Existenta Noricai Nicolai in politica nu se mai justifica. Apartenenta sa la liberali, nici atit. Apartenenta PNL la liberalism e si ea legata de Norica.

Paradoxal pentru o fiinta in carne si oase, existenta Noricai Nicolai ca personaj politic pare a fi ajuns intr-un impas groaznic. Atunci cind nu este prezenta acolo unde ar trebui sa fie, adica in Parlament, lucrurile ies prost, pentru ca prin absenta ei demnitarii corupti mai capata ceva oxigen de pe urma ciuntirii legii ANI, iar cind apare la treaba, mai spre seara, alte grozavii se intimpla. Grozavii atit de mari, incit pina si mortii, sau, mai bine zis, citiva dintre ei, se zbuciuma prin cosciuge aflind ca din cauza ei nu au facut politie politica. Trebuie subliniat faptul ca, daca pentru oamenii vii si pentru Ion Iliescu, sprijinul Noricai pica precum o binecuvintare mult-asteptata, pentru cei decedati, cum ar fi Nicolae Ceausescu, sa zicem ca masura seamana un pic a blasfemie. Pentru ca pur si simplu le neaga scopul. Le neaga meritele. Ei aveau o bucurie viscerala cind intemnitau studenti deviationisti, cind impuscau tradatori de neam, cind curmau existente dintr-o semnatura. Pentru ei, toate acestea erau lucruri bune si intelegeau ca dusmanii lor sa le condamne. Pentru ca erau dusmani si deci era normal sa nu fie de acord cu ele. Dar giumbuslucurile Noricai, vajnica penelista si aprinsa aparatoare a principiilor liberale, sar din schema unei gindiri normale chiar si pentru cei fara prea multa carte. Sa ne gindim deci la urmatoarele alaturari de cuvinte: Securitate-Ceausescu, comunism-Iliescu, coruptie-PSD, nepoata-batjocura. Toate, intr-un fel sau altul, sint legate de Norica Nicolai. A reusit sa vire liberalismul pina in oasele putrede ale celor mai josnice practici comuniste. Inclusiv atunci cind si-a bagat nepoata in Parlament si a lasat-o sa voteze. Dubla masura, ipocrizie, demagogie. Sustinind-o pe Norica Nicolai, penelistii au o problema. Una mare de tot. Sau, daca nu e o problema, este un stindard. O pecete.

Iar rabdarea lor, intelegerea si mila fata de actiunile ei nu sint tocmai crestinesti. Mai degraba sint sfidatoare. In primul rind la adresa bunului-simt. Pe Boureanu il dai afara din partid ca a vorbit contra liniei ideologice sustinute de conducere, dar pe Norica o tolerezi. Si daca nu ma insel, motivele oficiale pentru Stoica, Stolojan sau Turcan au fost asemanatoare. Intr-o logica normala a lucrurilor, nici fulgii nu ar mai trebui sa ramina din Norica. La fel ca si Patriciu, ca si Quintus, ca si Cosea, ea a actionat, nu a vorbit. Iar condamnarile liberale par a veni doar pentru vorbe cind in discutie e politica.

Paradoxul Norica Nicolai este intruparea paradoxului liberal. Vorbe multe, tonuri inalte, idei putine, actiune ioc. Paradox liberal care mai poarta un nume. Un nume din care daca va mai beneficia de „sprijinul" unor astfel de personaje, nici penele nu vor mai ramine din el.