Brancusi, un simbol pangarit

Brancusi, poate cel mai cunoscut roman al lumii, ramane nu numai un simbol uitat al Romaniei lui "Fabulospirit", ci si unul pangarit. In loc sa devina cea mai reprezentativa efigie a noii Romanii in Uniunea Europeana, opera lui Constantin Brancusi este nevalorificata si in pragul dezastrului. La 50 de ani de la trecerea in eternitate a parintelui sculpturii moderne, istoricul Radu Varia, a carui lucrare monumentala consacrata sculptorului se bucura din 1986 incoace de o indiscutabila autoritate mondiala, ne-a raspuns unor intrebari legate de soarta mostenirii culturale Brancusi. Radu Varia, doctor in istoria artei si civilizatiei al Universitatii din Paris si initiatorul, in 1991, al Proiectului de restaurare a Ansamblului Monumental Brancusi de la Targu Jiu, a avut unsprezece nominalizari la Premiul Mondial Leonardo da Vinci al Consiliului Mondial al Culturii si a primit din partea presedintelui Republicii Franceze titlul de Cavaler al Ordinului Legiunii de Onoare. Este si Comandor al Republicii Italiene.
De ce este considerat Brancusi drept parinte al sculpturii moderne?
Pana la el, sculptura occidentala era fondata pe principiul: "omul masura a tuturor lucrurilor". Cu Brancusi se incheie, daca vreti, acel ciclu grec care a culminat cu artisti ca Phidias de pilda in secolul lui Pericles, cu Michelangelo in Renastere sau cu Rodin la inceputul secolului trecut. Viziunea lui Brancusi, din 1907 inainte, cand el refuza pentru totdeauna o arta a reprezentarii, a aparentelor, avea sa evolueze in ideea ca nu omul, ci "totul e masura totului". Ceea ce trimetea la cea mai mare arta, si anume la arta egipteana, fondata pe ordinea cosmica, pe geometrie, monumentalitate, simbol, simplitate, spiritualitate.
Cum s-a materializat in sculptura lui Brancusi vechea idee despre arta pe care o redescoperea in 1907?
Sculptura care-si propunea reprezentarea traia din modelaj, cu alte cuvinte din jocul de umbre si lumini. Este exact ceea ce a abandonat Brancusi odata cu "Sarutul" din 1907, aflat la Muzeul de Arta din Craiova, inscris intr-o forma cubica. Limbajul sau, pentru a simplifica, va consta de atunci inainte in utilizarea formelor primare, pure, pline (fara goluri): cubul, ovoidul, cilindrul, trunchiul de piramida, incarcate de o inalta semnificatie simbolica, de tandrete si senzualitate. O arta a permanentei, nu a impresiilor.
Prestigiul sculptorului roman si preturile operelor sale cresc neincetat. Cartea dumneavoastra Brancusi, publicata de Rizzoli la New York, in 1986, pare sa fi fost un detonator in acest proces...
In 1986, cand a aparut cartea mea, nu exista nici o lucrare de sinteza de o asemenea amploare, si nimeni nu facuse ca mine turul lumii pentru a arata frumusetea operelor lui Brancusi. Lectura pe care am propus-o corespundea cu descifrarea pentru prima data a limbajului sculptorului, insemna considerarea operei sale din punctul de vedere al semnificatiei si al formei, dar si din punct de vedere matematic, istoric, mitic si mistic. Toate acestea au trezit fulgerator un nou interes pentru formidabila creatie a lui Constantin Brancusi.
Evolutia valorii comerciale? Toamna 1986: o "Pasare in Spatiu" si o "Muza", ambele din marmura, sunt vandute sub trei milioane. In decembrie 1986 apare volumul meu "Brancusi", comentat de toata presa americana. In februarie 1987, o "Domnisoara Pogany" din marmura este vanduta la zece milioane de dolari. Procesul a continuat, ajungandu-se acum cativa ani la suma de treizeci si sapte de milioane de dolari pentru faimoasa "Pasare in Spatiu" din bronz, aceea pentru care Brancusi fusese acuzat de import ilegal de metal in Statele Unite in 1927.
La randul ei, industria falsurilor Brancusi pare sa fi capatat o amploare inspaimantatoare...
