Politica externa nu se face cu manusi. Editorialul ambasadorului roman la Roma este un act curajos si justificat.

S-a trezit cerind retragerea trupelor din Irak, in ciuda angajamentelor Romaniei fata de aliati. Apoi a dat de-a azvirlita cu ministrul Ungureanu, pentru ca nu a fost informat despre cei doi „amariti" din Irak. Acum trei zile, premierul Tariceanu si-a mai afisat o data incapacitatea crasa de a intelege vreo boaba de politica externa, cind a intrebat cum o sa-i explice el premierului Italiei, suparat foc pe Romania, indrazneala ambasadorului nostru la Roma de a cere intr-un editorial mentinerea trupelor italiene in Afganistan!

Pina nu de mult, presa ii reprosa ministrului Ungureanu - pe buna dreptate - ca e „moale". Guvernul Tariceanu reprosa guvernului Nastase - tot pe buna dreptate - ca a negociat „in genunchi" aderarea la UE, acceptind, obedient, sa-l taie pe Ghita cu anestezie si sa plimbe oaia numai cu aprobare. Cind MAE face, in sfirsit, un gest indraznet, iata insa ca seful Guvernului sare iar, cu indignare proletara, la gitul ministrului deja mazilit.

Daca tot vrea sa ramina premier pina in 2008, ar fi timpul ca Tariceanu sa inteleaga ca politica externa nu se face in virful picioarelor. Ba chiar ca ar trebui sa ne obisnuim sa mai suparam pe unii, pe altii, mai ales in UE, unde aliantele sint de circumstanta, dictate exclusiv de interese de moment, fara fidelitati de principiu. Exemple exista: odata intrata in UE, Polonia si-a folosit pe deplin puterea si a creat probleme serioase celor care au primit-o in UE. In ciuda opozitiei Germaniei si a intregii Uniuni, Varsovia a tinut-o una si buna, opunind vetoul sau oricarui tratat UE-Rusia care nu respecta interesul national polonez; aliindu-se cu Spania, a blocat ceva timp negocierile privind Constitutia europeana, cerind ca aceasta sa defineasca o Europa „crestina"; a negociat la singe politica agricola comuna, suparind Franta, careia i-a cerut sa renunte la o parte din fondurile pentru fermierii sai in favoarea celor polonezi. Si iata ca Polonia nu a fost pusa la coltul UE pentru asta.

In politica externa, uneori rezultatele se obtin cu metode neortodoxe. Unei Rusii agresive i se poate raspunde numai cu duritatea cu care a facut-o (si a fost atunci hulit) presedintele Basescu. Cind trupele romanesti isi asuma misiuni din cele mai periculoase in Afganistan, iar alte state evita astfel de raspunderi, este perfect justificat ca Bucurestiul sa se alature presiunilor diplomatice facute de SUA. Iar ideea ca am fi astfel lacheii americanilor e stupida. Este firesc sa ne raliem celor care ne reprezinta cel mai bine interesele; iar acestia sint, de multe ori, SUA. Cit despre amestecul in treburile interne ale Italiei, oare de ce nenumaratele remarce ale ambasadorilor straini la adresa Romaniei, de-a lungul timpului, nu se chemau imixtiune? Daca vom continua sa ne consideram tara de mina a doua, sa nu ne mai indignam, macar, cind altii ne trateaza ca atare!