Autoarea care continua „Colectia Cotidianul" e o frantuzoaica indragostita de Praga si de biciclete. Liceenii din Franta i-au votat ultimul roman si i-au asigurat Prix Goncourt des Lycéens.

Locuieste intr-o casa construita in anii ‘30, undeva intre Paris si La Rochelle, pe care o imparte cu prietenul ei, un fotograf polonez, si cu ciinele Wrozca. „Wrozca" in poloneza inseamna „zina" si Germain chiar simte ca traieste intr-un colt vizitat de zine. Ca sa nu le tulbure, nu se uita la televizor si nici nu conduce. Asculta in schimb France Culture si face naveta cu o bicicleta frumoasa, dotata cu o multime de cosuri. Scrie la calculator si simte ecranul ca pe o pagina de hirtie, doar ca mai luminoasa. Scrie in liniste si singuratate, dar casa ei are mereu usile deschise. Fuge de turnul de fildes si, decit sa ramina impotmolita intr-un text prost, mai bine isi cheama prietenii in vizita. Iar la micul- dejun ii rasfata cu pain au chocolat si cu povesti.

Sylvie Germain nu e o scriitoare comoda. Fuge de confesiuni, iar atunci cind raspunde la interviuri o face lacunar. Prefera sa vorbeasca mai mult despre cartile ei si mai deloc despre viata din afara lor. Vorbeste in schimb de prieteni si de experientele care au contat pentru ea. Praga e una dintre ele, orasul de care s-a indragostit si in care a predat filosofia timp de sase ani. Emmanuel Lévinas, profesorul care a format-o in anii de ucenicie, e alta experienta, imposibil de evitat. Jacques Derrida, Andrei Tarkovski, Vladimir Jankélévitch, Francis Bacon sint tot atitea prezente si experiente pe care le-a asimilat si care au construit-o, iar fotografiile lor se insira pe rafturile bibliotecii din salonul in care-si scrie cartile. Dintre cele pe care le-a scris, nu poate sa aleaga o carte preferata, dar e sigura ca in „Cartea Noptii" au germinat toate obsesiile care au revenit in celelalte volume. Ca totul era deja acolo.

Citeste mai mult: