Eternul Pamfil Seicaru

Inceputurile publicistice ale lui Pamfil Seicaru prefigureaza mai degraba un destin de critic literar sau de scriitor decat de magnat al presei. Nascut la sfarsitul secolului al XIX-lea, Pamfil Seicaru luptase pe frontul de la Marasesti, ca sublocotenent, fusese ranit si decorat cu Ordinul "Mihai Viteazul".
In 1919 intemeiase impreuna cu scriitorul Cezar Petrescu, de care-l va lega o lunga prietenie, o revista literara, "Hiena", in care apareau foiletoane truculente si pamflete. Patru ani mai tarziu, numele lui Seicaru figura in colegiul de redactie al revistei "Gandirea", stramutata de la Cluj la Bucuresti, alaturi de Lucian Blaga, Nichifor Crainic, Gib I. Mihaescu, Adrian Maniu, Al. Busuioceanu... Cu unii dintre acestia, Seicaru va fi coleg in redactia ziarului "Cuvantul", incepand din 1924. Era o generatie literara aparuta la sfarsitul primului razboi mondial, care se manifesta in publicistica si care ii mai cuprindea pe Camil Petrescu si Ion Vinea, liderul avangardei literare de atunci.
"Santajul si etajul..."
Dintre acesti tineri care ilustrau mai degraba gazetaria culturala, trei vor deveni proprietari de ziare, toate cu orientare de dreapta: Nae Ionescu, Nichifor Crainic, Pamfil Seicaru... Daca despre sprancenele stufoase ale profesorului de filosofie se spunea ca ii dadeau un aer "mefistofelic", langa numele lui Seicaru si al lui Crainic se asocia in epoca epitetul "tuciuriu", sugerandu-se ca acestia ar fi tigani. Din toti trei, Pamfil Seicaru a fost cel mai "realizat", trustul sau, "Curentul", rivalizand cu "Universul" lui Stelian Popescu, cel mai influent si bogat magnat de presa din Romania interbelica.
Pamfil Seicaru avea 32 de ani in 1928, cand si-a infiintat propriul ziar in care va semna zilnic, pana in 1944, cand se va refugia in strainatate, un editorial de patru coloane, scris intr-un limbaj viu, contondent, neaos. Sediul primei redactii a fost intr-un imobil modest, stramutat apoi intr-o cladire de pe Strada Doamnei nr. 1 care se afla pe locul actualului magazin de confectii de la intersectia Strazii Doamnei cu Calea Victoriei. Spre sfarsitul anilor '30, ziarul "Curentul" si trustul omonim se instaleaza in palatul cu sase etaje si tipografie proprie de pe Strada Domnita Anastasia. Potrivit unui memorialist (poetul Vlaicu Birna), Nicolae Iorga ar fi formulat, in cabina liftului redactiei, memorabila butada: "Santajul si etajul; etajul si santajul..."
"Ferma model", de la Seicaru la Sadoveanu
"Curentul" era un ziar influent, dar nu stralucea, ca si "Cuvantul" lui Nae Ionescu, prin tiraj. Era al patrulea cotidian central ca numar de exemplare, cu mult in urma "Universului", care depasea o suta de mii. Spre sfarsitul anilor '30 ai secolului trecut, Pamfil Seicaru mai edita saptamanalele "Curentul Magazin", devenit apoi "Curentul literar", "Curentul pentru copii si tineret", "Curentul familiei" si Almanahul "Curentul". In 1939, Seicaru lanseaza "Evenimentul zilei", cotidian in doua editii, la orele 12, respectiv 18, la care colabora si de care se ingrijea Ion Vinea, scriitor cu vederi de stanga, diferite de ale proprietarului. Pamfil Seicaru si-a amenajat in apropierea Manastirii Ciorogarla o mosie, o "ferma-model", pe care dupa refugierea sa in Occident, cu putin inainte de lovitura de stat de la 23 august 1944, regimul comunist i-a daruit-o lui Mihail Sadoveanu (pe langa resedinta altui refugiat, mitropolitul Visarion Puiu, de langa manastirea Neamt).
Pamfil Seicaru a fost un om de dreapta, dar nu extremist, astfel incat ziarul nu i-a fost suspendat dupa venirea la putere a lui Ion Antonescu. In iulie 1941, dupa intrarea Romaniei in razboi si eliberarea Basarabiei, Pamfil Seicaru intreprinde un lung turneu oficial, in scop propagandistic, fiind primit la Vichy de maresalul Petain, la Madrid de conducatorul Spaniei, Franco, iar la Lisabona de presedintele Portugaliei, Carmona, si de conducatorul efectiv al acesteia, Oliveira Salazar. Mircea Eliade, care era consilier de presa la Legatia romana de la Lisabona, a fost insarcinat sa-l insoteasca pe ziarist in capitala Portugaliei. Eliade avea sa noteze in jurnal, in dreptul datei de 20 iulie 1941, ca Ocarmuirea recursese "...din nou la Pamfil Seicaru, la eternul nostru Pamfil, care a terorizat pe toti regii si toate guvernele, dar a cazut intotdeauna in picioare."
Seicaru nu crutase nici legatura Regelui Carol al II-lea cu Elena Lupescu si uneori "Curentul" era confiscat de la chioscuri de oamenii prefectului Politiei, Gabriel Marinescu, inainte ca pachetele de ziare sa fie desfacute. Epoca regelui Carol al II-lea nu ducea, de altfel, lipsa de subiecte, precum celebrele afaceri Skoda (import de armament) sau Grosz-Cagero. Un alt editorial al lui Seicaru din acele vremuri, de pilda, aborda povestea unei demimondene, Tita Cristescu, fiica primului presedinte al Partidului Comunist din Romania, Cristescu-Plapumarul, care se sinucisese din dragoste pentru tatal regizorului Liviu Ciulei, antreprenor si constructor de renume in epoca.
Realism politic
Nu poate fi trecut cu vederea interesul pe care ziarul "Curentul" il arata evenimentelor artistice si culturale, inca de pe prima pagina. Se impamantenise obiceiul unei pagini de cultura - pagina a doua - in cotidiane, cutuma pe care "Romania libera" a pastrat-o chiar si in timpul regimului comunist. "Curentul" avea in redactie scriitori, ca si intre colaboratori, bine remunerati si avea si excelenti reporteri, domeniu in care excelau ziarele de stanga "Dimineata" si "Adevarul".
Pentru documentare, Seicaru comanda numeroase carti si reviste straine, iar in timpul razboiului exista in palatul redactional un serviciu de ascultare a posturilor straine de radio. Se intocmea astfel un buletin informativ de uz intern. Pamfil Seicaru a demonstrat ulterior ca avea o viziune politica realista, spre deosebire de nenumarati oameni politici care isi puneau sperantele in anglo-americani si in restaurarea democratiei. Cand noul regim i-a condamnt la moarte in contumacie, in 1945, Pamfil Seicaru se afla in Occident. Indata dupa 23 august 1944, in palatul din Strada Domnita Anastasia si-a instalat redactia ziarul taranist "Dreptatea", condus de N. Carandino. Ulterior, etajul al cincilea al imobilului a fost ocupat de readctia ziarului comunist "Scanteia" si au aparut acolo Miron Constantinescu si Silviu Brucan. La inceputul anilor '50, cladirea construita de Seicaru devenea sediul central al Securitatii.

---

Despre autor: