 27 de state membre UE. Romania se numara printre cele sapte state unde esantionul a fost de 1.000 de persoane. In restul tarilor au fost intervievate cite 500 de persoane.