Domnul Theodor Nicole, din Toronto, nepot al pictoritei Natalia Dumitrescu, legatar al lui Brancusi, impreuna cu sotul sau, pictorul Alexandru Istrati, a mostenit de la acestia titlul de legatar. Iar falsificatorii sunt de doua categorii: cei care produc niste bibelouri schimonosite, primitive, fara talent, prezentandu-le ca opere timpurii ale sculptorului, si altii, falsificatori "sofisticati", ca aceia care au produs "Cocosul", prezentat la Muzeul Cotroceni acum cativa ani.
Dar parca lucrarea "Cocosul" de la Muzeul Cotroceni fusese autentificata de Barbu Brezianu...
Barbu Brezianu, prin longevitate, a ajuns sa se ia drept un fel de patriarh. Varsta nu a metamorfozat insa niciodata un cercetator de arhiva, fie el si de valoare, intr-un autor. Pe de alta parte, in cazul "Cocosului" amintit, el nu a fost in masura sa faca diferenta dintre o lucrare autentica si un fals evident, pe care eu l-am demascat pe loc. Iar explicatiile sale spunand ca a dat acel certificat de autenticitate pentru un fals Brancusi de vreme ce acela care i-l ceruse era foarte gentil si le oferea o calatorie la Paris, lui, sotiei sale si infirmierei, nu face decat sa-i agraveze cazul pe planul moral, dincolo de cel profesional. Iar dupa aceasta descalificanta situatie in care s-a pus fata de opera lui Brancusi, mai indrazneste sa vorbeasca despre mitocanie?
Caracterizandu-l pe Brancusi drept "ciobanas desciobanit", el s-a ilustrat in anul 2001, in Aula Academiei Romane, ca unul "respins de idee", cum zicea poetul Ion Barbu, care inteleg ca i-a fost profesor de matematica. La fel, prietenul sau Sidney Geist, nonagenar si el, disparut intre timp, in legatura cu care imi scria in 1987: "Ai izbutit, orice-ar zice vreun pizmas gen Sidney Geist, sa ridici un adevarat monument lui Brancusi". Acesta din urma, tot in Aula Academiei Romane, propovaduia "noua sa teorie" conform careia Brancusi ar fi realizat in 1905 la Paris sculptura Orgoliu, portret de fata de la Muzeul de Arta din Craiova, "sub influenta stirilor din presa franceza privitoare la reprimarea refuznicilor rusi de catre politia tarista"! Afirmatie de o maretie proletcultista neobisnuita, dupa care era invitata sa se exprime, tot in acel context, o nulitate fara studii numita Marielle Tabart, functionara de decenii la Muzeul de Arta Moderna din Paris, mutata pentru incompetenta de la un departament la altul, si care, dupa 40 de ani de cand tot bate meleagurile noastre, vorbeste in continuare despre "Cracovie" vrand sa spuna Craiova: o impostoare care a redactat, la comanda celor care o invitasera aici, un fel de scrisoare deschisa proclamand buna calitate a restaurarii "Coloanei fara Sfarsit" de la Targu Jiu, in care apare, semnat in fals, Lars Nitve, director la Tate Gallery, care nici macar nu facuse deplasarea la Targu Jiu. Mie in schimb, autor roman, laureat al "Premiului Academiei", mi s-a refuzat participarea.
Cine a adus in ultimii ani o contributie importanta la cunoasterea mostenirii brancusiene?
Fara nici un fel de discutie, compatrioata noastra Doina Lemny, pe care Brezianu si Geist au tot trecut-o sub tacere din meschinarie. Ea are in custodie Atelierul Brancusi de la Centrul Pompidou din Paris precum si formidabilul capital epistolar brancusian intrat in deceniul trecut in posesia Muzeului National de Arta Moderna. Volumele publicate de Doina Lemny sunt pline de documente noi, de informatii inedite, de interpretari interesante.
Fiindca a venit vorba de "Coloana fara Sfarsit": am vizitat recent Ansamblul Brancusi de la Targu Jiu si am constatat ca e vorba despre un adevarat dezastru. Am prezentat fotografii de-a dreptul dramatice in ZIUA. Cine este responsabil de acest lucru?
Ministerul Culturii din perioada 1996-2000, World Monuments Fund, pe care de buna credinta l-am adus in Romania, colaboratorul acestei institutii, arhitectul roman din New York Mihai Radu, edilii locali, ignoranta, rautatea, invidia si instinctul romanilor de a distruge tot ce fac bine alti romani.
Uratenia acompaniaza azi tot parcursul dintre raul Jiu si "Coloana", peisajul a fost mutilat, rupand operele de cadrul lor natural ales de sculptor, a fost adaugat un sinistru parapet intunecos in spatele "Mesei Tacerii" care practic a devenit invizibila, a fost inlocuit drumul lin cu o cascada de trepte. In fine, s-a facut tot ce se putea nu pentru ca Ansamblul Brancusi sa-si capete unitatea, ramasa si azi numai virtuala, ci pentru a fi un fel de parcurs cu obstacole suplimentare.
Initiatorul si artizanul procesului care a dus la degradarea pe care ati constatat-o are un nume: Ion Caramitru, acela care in 1996 ajunsese pe aici ministru al Culturii si vroia sa devina Director General UNESCO, obtinand zero voturi din 47 si demonstrand intr-o emisiune de televiziune ca nici macar nu stia la ce corespund initialele Organizatiei Natiunilor Unite pentru Educatie, Stiinta si Cultura, pe care isi propunea s-o conduca.
In desantatele sale ambitii politice si de tot felul, el a facut o victima notorie: opera lui Constantin Brancusi de la Targu Jiu. Rezultatul sare azi in ochii orisicui. Dupa ce fusese aprobat, etapa cu etapa, proiectul elaborat de mine si de colaboratorii mei din tara si din strainatate, elite ale cercetarii si stiintei la nivel national si mondial (Getty Conservation Institute si Swedish Corrosion Institute), atunci cand cel mai curajos si delicat lucru, si anume dezasamblarea "Coloanei fara Sfarsit" fusese efectuata cu succes, dupa ce Banca Mondiala aprobase pe baza aceluiasi proiect un imprumut avantajos de trei milioane de dolari, Ministrul Culturii de atunci a inceput sa organizeze cu sarg conferinte de presa, pline de denaturari si aberatii, mobilizand opinia romanilor contra unui roman. Unul care, primul, fara sa fi cerut nimic statului roman, facea in sfarsit ceva, si ceva trainic, pentru opera lui Brancusi. Organiza conferinte de presa in care folosea pretextul inlocuirii sau nu a stalpului central de sustinere a "Coloanei", si care erau de fapt menite sa anunte cu surle si trambite ca va controla anumite fundatii, printre care Fundatia Internationala Constantin Brancusi, creata de mine, ceea ce suna in mod deliberat ca o suspiciune, ca o amenintare, ca o condamnare. Om lipsit de onoare, nu mai anunta public ulterior ca acel control a dovedit ca totul era in perfecta ordine in fundatia creata de mine.
Mai mult, a desemnat intreprinderea Turbomecanica pentru restaurarea "Coloanei", ajungand pana la samavolnicia de a ne interzice, mie si colaboratorilor mei, printr-un act ministerial, intrarea in propriul santier de la Targu Jiu! Masura pe care Caramitru, dincolo de mitocanie - vorba lui Brezianu, pe care l-a flatat mereu, si de care s-a servit tot timpul - a luat-o pentru ca eu sa nu pot constata ca nu despre o adevarata metalizare era vorba in dugheana improvizata in santier de firma capusa a Turbomecanicii, numita Plasma Jet, prin care dupa cate s-a spus inca de atunci s-au scurs mari fonduri nejustificabile. Si apoi, cum de a ajuns Turbomecanica, pe care presa americana a desemnat-o ca lucrand pentru Saddam Hussein in domeniul militar, sa "restaureze" "Coloana" lui Brancusi?
Legatura intre minister si Turbomecanica - de domeniul DNA - pare sa fi fost Sergiu Nistor, implicat acum, cu rang de secretar de stat, in afaceri dubioase la Sibiu, Capitala Culturala a Europei...
Dupa cate-mi amintesc, un ziar a scris in epoca restaurarii de la Targu Jiu ca Directorul General de la Turbomecanica, Radu Wieman, era nasul de cununie al lui Sergiu Nistor, pe atunci Directorul General al Patrimoniului in Ministerul Culturii si bratul drept al lui Ion Caramitru in suspectele sale manevre. Sergiu Nistor s-ar fi grabit atunci sa raspunda ca, fiind de origine evreiasca, nu are nas de cununie. Dar zvonul s-a raspandit imediat ca Wieman nu este, intr-adevar, nasul sau, ci varul sau. Cine stie, cine a verificat lucrurile astea? Poate ca sunt adevarate, poate ca nu.
Eu insa ma intreb azi un singur lucru: unde sunt "marile constiinte" romanesti care se mobilizasera cu atata zel acum un deceniu impotriva proiectului initiat de mine la Targu Jiu, si care acum tac malc in fata dezastrului la care au contribuit?

---

Despre autor: