Dupa ce angajatii s-au plans, printre prieteni, de disparitia femeilor de serviciu din TVR, Tudor Giurgiu insusi a recunoscut ca revolutia a inceput in institutie cu "departamentul" curatenie. Care, acum, se face doar la sfarsitul saptamanii, in speranta, probabil, ca daca personalul se va reduce de la 3000 la, sa zicem, 2000, si mizeria produsa va fi considerabil mai mica.
De fapt, explicatia e mult mai simpla: femeile de serviciu sunt cam singurii angajati care pot fi dati afara fara scandal. La fel cum, in ce priveste cheltuielile, cea mai simpla metoda de a face economie e sa nu aloci bani pentru echipamente noi si reparatia celor vechi. Daca se strica o macara si nu sunt fonduri nici de un buson, cel putin macaraua nu striga si nici nu te taraie prin tribunale. Asa cum, fara indoiala, se va intampla nu doar cu Rodica Culcer, ci, probabil, cu toti angajatii disponibilizati, fiindca, spre deosebire de o firma privata, TVR nu poate da afara oameni doar pentru ca are prea multi angajati. Si ghici cine va plati costurile de reprezentare juridica in tribunal (multi bani din viitoarea taxa TV marita se vor duce pe acest drum). Pana atunci, iata alta metoda de economisire: se scot emisiuni de pe Cultural incompatibile cu noua strategie de programe, se micsoreaza personalului Jurnalului Cultural pana sub limita de supravietuire profesionala (nu e vorba doar de transmisia propriu-zisa, ci si de acoperirea pe teren a evenimentelor), se aloca pentru emisiuni produse intern, pe acelasi canal, intre 800 si 1000 de euro (in care intra si costurile pentru salarii si utilizarea echipamentului, dupa care mai raman circa 300, cu care oamenii ar trebui, teoretic, sa plece si in teritoriu), in conditiile in care o productie similara externa e platita cu aproximativ 4000 de euro, dupa care directoarea postului e data afara pentru "lipsa de prestanta". Situatie in care Daniela Zeca-Buzura are toate motivele sa dea TVR in judecata, de ce n-ar face-o?
Nu doar pentru majorarea taxei are nevoie conducerea Televiziunii de acordul politic, ci si pentru concedierile colective; asa ceva presupune implicatii sociale, juridice si financiare pe care Giurgiu si Consiliul de Administratie nu si le poate asuma singur, asa cum s-ar fi intamplat daca ar fi facut-o treptat si justificat, introducand principiul externalizarii intr-un ritm similar.
Intre timp, actuala conducere are probleme in a obtine acordul personalului TVR (tratat constant, in declaratii publice, drept incompetent, sforar etc.) pentru noile abordari strategice.
Iar cata vreme presedintele-director general nu poate opri nici macar scurgerea de informatii, provenita dintre propriii angajati, despre schimburile de mailuri de pe reteaua interna, perspectiva ca el sa impuna disciplina neacordarii de "prime" informale pentru tehnic si a non-implicarii oamenilor din TVR in firmele producatoare de emisiuni externalizate e cat se poate de indepartata. In loc sa se duca pe salarii, banii din taxa se vor duce, o lunga vreme, pe procese si despagubiri. Cat despre faptul ca TVR a fost (si este inca, intr-o oarecare masura) nu o sinecura pentru netalentati, ci o scoala - asa cum, ba chiar oficial, si modelul catre care aspira Giurgiu, BBC-ul, este - de asta va trebui sa uitam.
Pentru ca stim deja cine vor fi cei ce vor pleca fara scandal si din proprie initiativa: profesionistii.