Multa tevatura in aceste saptamani pe seama castelului Bran. Hodoronc-tronc a devenit, si cu aportul substatial al media si al mediilor de afaceri, dornice sa fie in atentia multimii pentru a creste pretul, un subiect de interes national. Bran in sus, Bran in jos, avocati habsburgici si autoritati ministeriale cam platoniciene (Iorgulescu-Nitulescu) plus cele locale, greu de ignorat, precum un Aristotel Cancescu, si poporul care vibreaza la bunul national, si "agenturile straine" dispuse sa dea mai multi "parai" decat face castelul, si tot asa. Isteria e la un pas. De parca nu ne-ar placea sa iasa scantei si sa curga sange tipografic, in timp ce tot vorovim despre inaltele virtuti ale turismului cultural. In miresme de gratar mioritic si damf de odicolon: "Frumoasa s-a facut Narcisa, mai, Vasalie, aia mica a lu' Gabjitu, mama ei da viata, nu ne-am integrat si noi mai devreme cu vo doaj de ani!" Asa am aflat si noi preturile la castelele de pe Valea Loarei si de langa Viena, asa am putut sa admiram comparativ nivelul de trai si munca intre cei din Blois, Chambord si Izvorani, resedinta unei banale mediocritati ultramediatizate pe criterii care ne scapa.
Bun: ce se intampla cu Branul? Are un proprietar legal care vrea sa-l vanda. Cat mai scump, e normal si firesc, dincolo de discursurile patriotice cu "patrimoniul poporului" si maretul nostru trecut. Dreptul de preemtiune al MCC poate functiona pana la un punct: daca propietarul a gasit un americanoi vioi financiar si dispus la o suma mai mare decat cea preemtionabila de catre statul roman, ce se poate face? Muzeu, nemuzeu, o sa se schimbe propietarul. Si? Si o sa se faca "turism cultural" in draci cu gratar, berici si "narcise", ca si pana acum, fara nici o noima, legat de realul potential romanesc in materie de turism cultural. Cu cat stim mai multe ne dam seama ca nu stim mai nimic. Mai rau ar fi ca nici nu ne intereseaza, "Lasa, bre, n-o sa ne invete veneticii astia cum sa se faca turismul nostru cultural stramosesc... ", sa valorificam pragmatic si eficient atatea oportunitati aflate la indemana noastra. Chiar si in culoarul Rucar-Bran, fabuloasa gura de rai, care cu minime investitii si multa organizare (adica "Arbeit", vag "munca" pe romaneste) ar putea deveni o mica oaza helveta producatoare si de bunuri simbolice. Concerte si expozitii, festivaluri de film si teatru, pe langa alte alde "Sambra oilor" si "Masuratul laptelui". Ca sa vina europenii sa cheltuie bani si sa se simta bine nu doar o noapte, ci cateva zile, saptamani. Turismul cultural ar avea mari sorti de izbanda daca s-ar gasi cine sa-l promoveze si cine sa-l gestioneze. Nu este vorba doar de sosele si "infrastructura", ci si de o crasa ignoranta in materie de a proiecta proiecte coerente si articulate. Perfect posibile si accesibile bine promovate. De la trasee printre turlele avantate ale Maramuresului, pana la hoinareli printre ctitoriile musatine din Moldova, si culele din nordul Olteniei, extraordinarul potential al cetatilor si bisericilor fortificate sasesti din Transilvania, plus muntii, plus dealurile viticole, plus Delta mirifica, plus "pe urmele lui Sadoveanu, Eminescu, Enescu sau Brancusi", plus primaveri de vis in Vrancea si toamne incendiare in Tara Hategului, dar unde nu se poate face turism cultural in Romania lui I.L. Caragiale, care aflat la Sinaia si invitat de prieteni "In mijlocul naturii" le raspundea ghidus "Lasati-ma, aici, dragii mei, eu am natura in cap!", ca sa-si termine in tihna berea privind spre crestele Bucegilor. Branul ca Branul, e mai complicat cu sofranul.