Am inceput sa fac o pasiune pentru subiectele care, se zice, nu intereseaza pe nimeni. E evident ca, daca pun in titlu cuvintele-cheie „Basescu" sau „Becali" sau biletelul, imediat textul din aceasta rubrica va fi foarte citit. Dar se intimpla tot felul de chestii pe lumea asta - despre care nu sint in stare sa spun daca merita sau nu atentia ziarelor - care ma tin lipit de monitor.

In Texas, de exemplu, o doamna numita Jennalee Ryan a infiintat o „banca de embrioni", cum a numit-o „Washington Post". Femeile singure sau cuplurile care nu pot avea copii isi pot comanda embrioni. Sint achizitionati pe rind ovulul, donatorul mascul si mama purtatoare. Cel care doreste copilul poate analiza atent, inainte de toate, rasa, comportamentul, starea de sanatate a parintilor naturali. Totul se face cam in acelasi fel in care ne compunem un avatar pe computer. Stim cu totii citi parinti se pot transforma usor in tirani, cazind victime unei stari naturale umane, aceea de a le controla complet viata copiilor. Iata ca industria se dezvolta vertiginos in aceasta directie. Mai multi experti americani consultati in aceasta chestiune au ridicat din umeri, iar unul a adaugat: „Credeti ca se face altceva in clinicile clasice de fertilizare?". O dezbatere etica de amploare care ar putea sa ne dea ginduri ceva mai serioase decit porumbeii scosi din gura de madam Udrea.

Un alt subiect interesant si amuzant in acelasi timp a aparut acum vreo doua saptamini in „The Independent". Jurnalistii britanici au facut un lucru simplu, alcatuind un soi de bilant negru al anului 2006: au publicat zeci de cereri (respinse) facute institutiilor britanice pentru furnizarea unor informatii. Raspunsurile au fost de fiecare data: „nu putem", „e secret", „nu e demn de atentia publicului", „e confidential". Erau, e adevarat, si intrebari despre Guantanamo, adica, sa zicem, chestiuni extrem de delicate, care nu se discuta asa usor. Dar au fost si intrebari firesti care priveau cele mai mari colaborari platite de BBC unor persoane sau o cerere a corespondentei dintre compania Schweppes si o agentie guvernamentala. Ceea ce era de demonstrat s-a revelat fara efort dupa un lung sir de eschivari ale autoritatilor: transparenta nu este in nici un caz noua „religie" a lumii civilizate, nici macar in cazul Regatului Unit. Spuneam ca era amuzanta ancheta, pentru ca orice jurnalist roman s-a izbit de aceeasi pofta de comunicare a institutiilor romanesti. Legea 544/2004 e mai mult un motiv de amuzament atita timp cit aproape fiecare cerere de informatii, privind contracte sau bani, primeste drept raspuns „contractul e confidential". Cine isi permite sa mai ajunga in fata instantei pentru asa un raspuns? Ar insemna ca aproape fiecare subiect din ziar sa fie trecut intii prin fata judecatorului. Legea care asigura dreptul la informatie este o mica ironie a statului si a miilor sale de „secrete" fluturata prin fata cetateanului. Si se pare ca nu doar in Romania.

Mai sint multe alte subiecte care nu tin „agenda", dar care ar asigura un antrenament eficient pentru dezvoltarea gindirii responsabile in rindul marelui public. In rest, mai citim un tabloid, mai aflam cine cu cine s-a mai „cuplat", chestii utile pentru o birfa suculenta cu prietenii.