Procurorul general al Romaniei, Laura Codruta Kovesi, a declarat, ieri, ca solutia data in cazul plangerii lui Mugur Ciuvica (foto) referitoare la dosarul Armaghedon II, de neincepere a urmaririi penale, a fost infirmata. Kovesi a adaugat ca a fost c
Procurorul general al Romaniei, Laura Codruta Kovesi, a declarat, ieri, ca solutia data in cazul plangerii lui Mugur Ciuvica (foto) referitoare la dosarul Armaghedon II, de neincepere a urmaririi penale, a fost infirmata. Kovesi a adaugat ca a fost ceruta verificarea tuturor aspectelor in acest caz. Solutia a fost infirmata pentru ca nu s-au cercetat aspecte legate de retinerea sau distrugerea de inscrisuri si din cauza contradictiilor intre temeiul de drept invocat si motivarea in fapt a rezolutiei. "Infirmarea acesteia are in vedere neefectuarea de acte premergatoare cu privire la savarsirea unor fapte ce cad sub incidenta dispozitiilor articolului 272 Cod penal (retinerea sau distrugerea de inscrisuri), retinute in materialul de inspectie al Consiliului Superior al Magistraturii si existenta contradictiei intre temeiul de drept invocat si motivarea in fapt a solutiei de netrimitere in judecata", arata Parchetul General.
Mugur Ciuvica a depus o plangere, dupa lansarea pe Internet, in 2002, a dosarului Armaghedon II, impotriva procurorilor si politistilor care l-au retinut folosind, spune el, metode politice staliniste. Raportul, in care era prezentata averea lui Adrian Nastase, trimis de pe computerul prietenului lui Ciuvica, Ovidiu Iane, a fost considerat unul ce ar contine informatii false care ar fi adus atingere sigurantei statului roman si relatiilor internationale ale Romaniei. Plangerea lui Ciuvica a fost solutionata anul acesta cu NUP, insa Kovesi a declarat ca aceasta solutie a fost infirmata, dosarul fiind redeschis. In 2002, la presiunea societatii civile, Ciuvica si Iane au fost scosi de sub urmarirea penala. Ulterior, Ciuvica a cerut cercetarea procurorilor si politistilor implicati in ridicarea sa de pe strada si anchetarea sa.
Plangerea lui Ciuvica
In plangerea lui Mugur Ciuvica, indreptata impotriva procurorilor Alexandru Tuculeanu, Alexandru Chiciu, a fostului secretat de stat in MAI Toma Zaharia, dar si impotriva politistilor Mihai Elisei, Mihai Jurca, Florin Manda, Ionel Costerete Todea si Radu Liviu, se acuza "abuzul in serviciu contra intereselor persoanelor, perchezitie fara mandat, lipsire de libertate, fals intelectual, mandat de aducere emis ilegal, masuri de interzicere a parasirii localitatii instituite netemeinic, incalcarea prezumtiei de nevinovatie, etc". Laura Codruta Kovesi a declarat ca s-a cerut verificarea tuturor celor de mai sus, inclusiv restituirea tardiva a bunurilor si inscrisurilor lui Ciuvica, confiscate la perchezitia din 2002 si restituite abia in vara lui 2005. In 2006, Alexandru Tuculeanu a fost eliberat din functie, dupa pensionare, in timp ce, ieri, CSM a luat act de cererea de demisie formulata de Alexandru Chiciu din functia de procuror al Parchetului de pe langa Tribunalul Bucuresti.
Duplicitatea Monicai Macovei
Recent, Mugur Ciuvica s-a declarat indignat fata de solutia emisa de procurorul Ion Marita in dosarul "Armaghedon II", prin care acesta a decis neinceperea urmaririi penale asupra procurorilor si politistilor vinovati de abuzuri in decursul anchetei. Concret, Ciuvica, presedintele Grupului de Investigatii Politice, il acuza pe procurorul Marita, care a cercetat modul prin care oamenii legii l-au ridicat de pe strada, ca nu a facut altceva decat sa ascunda "faptele si abuzurile grave comise de colegii sai". Totodata, Ciuvica a acuzat-o pe Monica Macovei de imoralitate pentru ca, in timp ce era presedinte al APADOR-CH, a luat atitudine vehementa impotriva acestui caz, numindu-l un atac direct asupra "libertatii de expresie", iar din postura de ministru al Justitiei a procedat exact invers, incercand sa-i disculpe pe procurorii care au instrumentat cazul. Nici procurorul general al Romaniei, Laura Kovesi, nu a scapat de acuzele lui Ciuvica. Presedintele GIP i-a cerut ministrului Monica Macovei demiterea acesteia, pentru incompetenta in a implementa reforma in sistem. (T.B.)


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.