Consultarile de la Cotroceni n-au facut decat sa-i arate presedintelui ca nu poate face nimic pentru rezolvarea crizei * Coalitia anti-Basescu lucreaza de zor, iar seful statului pare a lua in calcul varianta demisiei
Toate initiativele
Consultarile de la Cotroceni n-au facut decat sa-i arate presedintelui ca nu poate face nimic pentru rezolvarea crizei * Coalitia anti-Basescu lucreaza de zor, iar seful statului pare a lua in calcul varianta demisiei
Toate initiativele presedintelui Traian Basescu in planul politicii interne sunt blocate. Practic, seful statului este, in prezent, in situatia de a nu mai putea face nimic. Si aceasta in contextul in care marti a recunoscut - pentru prima data - faptul ca si in institutii a inceput sa se manifeste criza politica. Rezolvarea balamucului politic ramane la mana Parlamentului, dar consultarile de la Cotroceni au aratat ca nu exista o viziune cat de cat comuna a partidelor in privinta solutiilor. Basescu mai are la indemana varianta demisiei, idee luata in calcul de seful statului, sustin surse apropiate Administratiei Prezidentiale. Deocamdata, presedintele a trimis partidelor politice o scrisoare cu punctul sau de vedere. Seful statului este "legat de maini si de picioare", iar contextul ii este si el defavorabil. Concluziile formulate ieri de Comisia anti-Basescu sunt: presedintele a incalcat in mod repetat Constitutia si este implicat in fapte care cad sub incidenta penala. Curtea Constitutionala a decis, tot ieri, ca forul parlamentar de ancheta este in acord cu Legea fundamentala. In plus, deputatii-juristi au stabilit ca presedintele poate fi demis cu votul majoritatii cetatenilor care se prezinta la urne.
Uninominal altadata
Reformarea clasei politice trebuia sa inceapa cu introducerea votului uninominal, in viziunea presedintelui. Din dorinta de a face scrutinul pentru Parlamentul European la timp (13 mai), Basescu a renuntat la referendumul pe aceasta tema. El pare sa fi cazut astfel intr-o capcana, pentru ca euro-alegerile s-au amanat, iar consultarea populara este in aer. Mai mult, Comisia parlamentara insarcinata cu modificarea legislatiei electorale nu pare sa se grabeasca. Iar ieri deputatii au decis ca, odata declansata procedura de suspendare, seful statului nu mai poate organiza un referendum.
Procedura de suspendare a presedintelui si-a luat avant. Felix a finalizat Raportul Comisiei de ancheta la timp, iar Curtea Constitutionala a legitimat ieri activitatea Comisiei conduse de liderul PC. Pana la suspendarea din functie si, respectiv, organizarea unui referendum privind demiterea, mai sunt doi pasi care nu se arata a fi dificili: punctul de vedere al Curtii Consitutionale privind motivele suspendarii si votul in Parlament. Coalitia anti-Basescu fiind numeroasa, votul in Camerele reunite nu pare a fi o problema. La consultarile de marti, Voiculescu i-a propus presedintelui demisia, iar Basescu a replicat: "N-ar fi mai bine sa demisioneze Tariceanu?!".
Nici o parghie pentru anticipate
La doar cateva luni de la investirea in functie, Traian Basescu se pronunta in favoarea alegerilor anticipate, in conditiile unei majoritati extrem de fragile si a cooptarii la guvernare a "solutiei imorale", PC. Anticipatele au fost la un pas de a se organiza, dar razgandirea lui Calin Popescu Tariceanu din vara anului 2005 a facut ca acest demers sa fie sortit esecului. Ieri, in scrisoarea trimisa partidelor politice dupa runda de consultari de marti, presedintele revine la solutia anticipatelor, sugerand-o liderilor politici. Cert este, insa, ca seful statului nu are la indemana nici o parghie pentru declansarea unui astfel de scrutin.
