Expozitia „Amintiri din Epoca de Aur" e mai mult decit o reimprospatare a memoriei colective. Emblemele unui timp se clasicizeaza, devin inofensive si chiar comice.

Imaginile traditionale cu nostalgicii tulburati care gesticuleaza in jurul celor doua morminte de la Ghencea continua sa ne trezeasca sentimente amestecate - de amuzament, de uimire, de compasiune - la fiecare sfirsit de ianuarie, in ziare si la televizor. Dupa ce si-au pierdut de mult forta de a mai alarma pe cineva, au devenit un simplu reper din calendarul mediatic. Cu ele si dincolo de ele, in ultimii citiva ani, comunismul à la roumaine devine din ce in ce mai mult un brand local, ceva nu foarte diferit de imaginile cu ruralitatea in caruta sau cu contele Dracula. O demonstreaza filme precum cel al lui Catalin Mitulescu („Cum mi-am petrecut sfirsitul lumii" e o adaptare locala de succes a unei retete brevetate in Germania de „Good Bye Lenin"), o mare parte dintre proiectele artistice de la Muzeul de Arta Contemporana, ca si recent inaugurata expozitie „Amintiri din Epoca de Aur", despre care puteti citi in pagina noastra de cultura.

Oricit de cinica ar putea parea o asemenea concluzie in raport cu experienta - evident traumatica - a atitor generatii de conationali in „comunismul real", cred ca o astfel de clasicizare (canonizare) a emblemelor acelei vremi este un fenomen absolut benefic si sanatos. Cozile la lapte, cravatele rosii si slagarele cu pionieri voiosi incep sa „vinda", asa cum la Berlin „vindeau", in anii ’90, uniformele sovietice, cafeaua si castraveciorii RDG-isti. Pionierii sint pop. Imaginile care, pina de curind, bintuiau mentalul cel putin al unora dintre noi devin la fel de lipsite de semnificatie precum figura unui Lenin care ne priveste de pe imprimeul de plastic al unui tricou sau de pe bricheta cumparata la un colt de strada. Romania se normalizeaza, conturile cu „comunismul real" sint pe cale sa se incheie, cel putin pe plan simbolic si istoric, iar intreaga situatie se dedramatizeaza. Fireste, bine ar fi ca aceste socoteli sa se incheie corect si din punct de vedere juridic, cu citeva procese care, foarte curind, nu vor mai putea avea loc din lipsa de impricinati. Insa, cu sau fara ele, jocurile imaginarului sint facute: coada la lapte e „wow!".

Transformarea in brand a emblemelor socialismului de stat e foarte buna si din alt motiv. Din moment ce cintecele patriotice, pampoanele rizibile si portretele oficiale capata caracterul inofensiv al unor suvenire la moda, discutia despre comunism si stinga ar putea deveni, in sfirsit, si la noi, mai serioasa si mai putin provinciala. Pentru ca, evident, ceea ce s-a reglat au fost conturile cu comunismul à la roumaine, si nu cu dezbaterile cu si despre Marx, care continua in orice universitate serioasa din lume, in ciuda opiniilor citorva figuri autohtone care nu par sa fi inteles ca si regimul dinainte de ’89 avea nevoie de un brand legitimator.