Controversat in Ucraina pentru ca a continuat sa scrie in limba rusa si dupa proclamarea independentei acesteia, iar la Moscova catalogat drept nationalist ucrainean, Andrei Kurkov a devenit in Occident primul scriitor al unui bestseller international, din spatiul exsovietic, dupa ce, in 1999, i-a aparut romanul "Picnic pe gheata". Acesta e titlul primei editii a romanului tradus si in Romania, de curand, de Mircea Aurel Buiciuc, si aparut la Editura Curtea Veche, in colectia Byblos, sub denumirea "Moartea pinguinului", stiut fiind faptul ca Andrei Kurkov obisnuieste sa schimbe titlurile cartilor sale, dupa ce au fost publicate.
Inainte de a fi o satira la adresa societatii ucrainene actuale, romanul lui Kurkov este o poveste kafkiano-bulgakoviana, in care absurdul se amesteca cu umorul grotesc, o constructie stranie unde individul se deformeaza treptat, fara sa-si constientizeze degradarea, intrand intr-un mecanism asemanator "metamorfozei" lui Kafka.
Viktor Zolotariov, scriitor amator de proza scurta, intra intr-o zi, din intamplare, intr-un angrenaj care-l va purta catre un final irevocabil. Directorul unuia dintre ziarele cele mai importante din Kiev ii propune un salariu onorabil pentru a scrie necrologuri... ale unor persoane aflate inca in viata. Teancurile de hartii umplute cu povestea, romantata adesea, a vietii unor personalitati politice, sociale, militare, artistice etc. ale Kievului incep sa se adune, onorariul scriitorului creste, odata cu tristetea lui, pentru ca nu-si poate vedea textele tiparite. Si in tot acest timp, singuraticul Viktor Zolotariov isi imparte apartamentul cu pinguinul Misa, pe care l-a salvat de inanitie de la Gradina Zoologica in urma cu un an. Insomniac si depresiv, pinguinul bantuie in noapte apartamentul unde Zolotariov scrie necrolog dupa necrolog, asteptand sa-si vada opera publicata. Felul in care Kurkov suprapune imaginile, legaturile extraordinare care se creeaza intre cei doi, totul conduce catre o dubla metamorfoza, catre un schimb de roluri in care damnarea functioneaza de ambele parti. Sec si fara sa anticipeze, stilul scriitorului ucrainean este mai degraba cinematografic.
Trezindu-se dintr-o data cu o existenta invadata de prezente din afara, Zolotariov si pinguinul isi asuma rolul de gazde in aceeasi masura, construind-si insa si mai aprig izolarea. Scriitorul e deja in culmea succesului si, desi numele ii ramane secret, opera i se publica aproape zilnic. Ca-ntr-un joc de domino, prima carte a fost trasa, iar mortile se tin lant. Intrarea stranie a unui copil in viata lui, micuta Sonia abandonata la el in casa, nu-i modifica existenta decat la suprafata. Iar multele semne de intrebare legate de moartea ciudata a oamenilor despre care scrie, de interdictiile de a iesi din casa, de faptul ca trebuie din cand in cand sa se ascunda, raman fara raspuns. Kurkov schiteaza aici o noua imagine a vinovatului nevinovat. Ca intr-un alt fel de Dorian Gray, Zolotariov face schimbul din oglinda cu pinguinul care viseaza la Polul Sud. El e cel care-l insoteste la inmormantarile oamenilor a caror moarte Zolotariov a parafat-o, scriindu-le necrologuri. El e cel care se imbolnaveste de inima si i se transplanteaza o inima de copil.
Finalul, cand Viktor Zolotariov isi descopera propriul necrolog, e momentul confruntarii cu sine. Iar decizia este luata. In avionul spre Polul Sud a rezervat un loc pentru Pinguin.