Cioroianu vine la restructurare
Basescu a recunoscut faptul ca ar vrea ca Ministerul Afacerilor Externe sa fie condus de o personalitate cu experienta care sa asigure continuitatea politicii externe promovate de fostul ministru Mihai Razvan Ungureanu. Adrian Cioroianu, propus de PNL pentru aceasta functie, nu l-a convins pe presedinte, care a refuzat numirea acestuia in functie. Premierul a sesizat Curtea Constitutionala in privinta refuzului lui Basescu, acuzandu-l ca blocheaza activitatea MAE. Gestul sefului statului nu schimba, insa, cu nimic situatia: Tariceanu a preluat MAE pana la numirea unui titular, iar Adrian Cioroianu va fi impus pe aceasta functie, probabil, odata cu restructurarea Guvernului. (Anca HRIBAN)
Scrisoarea presedintelui catre partide
Seful statului a trimis ieri o scrisoare partidelor politice parlamentare continand punctul sau de vedere pe marginea consultarilor cu liderii politici. Va prezentam integral textul scrisorii transmise de seful statului:
"Va multumesc pentru participarea la runda de consultari din 20 martie 2007, pe care am organizat-o cu scopul de a face o evaluare cat mai corecta a prezentei situatii politice. Din dialogul purtat cu delegatia fiecarui partid au rezultat urmatoarele realitati:
1. In Parlament functioneaza acum o majoritate fluctuanta, care se modifica de la o zi la alta, schimbandu-si compozitia chiar si la nivelul dezbaterii unor articole de lege;
2. Dorinta legitima a formatiunilor politice parlamentare de a gasi, la propriul nivel, o solutie pentru depasirea acestei situatii generatoare de instabilitate politica si care poate afecta buna functionare a institutiilor statului;
3. Relatiile din interiorul coalitiei de guvernare s-au deteriorat, ceea ce face mai putin probabila gasirea unei solutii viabile in interiorul arcului guvernamental. Din punctul meu de vedere, bazat pe obligatia de a veghea la respectarea ordinii constitutionale si la buna functionare a institutiilor statului, va propun spre analiza urmatoarele variante pentru depasirea actualei situatii politice:
1. A devenit imperativa restabilirea unui raport transparent intre Guvern si majoritatea parlamentara. Nici o guvernare nu este democratica daca raportul Guvern-Parlament este discontinuu si netransparent.
Consider ca este necesar ca actualul Guvern, sau un Guvern restructurat, sa se prezinte de urgenta in fata Parlamentului, pentru a obtine votul de incredere menit sa consfinteasca granitele unei majoritati parlamentare care-si asuma politic sustinerea Executivului si ii ofera, astfel, o veritabila legitimitate democratica.
Chiar daca Parlamentul ar acorda votul unui Guvern eventual restructurat, nu avem garantia ca, dupa investitura, vom elimina riscul perpetuarii unor majoritati conjuncturale. Problema de fond este generata de faptul ca actualul Guvern, aflat in minoritate, alimenteaza o relatie ambigua intre putere si opozitie. De aceea, imi exprim opinia ca este oportuna degajarea unei majoritati care sa-si asume explicit guvernarea, pe baza unui program convenit de catre partidele componente.
Numai o majoritate parlamentara functionala poate garanta continuarea reformelor din domenii precum sanatatea, invatamantul, justitia, cresterea capacitatii de absorbtie a fondurilor europene si continuarea energica a luptei impotriva coruptiei. Interesul national pretinde un Guvern puternic si stabil, care sa poata face fata cu succes prioritatilor post-aderare.
2. In ipoteza ca votul de incredere nu va fi solicitat, iar precizarea majoritatii parlamentare existente nu se va realiza, solutia democratica obligatorie pentru intreaga clasa politica este organizarea de alegeri anticipate.
In lipsa unor solutii politice transparente, specifice democratiei, nimeni nu are dreptul de a-i interzice poporului roman, ca titular al suveranitatii, deplina libertate de a-si exprima optiunile electorale.
Imi exprim speranta ca, indiferent de interesele partizane, veti lua deciziile capabile sa garanteze buna guvernare a tarii, in respectul sincer al tuturor cetatenilor Romaniei si al valorilor europene".
Legea referendumului a iesit cum a vrut PSD
Deputatii-juristi au decis ieri ca Traian Basescu nu poate organiza referendum pe problema votului uninominal, cata vreme se afla in procedura de suspendare, iar plenul Camerei a stabilit ca presedintele poate fi demis cu votul majoritatii cetatenilor care se prezinta la urne.
"Parlamentul apreciaza ca nu este oportuna organizarea unui referendum privind votul uninominal, initiat de presedintele Traian Basescu", se arata intr-un proiect de hotarare adoptat ieri de deputatii din Comisia juridica. Proiectul va intra in discutia conducerilor celor doua Camere, care vor stabili daca si cand acesta va intra in plenul Legislativului, a explicat senatorul PSD Serban Nicolae (foto). Unii deputati au sustinut insa ca s-a decis ca proiectul sa nu mai fie supus plenului, iar altii ca aceasta hotarare nu a existat. Potrivit textului adoptat, "nu exista o motivatie solida a organizarii unui referendum pe aceasta tema, intrucat nu este o problema politica si nici contestata, ci o problema tehnica" avand in vedere ca Parlamentul are deja in dezbatere mai multe initiative legislative pe aceasta tema. Pe de alta parte, deputatii (cu exceptia PD) au votat in plen noua lege a referendumului. Aceasta prevede ca presedintele poate fi demis cu votul majoritatii cetatenilor care se prezinta la urne, indiferent din ce tur a fost ales. Deputatii au pus legea in concordanta cu decizia Curtii Constitutionale si au eliminat interdictia de a organiza referendumuri cu 6 luni inainte sau dupa orice fel de alegeri, sau simultan cu acestea. Democratii au anuntat ca vor ataca la Curte si aceasta forma a legii. (R.I.P.)
Olteanu: "Frica unui politician izolat"
Presedintele Camerei Deputatilor, liberalul Bogdan Olteanu, a sustinut ieri ca seful statului incalca Constitutia prin scrisoarea catre partide, insistand ca demersul lui Basescu este determinat de "frica unui politician izolat ca ar putea face obiectul suspendarii". "Presedintele Traian Basescu incalca Constitutia. El nu are competenta de a dicta Parlamentului daca si cand sa acorde votul unui Guvern si nici nu are dreptul constitutional de a cere primului-ministru sa isi restructureze sau nu Cabinetul, ori de a-i spune cand sa o faca", a declarat Olteanu. De asemenea, el a catalogat scrisoarea trimisa de Basescu drept o "imixtiune" a unui "politician izolat, cu teama ca ar putea face obiectul suspendarii". (R.G.)
Ponta: E vinovat
Vicepresedintele PSD Victor Ponta considera ca presedintele Traian Basescu se gaseste in prezent in situatia in care "dupa ce a dat foc la casa cheama pompierii sa o stinga". "Dl Basescu cheama pompierii, dar e corect sa spuna ca domnia sa a aprins focul. Sigur ca ne aflam intr-o situatie anormala, ca un Guvern nu poate functiona fara majoritate si sigur ca daca nu se obtine o majoritate trebuie alegeri anticipate. Are dreptate cu ce spune acum, dar uita sa spuna ca domnia sa a creat aceasta situatie", a declarat, ieri, Ponta, citat de Rompres. El a spus ca seful statului trebuie sa-si asume responsabilitatea pentru ceea ce a facut. (R.I.P.)
Oprea: Seful statului, lustrabil
Consilierul primului-ministru, istoricul Marius Oprea, a declarat, ieri, in cadrul unei dezbateri organizate de Alianta Civica, ca proiectul de lege privind lustratia a intrat intr-un con de umbra intrucat chiar presedintele Traian Basescu este lustrabil. "Traian Basescu se afla in situatia de a fi recunoscut colaborarea sa cu Securitatea si, pe de alta parte, exista mai multe persoane in Parlament care vor fi supuse acestei legi, daca va fi aprobata. Insusi Traian Basescu va fi supus rigorilor Legii lustratiei, chiar daca el a fost cel care a condamnat comunismul", a spus Oprea. El a aratat ca proiectul privind Legea lustratiei a trecut de Senat, tocmai pentru ca se stia faptul ca nu va fi aprobat de Camera Deputatilor, care este Camera decizionala. (R.A.)
Raportul Comisiei anti-Basescu contine 19 capete de acuzare
Rechizitoriul lui Felix
Raportul Comisiei anti-Basescu a fost adoptat cu 8 voturi "pentru" si 4 abtineri, iar unul dintre membrii acesteia a lipsit, fiind plecat din tara. Liberalii si udemeristii din Comisie s-au abtinut. Deputatul PSD Florin Iordache a dat citire la 19 "fapte grave" prin care Basescu a incalcat, in repetate randuri, Legea Fundamentala.
Cele mai importante capete de acuzare incluse in document au fost prezentate in ziarul ZIUA, inca de marti. Iordache a afirmat ca Basescu "a adoptat o atitudine de partizanat politic, abandonand rolul de mediator", incalcand astfel dispozitiile art. 1 si art. 8 din Constitutie. Presedintelui i se imputa si "deturnarea vointei electoratului", dupa alegerile parlamentare din noiembrie 2004, cand Basescu a desemnat un candidat la functia de premier fara a tine cont de rezultatul acelor alegeri, Comisia considerand ca seful statului a incalcat articolul 103 alin. (1) din Constitutie. O alta acuza adusa sefului statului este "interventia brutala in activitatea Parlamentului". Basescu este acuzat si ca "a contribuit la crearea unei atmosfere de instabilitate politica, provocand o criza artificiala in Guvern". Alesii il acuza pe Basescu ca a adus "grave prejudicii" unor institutii ale statului, prin calificarea Parlamentului ca fiind "o sandrama intrata in moarte clinica" si afirmatiile despre "aservirea Guvernului unor grupuri de interese". Documentul il acuza pe Basescu de "subordonarea" serviciilor de informatii. Presedintelui i se imputa ca "a solicitat imperativ" directorilor SIE, SRI si DGIPI sa isi depuna demisiile, desi numirea si revocarea acestora este competenta Parlamentului, respectiv a Guvernului. Seful statului este acuzat ca a "actionat in mod constant" pentru subordonarea Guvernului si s-a substituit acestuia.
Abuziv la sedintele de Guvern
Raportul stipuleaza ca presedintele a participat "abuziv" la sedinte ale Guvernului care nu aveau pe ordinea de zi probleme ce tin de competentele sefului statului. O alta acuza adusa presedintelui este "refuzul nejustificat" de a numi ministrii propusi de premier in relatia cu Parlamentul si ministrul de Externe. Basescu este acuzat ca "a comandat public procurorilor" ce dosare sa instrumenteze, sugerand inclusiv solutii in cauza. Seful statului mai este acuzat si ca "a periclitat existenta unei justitii independente", invitandu-i pe magistrati sa demisioneze pentru a nu fi pus in situatia sa emita o lege prin care sa curete administrativ justitia. Lui Basescu i se imputa si faptul ca "s-a substituit judecatorilor, apreciind temeinicia unor condamnari in promovarea unor decrete de gratiere". Presedintele este acuzat ca "a timorat Curtea Constitutionala, afirmand ca aceasta dispretuieste interesul national".
Lui Basescu i se reproseaza si faptul ca "a acceptat efectuarea unor interceptari ilegale, fapt probat prin afirmatiile facute in cadrul unei sedinte de Guvern". Faptul ca presedintele nu a prezentat nici pana in prezent Strategia nationala de aparare a tarii a fost considerat de Comisie ca fiind o incalcare a Constitutiei. Basescu este acuzat ca "a favorizat diversi agenti economici". Sefului statului i se imputa si faptul ca "a avut initiative personale in planul politicii externe, fara consultarea Parlamentului, care au prejudiciat imaginea externa". ( Raluca PAPADOPOL, Razvan GHEORGHE)
n
Tariceanu preia Externele
Premierul Tariceanu a anuntat ieri ca preia, interimar, pe termen limitat, pana la formularea unui raspuns din partea Curtii Constitutionale, responsabilitatile conducerii Ministerului de Externe, pentru a elimina blocajul creat de refuzul presedintelui Basescu de a-l numi pe Adrian Cioroianu in fruntea MAE.
"In acest moment crucial in evolutia noastra, Romania nu-si permite sa nu aiba reprezentare de nivel pe plan extern. Trebuie deci sa avem un ministru de Externe care sa reprezinte si sa promoveze interesele tarii, care sa lupte la Bruxelles si in capitalele europene pentru cele 22 de milioane de romani. Din pacate, in acest moment MAE se afla intr-o stare de blocaj cauzata de faptul ca presedintele Traian Basescu a refuzat propunerea de numire a ministrului de Externe pe care i-am facut-o. Acestea sunt motivele pentru care astazi am decis sa preiau pentru un timp limitat, cu titlu interimar, responsabilitatile ministrului de Externe pana cand acest blocaj se va rezolva. Pana la formularea unui raspuns din partea Curtii Constitutionale voi asigura interimatul la Ministerul Afacerilor Externe", a spus Tariceanu. El a subliniat ca Romania trebuie sa aiba o politica externa activa si responsabila in special in relatia cu UE si a criticat faptul ca presedintele Basescu a respins candidatura lui Adrian Cioroianu la conducerea MAE fara sa invoce un motiv intemeiat, demonstrand astfel ca pune interesele si ambitiile personale mai presus de interesele nationale ale Romaniei si ale celor 22 de milioane de romani. Amintim ca premierul Tariceanu a sesizat, in 13 martie, Curtea Constitutionala, solicitandu-i sa constate existenta unui conflict juridic de natura constitutionala intre presedintele Romaniei si Guvern si sa intervina in baza competentelor sale de inalta autoritate publica pentru a repune in legalitate constitutionala raporturile dintre cele doua institutii.
Tot ieri, premierul Tariceanu i-a trimis presedintelui Basescu scrisoarea prin care il informeaza ca preia interimar postul de ministru Externe, solicitandu-i semnarea decretului de numire in functie.
"Conform articolului 9 din Legea de functionare a Guvernului, presedintele trebuie sa semneze decretul de numire in functie a premierului ca ministru interimar al MAE. Primul-ministru a anuntat ca preia functia, dar decretul de numire trebuie semnat de presedinte", a afirmat purtatorul de cuvant al Executivului Camelia Spataru. Ea a mai precizat ca primul-ministru a primit, la finele saptamanii trecute, o scrisoare din partea presedintelui Basescu, in care seful statului informeaza ca nu va semna decretul de numire a lui Cioroianu la conducerea MAE. (Ovidiu BANCHES)
Curtea Constitutionala a legalizat Comisia lui Voiculescu
Comisia de ancheta a presedintelui Traian Basescu este constitutionala. Decizia a fost luata ieri de judecatorii Curtii Constitutionale, care au respins sesizarea democratilor privind Regulamentul sedintelor comune ale Camerei Deputatilor si Senatului.
Curtea a examinat sesizarea formulata de 50 de deputati si 26 de senatori cu privire la neconstitutionalitatea dispozitiilor art.67 si art.68 coroborat cu art.70 din Regulamentul sedintelor comune ale Camerei Deputatilor si Senatului si a ajuns la concluzia ca nu este intemeiata. Sesizarea Curtii Constitutionale a fost facuta de PD. Democratii au cerut chiar si suspendarea lucrarilor comisiei pana la pronuntarea Curtii Constitutionale. "Se impune chiar suspendarea activitatii acestei comisii, pana la pronuntarea deciziei Curtii Constitutionale. Intrebarea care se ridica este: ce efect juridic va mai putea avea activitatea comisiei si rezultatele acesteia, in conditiile in care acele articole vor fi declarate neconstitutionale?, justifica cu ceva timp in urma liderul PD.
Liderul deputatilor democrati, Cristian Radulescu, a sustinut ieri ca PD respecta decizia Curtii Constitutionale, care a declarat constitutionala infiintarea Comisiei de ancheta privind suspendarea presedintelui, desi raspunsul nu este favorabil sesizarii depuse de PD. "Intelegem sa respectam ceea ce a decis Curtea Constitutionala, chiar daca raspunsul nu este favorabil sesizarii depuse de PD", a spus Radulescu. El a mai aratat ca democratii nu pot sa fie de acord cu deciziile Curtii Constitutionale doar atunci cand acestea confirma asteptarile PD. "Curtea este regulatorul suprem pe teme constitutionale si noi ii respectam deciziile. Asteptam sa vedem si motivatia deciziei Curtii Constitutionale", a adaugat deputatul democrat. (C.E.)
Justificarea PNL
Senatorul Norica Nicolai (PNL) a declarat ca liberalii s-au abtinut la vot asupra raportului comisiei deoarece au dezaprobat concluzia potrivit careia presedintele a deturnat vointa electoratului prin desemnarea premierului Tariceanu. "Nu putem fi de acord cu o serie de constatari ale acestui raport si doresc sa precizez constatarea numarul doi, care spune ca presedintele a deturnat vointa electoratului prin aceea ca a desemnat public un candidat la functia de prim-ministru fara a tine cont de rezultatele alegerilor si inainte de a consulta partidele parlamentare. Noi consideram ca nu este o incalcare grava a Constitutiei, ca presedintele s-a comportat in limitele prevederilor constitutionale, fapt pentru care ne-am abtinut de la a vota acest raport", a declarat Nicolai. Senatorul PNL a completat ca liberalii considera ca printre celelalte capete de acuzare sunt unele care trebuie sa fie apreciate ca deosebit de grave. (R.G.)
Boagiu risca inchisoarea
Vicepresedintele Comisiei privind suspendarea din functie a presedintelui Traian Basescu, deputatul PSD Florin Iordache, a declarat ieri ca membrii Comisiei au stabilit ca ministrul Anca Boagiu a incalcat Legea raspunderii ministeriale. Iordache a afirmat ca refuzul ministrului Integrarii Europene, democrata Anca Boagiu, de a se prezenta la audiere in fata Comisiei constituie o incalcare a Legii raspunderii ministeriale si a articolelor 111 alin. (1) si 112 alin. (2) din Constitutie. El a afirmat ca, potrivit articolului 7 din Legea 115/1999, privind raspunderea ministeriala, Boagiu este pasibila sa fie sanctionata cu inchisoare de la sase luni la trei ani. Deputatul PSD a precizat ca, in urma refuzului nejustificat al lui Boagiu de a se prezenta la audieri, membrii Comisiei au sesizat Biroul Permanent al Camerei Deputatilor pentru inceperea demersurilor privind raspunderea ministeriala. (R.G.)
PRM acuza "abuzuri"
Senatorul PRM Nicolae Iorga a precizat ieri ca peremistii au votat concluziile Raportului invocand refuzul lui Basescu de a semna decretul de numire a ministrului de Externe. Iorga a precizat ca motivele pentru care PRM a votat raportul acestei comisii sunt legate de faptul ca ministrul Theodor Atanasiu a fost "suspendat abuziv" din functie si de cererea privind demisiile sefilor SRI si SIE. El a spus ca de doua luni Ministerul de Externe este fara ministru, aratand ca "in orice alta tara, presedintele si-ar fi dat o demisie de bun simt". (R.G.)


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.