Razboiul impotriva Iranului a si inceput

In ciuda declaratiilor diplomatice, in cancelariile occidentale se vorbeste deja despre razboiul impotriva Iranului ca despre un fapt implinit. Un eveniment iminent, pe care nici protestele opiniei publice americane si nici macar opozitia majoritatii democrate din Congresul SUA nu-l mai poate evita. Evenimentul este, de fapt, in plina desfasurare. Fiindca atacurile aeriene - anuntate de majoritatea analistilor pentru inceputul lunii aprilie - sunt precedate de o mare varietate de operatiuni complexe, de la "penetrarea informationala a inamicului" ("deep enemy penetration"), la ofensiva propagandistica si actiuni de razboi economic.
Razboiul economic al SUA contra Iranului dateaza inca din 1979, cand revolutia fundamentalista l-a indepartat de la putere pe sahinsahul Reza Pahlavi, "pionul" geostrategic din zona al americanilor. Primele sanctiuni au fost adoptate in noiembrie 1979. De atunci, Washingtonul a tot continuat sa stranga surubul. In 1987, toate importurile de bunuri iraniene in Statele Unite au fost sistate. In 1995, presedintele Clinton - prin Ordinul Executiv 12957 - a interzis investitiile americane in sectorul iranian al energiei. La 6 mai 2000, prin Ordinul Executiv 12959, au fost eliminate, in totalitate, comertul, investitiile si orice alte interactiuni economice dintre SUA si Iran (Ali Mostashari: "The Impacts of US Sanctions on Iranian Civil Society", Iranian Study Group, iunie 2004).
In ciuda acestor sanctiuni, Iranul a continuat sa-i atraga pe marii investitori occidentali, si a continuat cooperarea in domeniul energetic. Tari ca Franta, Germania si Italia au fost chiar bucuroase ca au scapat de concurenta americana pe piata energetica a Iranului. Si s-au grabit sa acopere "gaura" lasata de americani in economia iraniana. De un an de zile, insa, razboiul economic impotriva Iranului a intrat intr-o noua faza. Numai Rusia si China rezista, inca, presiunilor americane si refuza sa izoleze complet regimul de la Teheran.
Iranul petrolifer - marele premiu din Orientul Mijlociu
Iranul poseda fabuloase rezerve de petrol. "Oil and Gas Journal", din 1 ianuarie 2006, le estimeaza la circa 132,5 miliarde de barili. Adica, circa 10% din rezervele mondiale. De cinci ori mai mult decat au Statele Unite, care detin numai 2% din zacamintele globale. Cea mai mare parte a petrolului iranian - afirma "Oil and Gas Journal" - este concentrata in regiunea Khuzestan, langa granita cu Irakul. Iranul dispune acum de 40 de mari campuri petrolifere, dintre care 27 terestre, iar 13 maritime. Cele mai importante sunt cele de la Ahwaz (1963), Gacchsaran (1937) si Marun (1963).
Petrolul asigura 70% din exporturile Iranului, aducand la buget 32 de miliarde de dolari in 2004; 45,6 miliarde de dolari in 2005; si - potrivit lui "Iran National Oil Company" - 52 de miliarde de dolari in 2006.
Iranul produce circa 5 milioane de barili zilnic, din care jumatate merg la export, cealalta jumatate asigurand consumul intern (Energy Information Administration "Iran:Oil". County Analysis Brief 2006).
Totusi, in ultimii ani, productia iraniana de petrol a inregistrat un declin constant, din cauza imbatranirii infrastructurii. Un raport intocmit de "National Academy of Sciences" (NAS), in 20 decembrie 2006, arata ca, in cazul unei cresteri a consumului intern (pe fondul unei scaderi a productiei), in jurul anului 2015 Iranul nu va mai avea disponibilitati pentru export de petrol. Studiile americane arata ca Teheranul ar trebui sa investeasca in infrastructura petroliera circa 2,5 miliarde de dolari pe an, pentru a-si putea pastra performantele actuale.
