Exact in buricul capitalei traieste un individ cu o evidenta si certificata afectiune la devla si care este folosit de cei din zona pentru mici comisioane. Cumpara tigari, paine, face piata, fiind recunoscut pentru marele avantaj ca de fiecare data a
Exact in buricul capitalei traieste un individ cu o evidenta si certificata afectiune la devla si care este folosit de cei din zona pentru mici comisioane. Cumpara tigari, paine, face piata, fiind recunoscut pentru marele avantaj ca de fiecare data aduce restul exact, chiar daca este trimis cu o bancnota de 500 de lei sau chiar de euro. I se spune Makanaky si si-a capatat renumele de om de incredere dupa o intamplare aproape incredibila. Lucrand ca hamal intr-un celebru angro a fost martorul unei ample descinderi a politiei, in urma careia toti chinezii si-au aruncat banii nejustificabili intr-un container. Makanaky s-a dus tiptil si din tot acel maldar de sute de milioane a luat o bancnota de zece mii de lei. Pentru maxi-taxi, avea sa marturiseasca. Daca avea respectivii bani la el si nu-i era lene sa se duca iarasi pe jos pana acasa, zau ca nu i-ar fi luat nici pe aia. Despre el se spune ca este un monument de cinste si sinceritate. Total eronat, intrucat hotia si minciuna implica o constientizare, presupunand, desi suna urat, chiar o evolutie intelectuala, pe cand mintea lui Makanaky nu era suficient de antrenata pentru a gandi pe cont propriu. Nu stim de ce, dar personajul de mai sus ne-a venit imediat in minte dupa ce l-am auzit pe Gigi Becali demascandu-se pe sine si pe altii cand afirma ca aparitiile sale de o frecventa stranie si deprimanta se datoreaza unei imense sume de bani pe care a platit-o celor de la Pro TV. Ne-am amintit apoi ca el a mai marturisit cu o dezinvoltura ce ne-a pus de atunci pe ganduri modul in care pacaleste el fiscul, precum si ca adesea dezvaluie a doua zi discutiile confidentiale pe care le-a avut cu unii oameni de fotbal sau parteneri de afaceri. De exemplu, acum un an cu gura lui spunea ca a dat bani la arbitri. Revenind, chiar credeti ca e vorba de onestitate, de sinceritate ori de frica lui Dumnezeu? Nu prea ne vine a crede, lucru ce este teribil de ingrijorator, deoarece dintre el si Makanaky doar ultimul nu si-a anuntat candidatura la presedintie, nu s-a comparat cu Mihai Viteazu, nu s-a considerat "Razboinicul luminii" si nici urmasul imparatilor bizantini.


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.