Dupa incidentele produse la primul meci din ultima etapa a Ligii Nationale de hochei pe gheata, cand SC Miercurea Ciuc s-a retras la vestiar si a refuzat continuarea meciului cu Steaua pe motiv ca au fost aruncate doua pocnitori pe gheata, FRHG a
Dupa incidentele produse la primul meci din ultima etapa a Ligii Nationale de hochei pe gheata, cand SC Miercurea Ciuc s-a retras la vestiar si a refuzat continuarea meciului cu Steaua pe motiv ca au fost aruncate doua pocnitori pe gheata, FRHG a luat pozitie, cautand sa evite astfel de evenimente nedorite pe viitor. Ieri, secretarul general al FRHG, Eduard Pana, ne-a acordat un interviu pe aceasta tema.
Domnule Pana, ce a decis Comisia de Competitii?
Conform Regulamentului, s-a decis castigarea meciului de catre Steaua, cu scorul de 5-0, pentru ca echipa din Miercurea Ciuc s-a retras la vestiare si nu a mai continuat partida, iar la urmatoarea abatere de acest gen echipei din Miercurea Ciuc ii va fi retrasa licenta pentru sezonul viitor.
Sanctiuni disciplinare?
Avertisment pentru ambele echipe dupa ce s-a intamplat la Bucuresti, urmand ca in play-off, acolo unde ii doare cel mai tare, sa joace cu portile inchise. De altfel, Steaua a si jucat fara spectatori la meciul de duminica, dupa ce Comisia de Disciplina s-a reunit de urgenta sambata seara, imediat dupa incidente.
Cine este vinovat pentru incidentele de sambata?
Jandarmeria a organizat filtre si a controlat la sange. Dar, mi-au reprosat pe buna dreptate faptul ca Steaua a lasat libera intrarea. Astfel, au facilitat unora dintre spectatori sa intre si sa iasa de mai multe ori. Si probabil ca unii au iesit si au intrat cu tiribombele in buzunar! Pe undeva este un repros fata de organizatorul Steaua pentru ca a lasat intrarea libera, in ciuda recomandarilor ANS, FRHG si Jandarmeriei de a pune bilete in vanzare. Dar au zis nu, justificand prin faptul ca doreau sa vina cat mai multa lume. Sunt de acord, sa vina lumea, dar atunci nu mai ai control asupra spectatorilor. Si cred ca si jandarmii ar fi trebuit sa intervina in forta dupa prima pocnitoare. Nu sa-i dea afara sau sa-i bata, dar sa-i impinga mai sus, pe ultimele randuri.
La finalul saptamanii incepe finala? Se vor lua masuri suplimentare?
Da, vineri va fi primul meci la Miercurea Ciuc. Eu fiind, aici, la sedinta de analiza a sectiei si a DJS, am inteles ca deja azi se vor intalni reprezentantii Politiei, Jandarmeriei, Pompierilor si oamenii de ordine pentru instructajul acestor meciuri. Maine, va avea loc si o discutie cu suporterii din Miercurea Ciuc vizavi de noua legislatie, care nu le permite sa intre pe patinoar cu brichete, monede si obiecte contondente. Ca doar n-or incepe sa arunce cu telefoanele! N-am ajuns pana acolo...
La Adunarea Generala a FRHG se vor face propuneri pentru sanctionarea drastica a actelor de violenta?
Sigur ca da, pentru ca noi nu avem asa ceva. Ne-am lovit de ele acum si ne gandim sa propunem amenzi drastice, care ustura cel mai mult. Suspendarea patinoarului este cu dublu tais, iar masura de a juca fara spectatori nu este prea buna, pentru ca n-ai de ce sa mai joci! Ca fost jucator, va spun ca nu ma simteam prea bine atunci cand erau spectatori putini in tribune.


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.