Planul SUA de "strangulare" financiara si economica a Iranului
Strategia economica a Statelor Unite fata de Iran este aceea de a opri pe orice cale investitiile in sectorul energetic. Tehnologia invechita limiteaza sever capacitatile de extractie si prelucrare, ceea ce inseamna, in final, mai putini bani din exportul de petrol - principala sursa de venit a iranienilor. Washingtonul spera ca, astfel, Teheranul va fi obligat sa reduca cheltuielile militare, inclusiv costisitorul sau program nuclear, si sa treaca la o politica severa de austeritate. Pauperizarea populatiei ar putea conduce la tensiuni sociale, favorizand aparitia unei opozitii puternice impotriva regimului fundamentalist. Cu putin "ajutor" din afara, situatia ar putea degenera chiar intr-un razboi civil. Un astfel de scenariu ar pune capat ambitiilor regionale ale Teheranului. Si ar facilita readucerea Iranului (si a resurselor sale) in sfera de influenta americana.
Saracirea unei tari care sta pe o mare de petrol nu este, insa, o treaba simpla. Sanctiunile economice si izolarea internationala intarzie sa produca rezultate semnificative, atata vreme cat pretul combustibililor fosili este in crestere. Interventia americana din Irak a reprezentat o adevarata gura de oxigen pentru Teheran, care a profitat din plin de explozia pretului petrolului. Un motiv in plus pentru ca Statele Unite sa incerce (cu sprijinul Arabiei Saudite) sa stabilizeze cursul barilului in jurul valorii de 50 de dolari (pe 8 ianuarie 2007 pretul la baril era de 51,25 dolari).
Toate atacurile impotriva economiei Iranului au fost prezentate de SUA drept incercari de a stopa accesul Teheranului la arma nucleara. Pe care, de altfel, agentiile specializate afirma ca Iranul nu o poate fabrica mai devreme de cinci pana la zece ani (vezi si "National Intelligence Estimates").
Ofensiva Washingtonului impotriva economiei iraniene a intrat intr-o noua faza la inceputul lui 2006. Statele Unite au cerut atunci bancilor internationale si altor institutii financiare occidentale sa inceteze orice relatii economice cu Iranul. "Washington Post" din 17 septembrie 2006 relata ca secretarul Finantelor din SUA - M. Paulson jr. - a folosit reuniunea G-7 din septembrie 2006 pentru a solicita in mod expres izolarea totala a Iranului.
"La intalnirea ministrilor finantelor din "Grupul 7" al celor mai industrializate tari, Paulson a solicitat ca participantii sa previna bancile si companiile private din tarile lor sa nu aiba relatii care sa incurajeze Iranul in ambitiile sale nucleare." ("Washington Post": "Finance chief are pressed on Iran", 17 septembrie 2006)
Imediat, trei mari banci japoneze - "Bank of Tokyo Mitsubishi UEJ", "Mizuho Corporate Bank" si "Sumitomo Mitsui Banking Corp" - au anuntat ca, in acord cu solicitarea SUA, vor intrerupe orice contact cu banca de stat a Iranului: "Bank Saderat of Iran" (un gigant bancar, cu 3400 filiale numai in Iran). O alta mare banca iraniana - "Bank of Sepah International" (BSIP) - a trebuit sa-si "inghete" serviciile la filiale de la Paris, Londra, Frankfurt si Roma. (Ha'aretz, "US expected to announce sanction on major iranian bank", 9 ianuarie 2007)
Bancile din India si Elvetia au fost puternic presate de Washington sa intrerupa contactele cu Iranul. La mijlocul lui 2006, "State Bank of India" (SBI) s-a vazut obligata sa renunte la clientii de la Teheran. (India Times: "US Wants SBI to quit Iran", 5 iunie 2006)
Alte banci au cedat si ele presiunilor americane. Astfel, UBS-AG si-a intrerupt relatiile financiare cu Iranul din ianuarie 2006. "Credit Suisse Group" - al doilea grup bancar al Elvetiei, care controleaza "Bank Leu", "Schweizerische Volksbank", "Neue Aarganer Bank", "Wintertur", "Donaldson, Lufkin&Jenrette Inc" - a parasit, la randul sau, Iranul. Alte banci care au raspuns solicitarii insistente a SUA: ABN AMRO (Olanda) si HSBC (Marea Britanie).
Strategia Iranului fata de planul de sufocare economica a SUA
In fata masivului atac economic american - asupra exporturilor de petrol si a tranzactiilor sale financiare - Iranul si-a intors fata spre China si Rusia. Singurele tari pe care SUA nu le putea influenta politic.
Cu o populatie de 1,3 miliarde de locuitori, cu o economie in mare dezvoltare, lipsita insa de resurse energetice, China este al doilea importator de petrol din lume. Daca economia sa se va dezvolta in ritmul de pana acum, nevoia de petrol a Chinei va creste, in jurul anului 2020, cu 15%. "Institute for Analysis of Global Security" comenta intr-un articol ("Fuelling the Dragon: China's Rice into the Oil Market"): "Cresterea dependentei Chinei de importurile petroliere a facut ca Beijingul sa fie interesat de explorarea si productia de petrol din Kazahstan, Rusia, Venezuela, Sudan, Africa de Vest, Iran, Arabia Saudita si Canada." In ciuda dorintei Beijingului de a-si diversifica sursele, 58% din importurile de petrol ale Chinei provin inca din Orientul Mijlociu.
In 2006, Iranul si China au semnat un contract pentru export de petrol si gaze naturale in valoare de 100 de miliarde de dolari. Beijingul este implicat in dezvoltarea campului petrolifer de la Yadavaran. "China va achizitiona 150.000 de barili de petrol iranian zilnic, timp de 25 de ani, si 250.000 de milioane de tone gaz lichefiat. Sub intelegerea initiala, semnata de "Sinopec Group" in octombrie 2004, China va plati Iranului 100 de miliarde de dolari, timp de 25 de ani." - informa, la 25 noiembrie 2006, agentia Bloomberg.
"Royal Dutch Shell" furnizeaza consultanta tehnica pentru campul petrolifer Yadarvaran, consultanta angajata de China. Pe 25 decembrie 2006 "National Offshore Oil Corp of China" a anuntat semnarea unui contract de 16 miliarde de dolari pentru a dezvolta in Iran o uzina de gaz natural lichefiat (LNG). Proiectul se va finaliza in opt ani.
Rusia este alt mare jucator pe piata energetica a Iranului. "The Moscow Times" din 12 decembrie 2006 anunta ca gigantul "Lukoil" va semna un contract cu Iranul pentru campul petrolifer de la Azadegan.
Exista apoi numeroase companii rusesti care asigura in Iran expertiza tehnica. "Mhr News Agency" comunica: "Mashna Unqua Company", companie ruseasca, a oferit lui "National Iranian South Oil Company" (NISOC) o noua tehnologie (ROR), care sa fie aplicata la extragerea petrolului. Tehnologia include injectarea unui gel special, care impiedica apa sa se infiltreze in rezerva de petrol."
Moscova este extrem de interesata si de resursele de gaze naturale ale Iranului, in ciuda faptului ca Rusia dispune de propriile rezerve imense. Valeri Iazev, seful Comisiei pentru energie din Parlamentul rus, a declarat agentiei RIA-Novosti, pe 31 octombrie 2006, ca Rusia cauta formarea unei aliante a gazului asemanatoare OPEC, cu Turkmenistanul, Kazahstanul, Uzbekistanul, Ucraina si Belarus. "Acum, cu problemele nucleare pe care le are Iranul, am propus Teheranului sa intre in aceasta organizatie", a mai declarat Iazev. Nu mai este un secret pentru nimeni ca Rusia a decis sa-si foloseasca imensele sale resurse energetice in scopuri geostrategice. Lucru evident in relatiile cu Uniunea Europeana si alte tari, Gazprom a devenit cel mai mare - si mai globalizat - furnizor de gaze naturale din lume. Rusia este pe cale de a monopoliza piata gazului. Singurul producator si competitor pentru Rusia, pe aceasta piata, ar fi Iranul. Daca Rusia convinge Iranul sa formeze un cartel pe piata gazului, Europa va ramane pentru multi ani prizoniera Rusiei.
Razboi, propaganda si petrol
Constienta ca sanctiunile economice nu vor putea provoca o schimbare de regim la Teheran in viitorul apropiat, Administratia Bush a decis, se pare, sa utilizeze optiunea militara. O sugereaza nu numai discursurile din ce in ce mai belicoase de la Washington, care amintesc izbitor de perioada premergatoare invaziei din Irak. Marile manevre navale din Golful Persic par sa indice un atac iminent. Un formatie formata din sapte vase de razboi a sosit saptamana aceasta din Marea Rosie, alaturandu-se "armadei" americane care scruteaza, deja, amenintator, tarmurile iraniene. Un total de 50 de nave, printre care si doua portavioane. Majoritatea analistilor estimeaza ca ofensiva aeriana impotriva Iranului va debuta la inceputul lunii aprilie. Pana atunci, insa, mai trebuie lucrat pe frontul propagandistic. Opinia publica americana - si asa satula si dezamagita de dezastrul din Irak - trebuie determinata sa accepte deschiderea unui nou front in "razboiul impotriva terorismului".
Raspunzandu-i lui Chris Wallace in interviul de la "Fox News Saturday", vicepresedintele Cheney a explicat: "Acesta este un conflict existential, care va dirija politica noastra in urmatorii 20, 30 sau poate chiar 40 de ani."
Nu intamplator, multi lideri musulmani au denuntat ofensiva militara a Administratiei Bush drept o noua "cruciada". Campaniile Europei apusene pentru cucerirea locurilor sfinte ale crestinismului au durat din secolul XI pana in secolul XIV: aproape patru veacuri! Exact ca si razboiul global contra terorismului, cruciadele din Evul Mediu utilizau preponderent demonizarea lumii musulmane pentru a atrage voluntari in lupta impotriva "paganilor". In realitate, cruciadele si Vaticanul urmareau scopuri mult mai lumesti: eliberarea rutelor comerciale catre Orient, controlate de musulmani. Intreaga propaganda religioasa masca, in realitate, un obiectiv economic.
Istoria risca sa se repete, avertizeaza liderii lumii arabe. Ei sunt revoltati de faptul ca, intr-o epoca a "corectitudinii politice", Islamul este, astazi, sistematic demonizat: figura Profetului este caricaturizata, Coranul este contestat, tarile musulmane sunt trecute pe "axa raului" etc. Notiuni ca "terorismul islamic" sau "islamo-fascismul" sunt promovate cu insistenta. Multi analisti considera ca este vorba despre un efort propagandistic concertat. Despre operatiuni de demonizare concepute in laboratoarele PSYOP (operatiuni psihologice), apoi, lansate in mass-media. Ele ar servi unui scop cat se poate de practic: legitimarea unei noi "cruciade". Care ar avea drept miza, de data aceasta, acapararea resurselor energetice (enorme) ale lumii islamice, in momentul critic cand rezervele mondiale sunt pe terminate. Asa ca vicepresedintele Cheney nu exagereaza - cum ar putea parea la prima vedere - cand vorbeste de un "conflict existential", care ar putea dura chiar si jumatate de secol. Cruciadele au durat patru veacuri, nu patru decenii!
Tarile islamice cu rezerve mari de petrol sunt Iranul, Irakul, Arabia Saudita, Kuweitul, Emiratele Arabe, Qatarul, Yemen, Libia, Nigeria, Algeria, Kazahstan, Azerbaidjan, Malaezia, Indonezia si Brunei. Impreuna, ele controleaza circa 75% din totalul mondial. Or, Statele Unite nu dispun decat de 2%. Irakul, singur, dispune de rezerve de petrol de cinci ori mai mari. Luate la un loc, tarile occidentale (sau pro-occidentale) producatoare de petrol (Qatar, Norvegia, Marea Britanie, Danemarca, Australia) abia totalizeaza un modest 4% din rezervele mondiale. Tarile musulmane dispun de rezerve de 16 ori mai mari. Statele non-islamice, cu rezerve mari de petrol, sunt Rusia, Venezuela, Brazilia si Mexic. Marile economii - cea a SUA in primul rand - nu ar putea supravietui, in urmatorii 50 de ani, doar cu 4% din rezervele mondiale de petrol.
Batalia globalizata pentru resurse a luat forma "razboaielor preventive". Care trebuie, desigur, justificate moral. Serviciile secrete occidentale au o lunga traditie in acest sens. Sa ne aducem aminte ca Marea Britanie - prin serviciul sau de propaganda militara - a lansat in timpul primului razboi mondial "teme" ca "sapunul" fabricat de germani din prizonierii de razboi", ori "ciorba" preparata de austro-ungari din ramasitele prizonierilor ucisi! "Teme" reluate, in al doilea razboi mondial, de sovietici. Cu acelasi succes! "Vilification of the Enemy" ("Demonizarea inamicului"), prin operatiuni PSYOP, este astazi parte inseparabila a geopoliticii energetice. Scepticii sustin ca, daca rezervele mondiale de petrol ar fi concentrate in tarile hinduse sau budiste, "inamicul numarul unu" al civilizatiei occidentale ar fi acum hinduismul si pasnicul budism.
Desigur, interventia militara directa nu este singura cale de a asigura controlul zonelor bogate in resurse strategice. De fapt, aceasta este, de obicei, ultima optiune. Metoda preferata a marilor puteri este specularea tensiunilor interne (inter-etnice, inter-confesionale etc.) si chiar sponsorizarea "razboaiele civile" in tari ca Nigeria, Sudan, Columbia, Somalia, Yemen, Algeria. Ca sa nu mai amintim aici si cateva republici ex-sovietice. Atunci cand fortele interne sunt incapabile sa produca deznodamantul dorit, mai ramane solutia implicarii "intermediarilor" regionali. Asa cum s-a intamplat, acum, in Somalia islamista - invadata de Etiopia vecina, cu sprijinul Statelor Unite. Documente publicate recent de "Times", demonstreaza ca fostul presedinte (asa-zis socialist) al Somaliei - Mohamed Siad Barre - concesionase inca din ianuarie 1991 rezervele petrolifere ale tarii unor transnationale, precum Conoco, Amoco (acum parte din BP), Chevron. O "schimbare de regim" la Mogadiscio va ajuta Washingtonul sa-si recupereze pagubele de miliarde de dolari.
Marea miza energetica ramane, insa, Iranul. Si Statele Unite nu-si pot permite sa o piarda.
SUA, pe cale de a pierde "marele joc energetic" mondial
Dupa destramarea URSS (dec. '91), accesul la resursele energetice ale Kazahstanului, ale Siberiei si Caspicei - precum si la cele din Caucaz - au reprezentat o prioritate absoluta pentru SUA. "BP Amoco", "Axxon Mobile" si "Halliburton" (condus de Dick Cheney) au utilizat toate metodele pentru a intra in posesia acestor resurse. "The Elephant in the Living Room" ("Elefantul din living"), publicat de Mike Ruppert in "The Wilerness" sau "Big Oil, the United States and Coruption in Kazahstan" de Larry Chin sunt doar doua din articolele elocvente in acest sens.
In ciuda succeselor initiale, ofensiva americana in Asia Centrala s-a impotmolit in ultimii ani. Rusia a recuperat spectaculos terenul pierdut. Un alt mare jucator s-a ivit la orizont: China.
Potrivit publicatiei "San Francisco Chronicle", China a concesionat de la Kazahstan marele camp petrolifer de la Karazhambas, pentru pretul de doua miliarde de dolari. In 2005, presedintele Nursultan Nazarbaev a aprobat concesionarea celui de-al doilea mare camp petrolifer, cel de la Petrokazahstan, catre "China National Petroleum" (CNOOC). Beijingul va finanta si construi un oleoduct de 2000 de mile, din Kazahstan pana la granita rasariteana a Chinei.
China si Rusia continua sa castige teren in Asia Centrala, speculand toate erorile SUA. Administratia Bush este pe cale sa piarda "marele joc energetic", strategie lansata dupa 11 septembrie 2001. Castigarea Kazahstanului de catre China si controlul rusesc al resurselor energetice din restul Asiei Centrale obliga Statele Unite la o lovitura militara urgenta in Iran. Micile succese, cum ar fi oleoductul Baku-Tbilisi-Ceyhan, nu mai sunt suficiente si nu pot compensa nici pe departe aceste pierderi.
Este, insa, presedintele Bush - cu opinia publica si democratii pe cap - capabil sa rastoarne situatia printr-o lovitura militara in Iran? Viitorul, foarte apropiat, ne-o va arata. "Marele joc energetic" isi va desemna in curand invingatorul.
"Stratfor": Rusia si China vor sa incolteasca SUA
Prestigioasa Agentie "Stratfor", in "Global Intelligence Update", sublinia ca "lumea se afla intr-un proces de realiniere masiva, menit sa creeze un sistem international multipolar, care sa limiteze puterea Statelor Unite." Tot "Stratfor" arata ca Rusia contabilizeaza toate insuccesele americane. Cu o campanie prelungita si ineficienta in Irak - care nu poate fi nici castigata si nici nu pare a se sfarsi prea curand -, cu un razboi sinucigas contra Iranului siit, care ii va asmuti si mai mult pe cei 60% dintre irakieni siiti si ii va activa la maximum pe membrii Hezbollahului pro-iranian din Libia, puterea militara a SUA se va eroda inevitabil, crede Rusia. Tensionand alianta americana. "Stratfor" considera ca "povestea de mare interes acum este relatia SUA cu China". In 1972, China si SUA s-au unit contra URSS pentru a-i stopa dezvoltarea impetuoasa. Astazi, jucatorii isi schimba partenerii, dar jocul ramane acelasi. Rusia si China au un interes strategic comun in a incolti Statele Unite.

---

Despre autor: