Diplomatul la vreme de razboi

Cind e vreme de razboi, nu e timpul judecatilor corecte, logice, echilibrate. Eliminarea dlui Ungureanu din Executiv este o buna dovada.

Cind razboaiele sint in toi, judeca doar curtile martiale. Specific lor este procesul scurt, fara dezbateri, fara probe, fara cercetari aprofundate si fara deliberari indelungate. O acuzare careia inculpatul nu are, adesea, nici macar ragazul sa ii raspunda devine imediat sentinta care, cit ai clipi, se executa. Logica dupa care PNL l-a eliminat pe dl Ungureanu din echipa sa de minstri este de acest tip. De ceva vreme se raspindise zvonul ca dl Ungureanu e omul dlui Basescu. Cum la Bucuresti zvonul e imparat, mintile halucinante ale liderilor politici liberali au luat asta drept certitudine. Citeva fapte ale ministrului Ungureanu le-au intarit convingerea. Votul in CSAT, in iunie 2006, impotriva propunerii intempestive a PNL de retragere a trupelor noastre din Irak a fost luat drept dovada clara de tradare. Numai ca un ministru de Externe care participase cu doua saptamini inainte la o importanta reuniune a aliatilor, unde a pus pe masa o oferta, nu putea vota altfel. De atunci a inceput totul. Adaugati la asta ca dl Ungureanu, parasutat direct in fruntea PNL, nu a luat inca mirosul partidului. La PNL, dl Ungureanu era un exponat de televizor. Poporul PNL nu il cunostea, desi, poate, il admira. Distant, nu neaparat prin caracter, cit prin natura functiei, dl Ungureanu a putut prea lesne trece drept un infidel. In doi ani, nu a participat decit la doua sedinte ale structurii de conducere a PNL in care fusese numit numai pentru ca era ministru de Externe. Poate ca si dl Ungureanu insusi a ajuns sa creada ca e omul presedintelui - nu stiu. Dar acum se dovedeste clar ca nu a fost asa. Curtat insistent, aproape libidinos, de PLD, dl Ungureanu a ramas in PNL. Nu stiu cit e onoare in aceasta decizie, dar stiu ca e multa inteligenta. In fond, oamenii cu adevarat inteligenti stiu ca cea mai buna solutie in vremuri de restriste, chiar si dintr-o perspectiva pragmatica, este cea onorabila, morala. Asta te scoate din tumultul momentului si te pregateste cel mai bine pentru noii zori linistiti care, oricit de departe par uneori, vin intotdeauna.

Dar dl Tariceanu e acum in plina confruntare. Eu, unul, nu cred ca a devenit violent pentru ca apara cine stie ce grupuri de interese. Eu cred ca apara doar interesul sau, acela de a ramine, pina la sfirsitul lui 2008, premier. Si e de-ajuns o privire sumara a peisajului politic autohton ca sa intelegem ca ii poate reusi. Asadar, alegerile anticipate - singura solutie civilizata a acestui blocaj penibil - sint excluse. Asadar, e limpede ca vom avea inca doi ani de lupte dimbovitene crincene pe ecranele televizoarelor noastre.

Dl Tariceanu, iesit in forta la ofensiva de primavara, are insa cel putin o problema concreta in aceste zile. Demisia fortata a dlui Ungureanu ridica noi si, poate, neasteptate dificultati. Intii, este cea a succesorului. Tocmai pentru ca dl Ungureanu a fost indepartat din ratiuni de infidelitate, succesorul sau va fi, e limpede, un om impregnat de PNL pina in ultima sa celula. Premierul nu vrea un ministru de externe util cabinetului si, cu atit mai putin, util Romaniei, ci un ministru de externe util Domniei sale in lupta cu dl Basescu. Astfel, conflictul dintre palate va ajunge si acolo unde nu a ajuns sau, cel putin, nu a explodat pina acum: in spatiul politicii externe a Romaniei. Ca sa ii ia fata presedintelui, dl Tariceanu va fi mai activ in politica externa si va avea un ministru care sa ii serveasca acestui scop. Va fi greu, pentru ca atributiile sale sint limitate in acest domeniu, iar, dupa Constitutie, presedintele este principalul reprezentat al statului in relatiile externe. Figura ministrului de externe este, de aceea, foarte importanta in aceasta inclestare, pe cit de ingusta, pe atit de incrincenata. Dintre toti membrii Executivului, ministrul de externe este cel care se relationeaza cel mai direct cu presedintele. Daca relatia dintre premier si presedinte este, practic, redusa la schimbul obligatoriu de hirtii oficiale in gestionarea treburilor tarii (epoca biletelelor "Draga Traiane" a trecut pentru totdeauna), ministrul de externe nu isi poate permite acest lucru. El este dependent nu doar de o relatie birocratica cu dl Basescu, ci si de una substantiala, de la om la om. Oricit ar vrea sa se autonomizeze, nu poate. Presedintele conduce politica externa a Romaniei, o construieste impreuna cu ministrul de externe, care e si cel mai de seama executant al ei. Pentru aceasta postura, gasirea unui inlocuitor valabil pentru dl Ungureanu e aproape imposibila. Cred ca acum, evaluind situatia, PNL intelege ca a gresit cu demisia dlui Ungureanu. In fond, dl Ungureanu juca cit se poate de constitutional. Dl Ungureanu nu a vrut sa intre in logica razboiului. Nu e felul lui, a dovedit-o de atitea ori. Numai ca e greu sa fii si diplomat, si constitutional cind razboiul e in toi, cind se trage cu tot armamentul din dotare in toate partile si cind oricine e prins intre transee cade. Demisia dlui Ungureanu, cam moale dupa gustul meu, reflecta perfect caracterul sau si cred ca cea mai buna solutie pentru fostul ministru de Externe este sa stea la cutie o vreme, pina se incheie razboiul. Asta fac, in general, diplomatii inteligenti. Lasa conflictele sa atinga apogeul, sa se consume natural energiile distrugatoare si puseurile belicoase si apoi apar ei, sa aranjeze pacea. PNL ar trebui sa il pastreze cu intelepciune pe dl Ungureanu, caci dupa razboi e nevoie de cineva sa faca pacea. Dar, mai e intelepciune la PNL?

---

Despre autor: