Un exemplu este misiunea diplomatica a doamnei Merkel, mandatata de UE sa transmita Autoritatii Palestiniene mesajul ca ajutoarele financiare nu vor fi reluate decat in momentul in care Hamas va recunoaste oficial statul Israel. Mesaj transmis la Cairo, in prezenta lui Hosni Mubarak, pentru a arata sprijinul pe care-l acorda un lider moderat al lumii arabe. Si, in subtext, se reitera si mesajul transmis Libanului la conferinta donatorilor de la Paris privind o miscare similara sugerata militantilor Hezbollah. Iluziile, daca cineva le-a avut la modul serios, au tinut sub 48 de ore. De la Damasc, Khaled Meshaal, secretarul politic al Hamas, a dat un raspuns fara echivoc, chemandu-i pe palestinieni sa inceteze razboaiele fratricide, caci misiunea lor e alta: "Ii chem pe toti fratii mei sa dea dovada de retinere si sa-si aduca aminte ca adevarata noastra lupta este indreptata impotriva Israelului...Vrem sa punem capat varsarii de sange intre diferitele factiuni sa ne reintoarcem la adevarata noastra lupta: Intifada". Adica Jihad.
In plus, Hamas a acuzat in mod public membrii "Cvartetului" (grupul format din UE, SUA, ONU si Rusia) ca incearca sa sanctioneze poporul palestinian, in conditiile in care solutiile politice propuse nu fac decat sa urmeze ordinele date de Washington. Pozitie preluata si de Guvernul Palestinian care, intr-o declaratie de presa imediat data dupa reuniunea de la Washington a "Cvartetului", afirma ca pozitia celor patru nu este menita sa contribuie la stabilitate in Orientul Mijlociu.
Pe ce se bazeaza adeptii liniei ultra-dure din lumea islamica? In primul rand, pe esecul tentativei americane de a securiza Irakul, prada unui teribil razboi civil intre comunitatile sunita si siita, cu al treilea actor, kurzii, gata sa intervina in momentul in care-si vor putea proclama propriul teritoriu independent in nord. In al doilea rand, pe reticenta europenilor de a miza, fie si la nivel teoretic, pe cartea unei interventii militare de amploare in caz de conflict major. In al treilea rand, din cauza certitudinii ca exista in continuare furnizori de arme sofisticate pentru armatele aflate potential in prima linie, Siria si Iran, carora li se vor adauga imediat unitatile de lupta ale mujahedinilor din valea Bekka, din Afganistan, Somalia, Iordania.
Rezultatul combinat este tragic: statele majore (si nu numai cele din zona) iau in calcul nu un razboi conventional de durata, ci unul in care optiunea nucleara sa fie folosita aproape imediat, sub forma unor lovituri preventive asupra bazelor de rachete si capacitatilor industriale. Din nefericire, Occidentul e paralizat de propriile sale reguli de conduita tip "good world goverance". Iar asta poate sa coste enorm, deoarece ceilalti vor juca fara nici un fel de reguli. Armaghedonul, odata declansat, nu are reguli de joc.
Despre autor:
Sursa: Ziua
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Cine sunt speakerii Green Forum 2026: Cum finanțăm?
Sursa: green.start-up.ro
-
Maia, fiica lui Teo Trandafir, a cucerit podiumul la 21 de ani: Este prima...
Sursa: kudika.ro
-
Horoscop bani săptămâna 15-21 iunie: Nu te grăbi să investești! Astrele...
Sursa: garbo.ro