Am fost la mitingul din fata Teatrului National. Nu stiu ce au gasit altii acolo si nici nu stiu, la ora la care scriu aceste rinduri, cum raporteaza media cele intimplate acolo. Voi spune ce am vazut eu.

Nu ma asteptam sa gasesc zeci de mii de oameni, caci nu era un miting anuntat nici de dl Basescu, nici de dl Iliescu, nici de dl Becali. In plus, frigul si ploaia capricioasa nu constituie cel mai atractiv context meteorologic pentru o adunare in aer liber. Am gasit insa ceva cu mult mai important decit un numar de oameni. Am gasit un spirit pe care il credeam pierdut, am gasit o demnitate pe care o credeam apusa: am gasit niste oameni care cereau sa fie respectati. Sigur, s-a scandat pentru dna Macovei, s-a huiduit copios numele dlui Dan Voiculescu, s-au strins semnaturi pentru un protest la adresa Senatului, in fine, lucruri asteptate. Vorbitorii au dovedit elocinta, cu un plus pentru prietenul TRU, care a fost de departe cea mai populara prezenta si care a dovedit un talent retoric de baricada la fel de percutant precum ii este talentul de editorialist. Dar, dincolo de toate acestea, acolo respira spiritul demn al unei Romanii care refuza sa fie mintita si care vrea, pur si simplu, despartirea apelor. O Romanie care vrea sa fie respectata. O Romanie care vrea spargerea buboiului plin de puroiul ipocriziei cu care este inconjurata, la noi, vorba aceasta, „respect". Caci, pina la urma, despre respect mi s-a parut ca e vorba.

Tot mai multi parlamentari sufera. E lipsa de respect! Doamna Macovei nu ii respecta. Dl Basescu nu ii respecta. E drept, mult cintatul principiu al simetriei lucreaza viguros si aici - nici parlamentarii nu sint sefi de promotie ai vreunei scoli de bune maniere. Dar, oricum, lor li se cuvine, cu preemptiune, respectul. Ei cer asta in numele unui silogism abuziv. Ei trebuie respectati pentru ca trebuie respectat Parlamentul. Substituirea persoanei cu institutia este un reflex tipic totalitar, dar, ma grabesc sa spun, nu cred ca jignitii din Parlament au instincte totalitare. Insa, au acel tupeu rece, specific purtatorului de autoritate intr-o dictatura, care se institutionalizeaza singur. Sa spui, de pilda, ca dl senator Vadim Tudor e o rusine, nu inseamna ca jignesti Parlamentul, ci inseamna tocmai ca ai grija de reputatia lui.

Din frageda copilarie esti invatat ca obtii respectul celor din jur daca ii respecti tu mai intii si, mai mult, daca te respecti pe tine insuti. Sa ne amintim doar episodul citirii de catre presedinte a declaratiei de condamnare a comunismului, cind dl Vadim Tudor a condus cel mai scirbos spectacol cu putinta si nimeni, repet, nimeni dintre alesii neamului nu a facut ceva, atunci sau dupa aceea. Va sa zica, parlamentarii care sint acum lezati de raceala prezidentiala au trecut usor peste insultele grave pe care un coleg de-al lor le-a racnit, din interiorul psihopatologiei, spre seful statului. Mai exact, dl Basescu nu are drept la respect in aula Parlamentului, acolo unde e batjocorit ca la usa cortului, dar el trebuie sa respecte Parlamentul. In privinta dnei Macovei, situatia e identica. Dementul a urlat cit a putut spre ministrul Justitiei si a numit-o cum i-a venit la gura. A reactionat cineva din Senat? Or fi fost surprinsi senatorii nostri. Dar dupa sedinta, s-a discutat macar in structurile de conducere ale Senatului despre acest comportament ignobil?

Mitingul de marti a reafirmat un adevar de cind lumea, ca respectul nu se datoreaza in orb, ci se cistiga si se pastreaza. Nu pot sa fiu obligat sa respect un senator care se scalimbaie ca un yo-yo pe linga urnele de vot cu bilute in mina si voteaza de doua ori „la misto", doar pentru ca este senator. Ce sa respect la forul legislativ suprem cind nepoatele intra in sala si se joaca cu aparatele de vot taman in timpul unui vot si nimeni, absolut nimeni nu intervine? Ce respect pot sa am pentru parlamentari cind singura lor grija e sa se protejeze si cind nu inteleg ca o criza politica majora, precum e aceasta, se rezolva cu alegeri anticipate, preferind sa cangreneze intregul sistem politic decit sa-si termine mandatele cu un an sau doi inainte de termen? E ca si cum votul nostru ii pune pe o orbita de unde pot face ce vor si noi sintem obligati sa-i respectam. Nu insir aici gesturile prezidentiale ori pe cele ale dnei Macovei, pe care parlamentarii le decodifica a fi ireverentioase din simplul motiv ca acestea sint mereu si mereu subliniate in presa. Ma mir, doar, ca despre respectul pe care il datoreaza Parlamentul presedintelui nu vorbeste nimeni. Iar despre respectul pe care Parlamentul ni-l datoreaza noua, chiar nimanui nu-i trece prin minte sa aminteasca. La mitingul de marti, citeva sute de oameni, purtati de un spirit care e limpede ca e mult mai raspindit, au cerut deschis Parlamentului sa ii respecte. Votul din Senat pe motiunea Macovei si, previzibil, votul din Parlament pe cererea de suspendare a presedintelui Basescu sint palme date Romaniei care sintem cu totii, caci, votind, parlamentarii ignora cu buna stiinta vointa poporului si interesul national.

Un personaj dintr-o piesa de Bernard Shaw spune ca este o legatura directa intre respectabilitate si rusine. Mai exact, cineva este cu atit mai respectabil cu cit simte mai multa rusine pentru gesturi pe care le-a facut in viata. Daca vrem sa reconstruim respectul, trebuie sa incepem cu rusinea. Noua incepe sa ne fie rusine ca i-am votat. Incepem, deci, sa fim respectabili. Citeste si Blogul lui Sever Voinescu