Ziaristi cu greutate

In Romania interbelica, mai precis pana la lovitura de stat data de Carol al II-lea pe 10 februarie 1938, presa a fost libera, insa au existat scurte perioade in care se instituiau starea de asediu si cenzura, mai ales dupa sfarsitul primului razboi mondial si apoi incepand din 1936. Se practica si confiscarea tirajelor.
In perioada Regentei, pe cand guvernau taranistii: "La 4 ianuarie 1930, d. Maniu imi confisca ziarul in care nu faceam decat sa reproduc declaratiile pe care d-sa le facuse in opozitie." (Nae Ionescu). "Cuvantul" dusese o campanie patimasa pentru rasturnarea liberalilor si aducerea la putere a partidului condus de Iuliu Maniu. Cu doua zile inainte de confiscarea tirajului gazetei care il sprijinise sa vina la guvernare "D. Maniu - povesteste Nae Ionescu - m-a condus prieteneste pana dincolo de usa si m-a asigurat de statornicia sentimentelor sale subliniind necesitatea absoluta a colaborarii noastre. Asta la 1,20. Ceea ce nu-l impiedica insa ca la ora 1,25 sa cheme telefonic Siguranta Generala, cerandu-i sa ma puna in urmarire. (Am in aceasta privinta declaratii facute de martori!)." Guvernarea liberala avusese si ea propriile metode de obstructionare a presei. Astfel, intre 10-14 noiembrie 1927, un complet de judecata al Consiliului de Razboi a avut pe rol procesul lui Mihail Manoilescu, acuzat de actiune in favoarea aducerii in tara a principelui Carol. Au asistat la proces si ziaristi straini. Seara, cand acestia s-au dus, in prima zi a procesului, sa isi transmita corespondentele la telefon, li s-a spus ca legaturile telefonice cu strainatatea sunt intrerupte. In zilele urmatoare, gazetarii straini au recurs la urmatoarea solutie: alergau cu masinile pana la Giurgiu, treceau Dunarea in Bulgaria cu o salupa si isi transmiteau de acolo corespondentele. Spre surprinderea tuturor, Manoilescu a fost achitat, completul de judecata nerespectand - trei dintre magistratii militari - instructiunile Bratienilor, care doreau condamnarea inculpatului la cinci ani de temnita, intrucat erau impotriva revenirii principelui Carol in tara.
Seful de gara, corespondent
Asociated Press
Romania interbelica prezenta un interes constant pentru presa straina. La Sinaia, resedinta regala estivala, Asociated Press avea un corespondent in persoana sefului garii. Asa cum se stie, pe 29 decembrie 1933, seara, pe cand sosea la gara dintr-o audienta la Rege, primul ministru I.G. Duca a fost asasinat. Imediat, seful garii a cerut legatura telefonica la Sofia sau la Belgrad, unde exista un birou Asociated Press, si a comunicat stirea (pentru care avea sa primeasca ulterior o substantiala gratificatie). Dupa zece minute sau un sfert de ora, legaturile telefonice cu strainatatea au fost intrerupte tocmai pentru ca vestea uciderii premierului roman sa nu poata fi difuzata.
Oamenii politici interbelici cautau sa isi faca prieteni intre ziaristii cu renume, sau intre aceia care lucrau la marile cotidiane, ori sa aiba cu ei raporturi pasnice. Situatia era cu totul diferita de aceea din Mica Romanie, cand gazetarul - cel putin pana in preajma primului razboi mondial - nu avea mare greutate sociala. Mai importanti erau atunci redactorii ziarelor de partid sau ai oficioaselor. Ulterior situatia s-a schimbat, intrucat gazetarii de partid se ocupau mai mult de "doctrina" si puteau cel mult servi ascensiunii unui om politic in interiorul propriei organizatii.
Unii lideri invitau gazetari in fiefurile lor electorale sau in localitatile de care erau legati, adevarate toposuri politice: Maniu la Badacin in Salaj, Ion Mihalache la Topoloveni in Arges, Constantin Argetoianu la breasta in Dolj... Cand organiza conferinte de presa, Argetoianu avea grija ca acestea sa aiba ca pandant un bufet asortat din care nu lipseau icrele negre, pana de somn, copanul de fazan si bauturi pe masura. Pe vremea aceea, cand trenul era principalul mijloc de locomotie in Romania pentru distante lungi, puteau fi adesea vazuti la o masa din vagonul restaurant un om politic cunoscut si un gazetar. Ion Inculet, cu fief electoral in Basarabia, poftea ziaristi la Valcov sau in excursii pe Dunare. Argetoianu nu facea vreo distinctie intre gazetele de stanga sau de dreapta, intretinandu-se cu aceeasi cordialitate cu B. Branisteanu de la "Adevarul", cu Tudor Teodorescu-Braniste de la "Cuvantul liber" (fost si el redactor la "Adevarul") ori cu Nae Ionescu. Amicitiile lui Nicolae Titulescu, el insusi taranist, inclinau spre stanga, intrucat marea reclama de acasa i-o asigurau "Adevarul", "Dimineata" si, bineinteles, "Dreptatea". In strainatate avea sustinatori in redactiile marilor cotidiane franceze.
La banchete cu oamenii politici
Cativa ziaristi interbelici aveau mult mai multa greutate decat un ministru. Stelian Popescu fusese ministru al Justitiei, insa ponderea cotidianului si-a trustului "Universul" intrecea cu mult un asemenea post. Seicaru si Nae Ionescu refuzasera atari demnitati, desi le fusesera oferite in mai multe randuri. Pe N. Iorga nu numai renumele de invatat il asezase pe banca ministeriala, ci si activitatea de ziarist. Ceea ce se poate spune si despre poetul Octavian Goga. Gazetari si oameni politici puteau fi vazuti sezand la aceeasi masa nu numai in vagonul restaurant ci si la banchete, pranzuri sau cine luate la localuri precum "Continental" de pe Calea Victoriei, "Elysee", "Enescu" sau chiar in stabilimente cu mancaruri neaose, suculente, cu gratare apetisante: "Luzana" de pe actuala Strada 11 iunie, ce duce spre Parcul Carol, sau "Cosna", din Piata Buzesti, unde la un moment dat canta Maria Tanase, in 1938, si Lucian Blaga s-a dus s-a asculte acolo pe cand era secretar de stat la Externe, in timpul guvernarii Goga - Cuza.
Daca vroiau sa intre la un puternic al zilei, gazetarii cu renume nu asteptau in anticamera. Si chiar si altii mai putin importanti. Desigur, unii dintre politicieni, ajunsi la putere, uitau sprijinul si prietenia care li se aratasera cand erau in opozitie, asa cum procedase Maniu cu Nae Ionescu.

---

Despre autor: