Am realizat imediat o legatura cu starea de spirit a cinematografiei actuale, atat de evident hotarata sa iasa din anonimat, sa-si seduca spectatorii si sa aduca acasa mai multe premii internationale de anvergura. Ceea ce s-a intamplat la aceasta editie, a 42-a, aici, la Solothurn, da serios de gandit cu privire, mai ales, la consensul organizatoric, la impulsul federal, de a impune cinematografia nationala, incurajand tinerii, dar sustinand intregul ei mecanism.
Mentionam, intr-o alta corespondenta, cat de impresionante sunt premiile si, cu deosebire, ce atentie se acorda momentului ca atare al ceremoniei. As dori sa revin asupra catorva aspecte de aceeasi natura, spre a face mai evident acest program caruia ma tem ca foarte greu i s-ar putea afla un echivalent sau macar termen de comparatie in Europa si chiar in lume. Nu inainte de a indica si un alt capitol al festivalului, consacrat regiunilor limitrofe. De aici si prezenta unui film german, "Offset" (regia Didi Danquart), dupa un scenariu de Cristi Puiu si Razvan Radulescu.
Sa ramanem, pentru scurt timp, la acest mult discutat moment al acordarii premiilor. Pentru cel mai bun film, care este "Vitus", semnat de un veteran, s-au dat 60.000 de franci elvetieni. Atat i s-a oferit si celui mai bun film documentar. Pentru cel mai bun scurt metraj si cel mai bun film de animatie s-au dat cate 30.000 de franci elvetieni. Cu cate 15.000 au fost recompensati detinatorii premiului principal de interpretare (Jean-Luc Bideau) si al celui mai bun rol secundar (Natacha Koutchoumov). Dupa cum remarcati, nu exista premii pentru rol masculin si feminin, ci pentru categoriile "principal", "secundar". Nu sunt excluse nici alte categorii din spectrul cinematografic. Cu acest prilej, al Solothurnului, devenit un fel de arena a cinematografiei nationale, se acorda si Premiul Pathe pentru critica de film. Se onoreaza cel mai bun text aparut in publicatiile anului respectiv consacrat unui film recent. Interesant este ca banii se impart, nu chiar frateste, este adevarat, intre autorul filmului si cronicar. Din valoarea de 10.000 de franci, criticul ia partea leului, adica 6000, cineastului revenidu-i restul de 4000. Se stabileste imediat o legatura intre acest premiu si preferinta juriului, care, atent la vocea criticii, a acordat premiul sau aceluiasi titlu, "Nachbeben", apreciind munca de echipa a actorilor. Putem extinde aria. Ma voi mai opri doar la un singur exemplu. Suisseimage a instituit un ajutor pentru "treatments". Pentru aceasta prima faza a dezvoltarii unui scenariu se acorda un total de 200.000 franci, cate 15.000 pentru fiecare din cele 13-14 proiecte selectate.
Ca o veritabila placa turnanta, Solothurnul gazduieste avanpremierele unor festivaluri importante (Locarno, Fribourg etc.), anuntand punctele esentiale ale proiectului. Si, cu toate acestea, pentru ca mecanismul cinematografic nu functioneaza deocamdata perfect, intocmai ca un ceas elvetian, mai sunt si sincope, si defazari, si nedumeriri. Elvetia "romande" nu va vedea in acelasi timp cu compatriotii lor germani filmul premiat, "Vitus". Decalajul este de aproape un an si presupune un efort financiar estimat la 80.000 de franci pentru pregatirea copiei in franceza. Aceasta a creat oarecare rumoare, multi amintindu-si ca atunci cand a fost vorba de un film de interes national, precum "Grounding", consacrat responsabilitatii bancilor in afacerea Swissair, atitudinea distribuitorilor a fost prompta si simultana.
Chiar daca mai este mult pana departe, inceputul pare promitator, iar acest mod oficial de a vedea destinul cinematografiei nationale ar trebui sa ne dea si noua de gandit.