Celor dornici sa-l scoata pe Eminescu din intolerabila imbalsamare de azi si din prizonieratul adulatorilor care defileaza cu el o data pe an le propun sa-i aniversam ziua de nastere pe 17 ianuarie.

M-am saturat de soboarele de cuviosi culturnici care se dau in stamba de 15 ianuarie, scriind si spunind cu gravitate locuri comune si prostii encomiastice despre Eminescu. Nu ma amuza nici inventivitatea dubioasa a celor care de ziua lui ii flutura in public vreo pereche de indispensabili nespalati care i-au supravietuit. Poetul merita o postumitate mai buna si mai fireasca.

Prefer un concurs de recitari, pe categorii de virsta, din opera lui, care ar putea fi unul national, decit sa-i aud si sa-i citesc pe aceiasi profesionisti ai indepartarii lui Eminescu de publicul larg dindu-si ochii peste cap si scrintindu-si mina ca sa mai inventeze o calomnie pe dos, in contul lui. Eminescu a facut bataturi postume la muschii fesieri de cite pupaturi a suferit din partea admiratorilor sai profesionisti. (Sa nu-si inchipuie cineva ca il introduc in aceasta categorie pe Dimitrie Vatamaniuc, ultimul nostru mare eminescolog, sau pe vreunul dintre ceilalti care muncesc la editarea operelor sale. Acesti oameni, care s-au devotat pe tacute lui Eminescu, il aniverseaza in fiecare zi si ar merita si ei o soarta mai buna decit sa fie bifati prin mici stiri de ziar.)

Ma deprima stilul aniversatorilor lui Eminescu, de la cei mai docti la profesorasii care ii maimutaresc pe cei dintii, al caror efect e aparitia unei bariere de cascaturi plictisite ale ratacitilor care mai cred in Eminescu, cel de pe 15 ianuarie. Cind a scris „Viata lui Mihai Eminescu", G. Calinescu a incercat sa le scurteze unghiile eminescofililor care se straduiau intre cele doua razboaie mondiale sa-l zeifice pe bietul poet. Chiar si la discursul sau de primire in Academie, facind elogiul poetului, Calinescu a gasit o formula de incheiere care sa nu le dea apa la moara zeificastrilor acestuia. Aceea ca Eminescu va ramine multa vreme un poet nepereche. Nu ca e cel mai mare, la concurenta adica. Nu ca poezia romaneasca nu va mai produce autori memorabili. Ci ca Eminescu nu va fi urmat de un al doilea Eminescu. Cu acest discurs de receptie, Calinescu taia apa de la moara poetilor laureati ai vremii, A. Toma si Mihai Beniuc, care voiau sa-si impuna marimea, in epoca. De pe urma incercarii sale de a-l separa pe Eminescu de gloriile vremii ne-am ales cu azi enervantul „poet nepereche" golit de continut si transformat intr-o metafora a impotentei noastre creatoare dupa disparitia sa. Ma adresez aici celor ce se bucura de poezia lui Eminescu fara a-l considera „poetul nepereche" si nici poetul national intangibil, ci un poet roman despre care ne place sa ne amintim, chiar daca s-a nascut acum 157 de ani.