Piata Revolutiei din Paris. Printesa Marie Hélène de Franta urca pe esafod alaturi de alti 24 de condamnati. Incep executiile, iar ea e lasata pentru final, precum o vedeta. La urma urmei, e sora regelui. In linii mari, Iluminismul si modernitatea au sustinut ca omul medieval era un ignorant sadea si ca doar extragerea lui din negura irationalitatii l-ar putea transforma intr-un cetatean capabil de electie rationala. Alfabetizarea, scolarizarea gratuita asigurata de stat, aparitia presei de mare tiraj si, in final, accesibilitatea incredibila a televiziunii si a Internetului au fost trepte ale acestui program iluminist. Ne uitam la televizor in anul de gratie 2007 si observam ca informarea a devenit infotainment. Nu e nici pe departe sursa unei edificari rationale in vederea optimizarii unei decizii politice sau civice, ci un prilej de distractie decerebrata, de prabusire in irationalitate pura. Femei goale paruindu-se, violenta pe stadioane, singe si birfe, pumni si crime, moda si sex, vedete cretinoide si moravuri sezoniere, executii si procese. Mi-e teama ca singura diferenta dintre medievali si postmoderni e facuta de tehnologie. Pur si simplu aia se distrau cu mijloace mai primitive. N-aveau televizor, dar se delectau, ceva mai ecologic decit noi, cu o executie in piata publica. In plus,

nu-si stricau ochii. Sa revenim pe 10 mai 1794. Sora cea mica a lui Ludovic al XVI-lea e in fata basculei. Capul i se desprinde de trup, iar ea moare cu atita demnitate si curaj incit multimea amuteste. Ulterior, Comitetul Salvarii Publice a interzis tuturor tipografiilor pariziene sa comenteze executia. Imaginati-va ce rating a avut evenimentul!